Doi copii răniţi într-un accident la Străşeni

Doi copii au ajuns la spital, după ce maşina în care erau a fost lovită de un alt automobil.

Doi minori în vîrstă de 12 și respectiv 13 ani au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un automobil. Poliția din Strășeni a fost sesizată dumunică, 22 august, în jurul orei 17:00. Totul s-a produs pe traseul R3 Chișinău-Leușeni, regiunea intersecției cu localitatea Lozova, scrie realitatea.md.

„S-a stabilit că s-a produs accident rutier cu implicarea unui mijloc de transport de model „Mercedes Viano” condus de un bărbat de 43 ani, care deplasându-se pe drum principal traseul M-1 Chișinău-Leușeni direcția de deplasare, din direcția mun. Chișinău spre Vama Leușeni, a fost tamponat lateral partea stângă de către conducătorul automobilului de model „Opel Vectra”, condus de un tânăr de 25 ani, care se deplasa în intersecție de pe drum secundar și a ignorat prevederile RCR”, spune poliția.

Drept urmare, cei doi copii aflaţi în Mercedes au fost transportați la spitalul raional Strășeni pentru îngrijiri medicale. Ambii copii erau cu centurile de siguranță cuplate.

Ambii conducători auto au fost testați cu alcooltestul, dar acesta a arătat că nu erau băuţi la volan. Toate circumstanţele în care s-a produs nenorocirea urmează a fi stabilite de oamenii legii.

O mamă a aruncat bebeluşul altei femei pe fereastra maternităţii
Articolul anterior
Declarațiile de avere ale membrilor Guvernului Chicu vor fi verificate de ANI
Articolul următor