Doi bărbați, unul din ei profesor, și-au satisfăcut poftele sexuale manifestate prin homosexualitate, constrângere fizică și psihică, cu doi elevi. Unul dintre ei, infectat cu HIV

Procuratura a reușit să demonstreze în prima instanță, vinovăția a doi bărbați, care au fost recunoscuți vinovați de acțiuni violente cu caracter sexual, adică, satisfacerea poftei sexuale manifestată prin homosexualitate, prin constrângere fizică și psihică în privința unor minori.

Potrivit sentinței din 12 februarie 2024, unuia dintre inculpați, în vârstă de 65 de ani i s-a stabilit o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 17 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. În privința celui de al doilea inculpat, procesul penal a fost încetat în legătură cu decesul acestuia în anul 2018.

Conform învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul de 65 de ani, activând ca profesor de brutărie la o școală auxiliară, în luna ianuarie 2009,  în timp ce se afla în sala de studii în respectiva instituție de învățământ, sub pretextul luării unor notițe, l-a convins pe elevul său de 17 ani, căruia îi presta lecția practică specialitatea de brutar, să se mai rețină în sală. În continuare, după plecarea celorlalți elevi, inculpatul a încuiat ușile și ademenindu-l într-un colț al sălii, prin constrângere fizică și psihică și anume, imobilizarea forțată a acestuia, amenințarea cu răfuială fizică, precum și cu răspândirea informației despre faptul că este abuzat sexual, intenționat, contrar voinței acestuia, a întreținut cu acesta acte sexuale.

Tot el, la trei zile după aceasta, sub pretextul acordării de ore suplimentare aceluiași elev, acționând față de acesta cu același scop al satisfacerii poftei sexuale, l-a ademenit în locuința închiriată de el, unde prin imobilizare și amenințarea cu răfuială fizică precum și cu obținerea de note negative și astfel neabsolvirea școlii, intenționat, contrar voinței acestuia, a întreținut cu acesta acte sexuale.

Același inculpat, în a doua jumătate a lunii aprilie 2009, împreună cu al doilea inculpat, care era vecinul său de apartament, în timp ce se aflau în locuința închiriată de ei, prin aceeași schemă infracțională, au abuzat sexual un alt elev în vârstă de doar 15 ani. 

Victima, peste aproximativ un an de zile a aflat că a fost infectată cu HIV și cu o altă boală venerică gravă. A presupus că a fost infectată de către inculpat, căci s-a întâlnit cu el peste ani, în cadrul unui grup de suport al persoanelor bolnave de HIV. 

Inculpatul a fost anunțat în căutare, acesta eschivându-se de la judecarea cauzei. 

Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului, în beneficiul părții vătămate a sumei de 5 milioane lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral.  

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile.

Guvernul propune stare de urgență pentru 60 de zile

Cabinetul de miniștri propune Parlamentului să declare stare de urgență pe întreg teritoriul țării pe un termen de 60 de zile, începând cu data de 16 decembrie. Hotărârea a fost aprobată în ședința de miercuri a executivului, transmite IPN.

În proiect se face trimitere la raportul Comisiei pentru Situații Excepționale privind necesitatea declarării stării de urgență.

„Sistarea furnizării de gaze naturale către regiunea transnistreană de către Gazprom, în baza contractului existent între Moldovagaz și Gazprom, va genera o iminentă criză umanitară în regiune, precum și riscuri inevitabile pentru asigurarea stabilității sectorului electroenergetic pe întreg teritoriu al Republicii Moldova, pe ambele maluri ale Nistrului”, a declarat vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian.

Doi străini, reținuți după ce au sustras bani din geanta unui bărbat, în timp ce se aflau într-un local din Capitală

Doi bărbați de 25 și 53 de ani, de origine străină, au fost arestați pentru 30 de zile, după ce au sustras bani dintr-o geantă, în timp ce se aflau într-un local din sectorul Centru al capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Poliția a fost sesizată de către victimă, un bărbat de 42 de ani, care a comunicat că în timp ce se afla în incinta unui local, a observat lipsa mijloacelor bănești în sumă de peste 1500 de euro și 1 000 de lei.

În cadrul măsurilor întreprinse de ofițerii INI și cei de investigație ai Inspectoratului de Poliție Centru, bărbații au fost reținuți în timp ce urmau să părăsească țara. La ei a fost depistată o parte din banii sustrași.

Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 4 ani.

Percheziții CNA la această oră: Un avocat din Chişinău și un complice, reținuți într-un dosar de corupție

Centrul Național Anticorupție anunță reținerea unui avocat din Chișinău și a unui complice într-un dosar de trafic de influență, comis în circumstanțe agravante. La această oră, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți, efectuează 12 percheziții și alte acțiuni de urmărire penală în 5 cauze pornite pe fapte de corupție, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, sunt examinate acțiunile unui avocat și ale altor persoane, manifestate prin pretinderea și primirea de mijloace financiare, în sume cuprinse între 500 de euro și 47 000 de euro, în schimbul promisiunii de a influența unii  procurori și judecători în vederea soluționării pozitive mai multor cauze penale sau măsuri preventive.

În urma acțiunilor de urmărire penală desfășurate în această dimineață, ofițerii anticorupție au ridicat mai multe obiecte și documente relevante cauzelor penale pornite de fapte de corupție, iar două persoane au fost reținute pentru o perioadă de 72 ore și urmează a fi plasate în izolator.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Acțiunile sunt în desfășurare, iar cu detalii vom reveni.

O tânără de 24 de ani, la un pas să se înece în lacul de la Valea Morilor
Articolul anterior
Apropiații lui Navalnîi spun că le este refuzat în continuare accesul la trupul lui și că au fost informați că ancheta morții sale a fost extinsă
Articolul următor