Doi copii din Cahul a fost abuzați sexual de un olandez, timp de 3 ani

Un olandez a fost trimis în judecată după ce ar fi abuzat sexual doi copii din raionul Cahul, între anii 2015-2018. Este vorba despre un băiețel în vârstă de 5 ani și fratele său mai mare de 10 ani.

separator
Familia era într-o situație financiară grea, deoarece contractase un credit bancar, ca să poată cumpăra casa în care se mutase recent. Învinuitul a făcut cunoștință cu familia, când o vizitase în contextul în care aceasta avea nevoie de ajutor financiar, astfel încât să împrumute bani pe care să-i întoarcă fără procente și să poată închide creditul de la bancă. Deși nu i-a ajutat în acest sens, în schimb, a promis că se va interesa cine din Olanda ar putea să-i ajute la reparația casei cumpărate.

De asemenea, acesta o plătea pe mama copiilor cu 200 lei pentru menaj în casa în care locuia, de două ori pe săptămână, iar pe copii îi ducea la distracție. Pentru că relația a devenit una de încredere, familia i-a permis copilului să rămână la învinuit peste noapte, care i-a alocat și o cameră separată.

Investigația însă a demonstrat că învinuitul dormea cu copilul cu vârsta de 5 ani, în camera sa, în același pat, făceau baie împreună și era supus abuzului sexual. Fratele copilului, care avea vârsta de 10 ani, de asemenea a fost supus abuzului, însă ocazional.

Copiii nu înțelegeau că învinuitul nu ar fi avut voie să facă faptele incriminate sau că ar fi fost în afara legii. Întrucât termenul de ședere în Moldova al învinuitul expirase, acesta a fost expulzat din țară, după care a revenit într-o localitate apropiată raionului Cahul, în județul Galați, România, unde îi invita în ospeție pe mamă și cei doi copii. Mai mult decât atât, acesta a insistat și a obținut o procură, care să-i permită să circule cu copilul în afara țării.

Notarul, însă, a sesizat autoritățile locale, care au avizat familia și anterior despre acest pericol, în mod repetat, dar au fost asigurate că învinuitul este de bună-credință.

Într-un final, primăria satului a convocat o comisie pentru cercetarea situației și a cerut anularea procurii. În acest context, învinuitul a plecat în Georgia, de unde însă, la solicitarea procurorilor, a fost extrădat autorităților de la Chișinău și acum se află în arest preventiv, în așteptarea sentinței.

Oamenii legii au audiat numeroși martori, au cercetat probele și l-au deferit justiției pe cetățeanul Olandei. Dacă va fi găsit vinovat de instanța de judecată, învinuitul cu vârsta de 60 de ani riscă pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață. Acum, bărbatul este deținut în arest preventiv, în așteptarea sentinței. Potrivit legii, ispășirea pedepsei de către acesta ar urma să aibă loc în custodia autorităților din Moldova.

sursa: www.ziuadeazi.md

Un moldovean şi-a pus fiul de 15 ani să îi conducă maşina, invocând că ,,se simțea obosit”

Cei doi au fost surprinşi de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa, potrivit Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Foto ilustrativa Politia Rutiera

Un bărbat de 44 de ani, din Republica Moldova, şi-a pus fiul de 15 ani să îi conducă maşina, după ce permisul său i-a fost suspendat. Adolescentul a condus pe drumurile publice din România, coborând de la volan doar când a ajuns în Punctul de Trecere a Frontierei. „În data de 16 martie a.c., în jurul orei 20.40, poliţiştii de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au observat un tânăr care înainte de a ajunge la cabina de control a coborât de la volanul autoturismului, pe scaunul şoferului urcând un bărbat aflat până atunci pe bancheta din spate”, se arată în comunicatul Poliției, preluat de Agerpres.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că persoana care condusese până în apropierea cabinei de control este un minor de 15 ani, iar proprietarul autoturismului este un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 44 de ani, tatăl acestuia. Bărbatul le-a spus polițiștilor că se simţea obosit şi acesta a fost motivul pentru care i-a dat mașina fiului său minor. Poliţiştii de frontieră efectuează acum cercetări pentru infracțiunile de conducere pe drumurile publice de către o persoană cu permis auto suspendat şi încredinţarea mașinii unei persoane despre care ştie că nu are dreptul de a conduce.

Propaganda din Rusia a amenințat cu un atac nuclear asupra țării care îl arestează pe Putin

Margarita Simonyan, redactorul-șef al Russia Today și propagandistă rusă de top, a amenințat că Moscova ar putea lovi cu arme nucleare țara care îl arestează pe Vladimir Putin, scrie publicația ucraineană Obozrevatel.

arsenal nuclear

Pe 17 martie, propagandista a comentat situația pe canalul ei de Telegram în stilul tradițional pentru Kremlin – cu amenințări și a reamintit că Federația Rusă este o putere nucleară.

„Aș vrea să mă uit la țara care, conform deciziei de la Haga, îl va aresta pe Putin. Ce se va întâmpla în opt minute. Sau cât va dura să zboare către capitala sa”, a scris Simonyan, făcând aluzie la „butonul roșu”, scrie publicația din Ucraina, conform protv.ro.

De remarcat este că din anumite motive, ea nu a acordat atenție faptului că atacul nuclear va afecta și persoana arestată, care se va afla în țara atacată de Federația Rusă .

Curtea Penală Internațională a emis vineri un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin, acuzându-l că este responsabil pentru crime de război comise în Ucraina, scrie SkyNews.

Țările în care Putin poate fi arestat, dacă merge acolo. Președintele rus este urmărit internațional

Vladimir Putin a fost sub acuzare de Curtea Penală Internațională, iar pe numele lui a fost emis un mandat de arestare. Președintele rus este acuzat că a deportat copii ucraineni în Rusia, transmite digi24.ro.

LISTA Țările în care Putin poate fi arestat, dacă merge acolo, inclusiv în Republica Moldova!

Practic, acum, dictatorul rus este urmărit internațional. Acuzațiile sunt legate de crime de război, însă CPI nu vorbește neapărat despre ororile de la Bucha sau din alte părți, ci despre faptul că Putin ar fi direct implicat în deportarea în Rusia a copiilor din Ucraina, din zonele pe care Moscova le-a ocupat acolo.

Pe lângă Putin, este vizată de această anchetă și Maria Lvova-Belova, femeia care conduce în momentul da față Protecția Copilului din Rusia. Și pe numele său a fost emis un mandat internațional de arestare. Vedem pe această hartă țările în care Vladimir Putin poate să fie arestat, dacă ajunge acolo.

Este vorba despre țările colorate cu verde. Acestea sunt statele care au semnat tratatul prin care a fost înființată Curtea Penală Internațională. Este vorba despre aproape întreaga Europă, despre America de Sud, Canada, Australia și state din Africa. Țările colorate cu portocaliu reprezintă țările care au semnat acest tratat, însă în ultimii ani au renunțat la CPI. Practic sunt țări în care Putin nu ar avea de suferit, cel puțin în teorie, dacă ar ajunge acolo.

Este foarte interesant că e vorba și de SUA, care au renunțat la acest tratat. Evident, culoarea roșie reprezintă țările care nu au semnat niciodată tratatul de la Roma prin care a fost înființată instituția. Sunt țări din orientul Mijlociu, India, China.

123 de țări sunt state părți la Tratatul de la Roma prin care s-a înființat Curtea Penală Internațională. Dintre acestea, 33 sunt state africane, 19 sunt state din Asia-Pacific, 18 sunt din Europa de Est, 28 sunt din statele din America Latină și Caraibe și 25 sunt din Europa de Vest și alte state.

Este vorba despre Afghanistan, Albania, Andorra, Antigua and Barbuda, Argentina, Australia, Austria, Bangladesh, Barbados, Belgium, Belize, Benin, Bolivia, Bosnia and Herzegovina, Botswana, Brazil, Bulgaria, Burkina Faso, Cabo Verde, Cambodia, Canada, Central African Republic, Chad, Chile, Colombia, Comoros, Congo, Cook Islands, Costa Rica, Côte d’Ivoire, Croatia, Cyprus, Czech Republic, Democratic Republic of the Congo, Denmark, Djibouti, Dominica, Dominican Republic, Ecuador, El Salvador, Estonia, Fiji, Finland, France, Gabon, Gambia, Georgia, Germany, Ghana, Greece, Grenada, Guatemala, Guinea Guyana, Honduras, Hungary.

Iceland, Ireland, Italy, Japan, Jordan, Kenya, Kiribati, Latvia, Lesotho, Liberia, Liechtenstein, Lithuania, Luxembourg, Madagascar, Malawi, Maldives, Mali, Malta, Marshall Islands, Mauritius, Mexico, Mongolia, Montenegro, Namibia, Nauru, Netherlands, New Zealand, Niger, Nigeria, North Macedonia, Norway, Panama, Paraguay, Peru, Poland, Portugal, Republic of Korea, Republic of Moldova, Romania, Saint Kitts and Nevis Saint Lucia, Saint Vincent and the Grenadines, Samoa, San Marino, Senegal, Serbia, Seychelles, Sierra, Leone, Slovakia, Slovenia, South Africa, Spain, State of Palestine, Suriname, Sweden, Switzerland, Tajikistan, Timor-Leste, Trinidad and Tobago, Tunisia, Uganda, United Kingdom, United Republic of Tanzania, Uruguay, Vanuatu, Venezuela, Zambia.

Și-a făcut intervenții estetice după naștere? Lavinia Pîrvu a spus adevărul despre corpul său
Articolul anterior
Un șofer din capitală și-a găsit mașina fără roți, pusă pe niște cărămizi
Articolul următor