Doi copii și șapte nepoți. Cine sunt membrii familiei prezidențiale a Statelor Unite

Odată cu Joe Biden este așteptată la Casa Albă doar soția sa, Jill. Chiar dacă cuplul prezidențial nu-și aduce și copiii în noua locuință, Joe și Jill vor veni însosiți de prietenii patrupezi: o pisică și doi căței ciobănești germani, Champ și Major.

Cine sunt membrii primei familii a Statelor Unite: Doi copii, șapte nepoți, doi ciobănești germani și o pisică

Familia Biden numără doi copii și șapte nepoți. Alți doi copii, din prima căsătorie a lui Joe Biden, au decedat.

Joe Biden a pierdut doi copii și prima soție

Naomi Biden a decedat în 1972, la vârsta de doar 1 an, într-un accident de mașină, alături de mama sa, Neilia, care plecase cu copiii să cumpere un brad de Crăciun.

Beau Biden a fost avocat, procuror general al statului Delaware și veteran al războiului din Irak. Acesta și-a pierdut viața în 2015, după o luptă crâncenă cu cancerul pe creier. 

Înainte de a-și pierde viața la doar 46 de ani, Beau Biden și-a construit o carieră în armată, primind medalia Steaua de Bronz pentru participarea în războiul din Irak. De asemenea, pentru anii dedicați Gărzii Naționale Delaware, acesta a primit postum ordinul Legiunea de Merit.

Hunter Biden este singurul copil rămas în viață din prima căsnicie a lui Joe Biden. De meserie avocat, acesta s-a implicat și în afaceri controversate ca broker de investiții, inclusiv în România. 

Cine sunt membrii primei familii a Statelor Unite: Doi copii, șapte nepoți, doi ciobănești germani și o pisică

În timpul campaniei prezidențiale, republicanii au lansat nenumărate atacuri la adresa lui Joe Biden folosindu-se tocmai de afacerile în care este implicat Hunter. Timp de cinci ani, în perioada 2014-2019, fiul lui Biden a ocupat o poziție în board-ul executiv al Burisma Holdings, o companie ucraineană din domeniul energetic deținută de oligarhul Mikola Zlocevski. 

După o asemenea experiență controversată în consultanță și lobbying, Hunter Biden a decis să devină artist. Acum își petrece mai mult timpul într-un studio amenajat în vila sa cu piscină de pe dealurile însorite din Los Angeles.

Ashley Bideneste singura fiică a cuplului Joe și Jill, femeia cu care președintele a ales să-și împartă viața la cinci ani după moartea tragică a primei soții, Neilia Hunter Biden. 

Cine sunt membrii primei familii a Statelor Unite: Doi copii, șapte nepoți, doi ciobănești germani și o pisică

Față de cei doi frați ai ei, Ashley Biden a stat departe de controverse și de lumea politică. În vârstă de 39 de ani, aceasta a muncit timp de 15 ani ca asistent social în Delaware. Ashley Biden și-a dedicat cariera programelor pentru juvenili și pentru copii aflați în plasament și celor axate pe sănătate mintală. Ulterior, aceasta s-a alăturat organizației non-profit Centrul pentru Justiție Delaware. 

Prima nepoată a primit numele mătușii decedate

Naomi Biden, în vârstă de 27 de ani, este prima nepoată a lui Joe Biden, rezultată din primul mariaj a lui Hunter, cu avocata Kathleen Biden. Ea poartă numele mătușii sale, care a murit când era bebeluș.

Cine sunt membrii primei familii a Statelor Unite: Doi copii, șapte nepoți, doi ciobănești germani și o pisică

Naomi a studiat alături de Tiffany Trump, a doua fiică a fostului președinte al SUA, la Universitatea Pennsylvania, de unde au absolvit împreună în 2016. Dar, nepoata lui Biden și-a continuat studiile în drept internațional la Columbia Law School. A absolvit în mai 2020, iar în timpul ceremoniei online, invitat special a fost chiar Joe Biden.

De asemenea, relația dintre președintele ales și nepoata sa a atras atenția presei încă din timpul mandatului de vicepreședinte, când Naomi l-a însoțit pe acesta în mai multe vizite diplomatice în Turcia, Noua Zeelandă, Australia și Mongolia.

Împreună cu iubitul ei, Naomi a lansat în timpul pandemiei un site care oferă tutoriale americanilor care au nevoie de ajutor pentru a accesa asistența financiară guvernamentală oferită celor care și-au pierdut joburile din cauza COVID-19.

Finnegan Biden este sora mai mică a lui Naomi și este foarte aproape de inima bunicului său, Joe Biden, căci poartă numele mamei președintelui ales al SUA. În vârstă de 21 de ani, Finnegan a păstrat tradiția familiei de a studia la Universitatea Pennsylvania.

Cine sunt membrii primei familii a Statelor Unite: Doi copii, șapte nepoți, doi ciobănești germani și o pisică

În timpul campaniei bunicului ei, Finnegan i s-a alăturat la mai multe evenimente, inclusiv la un discurs ținut de Joe Biden în campusul Universității Clarke din Iowa.

Maisy Biden este mezina din primul mariaj al lui Hunter.

Natalie Biden, în vârstă de 16 ani, este fiica cea mare a lui Beau Biden, fiul decedat al președintelui SUA. Natalie trăiește o adolescentă normală, este elevă de liceu, iar singura ei apariție publică rămâne într-un clip de promovare al unui discurs ținut de bunica ei vitregă, Jill Biden.

Robert Hunter Biden II este primul nepot al lui Joe Biden. Născut în 2006, acesta este fiul lui Beau Biden cu Hailie, care după moartea soțului ei s-a implicat într-o relație cu fratele acestuia, Hunter.

Singura sa apariție publică este într-un clip video prezentat la Convenția Democrată din 2020, în care recită alături de verișoarele sale jurământul loialității față de drapelul Statelor Unite.

De asemenea, Joe Biden mai are doi nepoți rezultați din două relații diferite pe care le-a avut Hunter Biden.

sursa

O mamă și fiica ei au fost diagnosticate cu același tip de cancer, la o distanță de doar zece zile

O mamă din Anglia a trecut prin momente delicate după ce a fost diagnosticată cu cancer, dar coșmarul a venit abia zece zile mai târziu, când fiica ei a primit același diagnostic. Doi ani mai târziu, acestea au decis să-și spună povestea, atrăgând atenția asupra importanței cercetării din domeniu, scrie peroz.ro.

În 2022, Catherine Tudor a fost diagnosticată cu cancer de colon în stadiu al treilea. Zece zile mai târziu, fiica ei, Rihannon, a aflat că suferă de aceeași boală, dar într-un stadiu mai avansat.

„Când mama mi-a mărturisit că a fost diagnsoticată cu cancer am fost tristă. Îmi amintesc că mi-am spus că „probabil a avut ghinion, dar eu voi fi bine!”, a povestit ea potrivit People, adăugând: „Care ar fi fost șansele ca amândouă să fim diagnosticate cu aceeași boală la un interval de o săptămână?”

Rihannon, care locuiește în Cheltenham, Anglia, însă, nu doar că a primit același diagnostic, dar boala era într-un stadiu mai avansat. Mai exact, medicii i-au descoperit peste 20 de tumori în ficat și în plămâni, fapt pentru care a fost nevoită să înceapă imediat ședințele de chimioterapie și alte tratamente, în încercarea de a opri extinderea cancerului. 

Doi ani mai târziu, Rihannon continuă tratamentul împotriva cancerului, iar mama ei a fost declarată vindecată: „Am trăit un amalgam de emoții, dar sunt foarte puternică și pozitivă”, a mai declarat tânăra, într-un interviu la BBC, mărturisind că această gândire pozitivă a ajutat-o să depășească această perioadă.

„Când te gândești că poți să lupți cu boala, că poți să treci prin ea, corpul răspunde în aceeași manieră. Iar corpul meu, slavă Domnului, are un răspuns pozitiv de mai bine de doi ani, am avut numeroase tumori care au scăzut în dimensiune”, a povestit femeia.

Chiar dacă este foarte optimistă, ea a descris chimioterapia, radiațiile și operația ca fiind brutale. Tocmai de aceea, speră ca oamenii de știință să descopere alte tratamente, unele mai blânde.

„Cercetarea mă ajută să sper, să merg mai departe. Îmi doresc ca specialiștii să descopere alte terapii care să vină în sprijinul bolnavilor de cancer. Este vital”, a mai spus ea, potrivit sursei citate.

Taxă de intrare în Veneția, din 25 aprilie. Zilele în care poate fi vizitată gratis

Veneția a introdus o taxă de intrare, începând din 25 aprilie. Dar taxa se aplică doar în anumite zile, iar anumite categorii de turiști pot fi exceptați de la plata sa, scrie evz.ro.

Reprezentanții unui foarte celebru oraş – Veneția – s-au gândit să mai domolească din fluxul de vizitatori prin introducerea unei taxe de intrare.

Valoarea acesteia va fi de 5 euro pentru turiști și se va aplica în weekenduri, începând cu 25 aprilie.

Măsura își propune să mai reducă aglomerația în oraș și va fi aplicată până la jumătatea lunii iulie.

Mai exact, taxa se aplică în 29 de zile specifice, între 25 aprilie și 14 iulie, respectiv 25-30 aprilie, 1-5, 11, 12, 18, 19, 25 și 26 mai, 8, 9, 15, 16, 22, 23, 29, 30 iunie și 6, 7, 13 și 14 iulie. Astfel, că în cazul în care veți evita aceste zile veți putea să faceți o mică economie.

Dar, evitarea zilelor cu taxă nu este singura posibilitate aflată la dispoziția vizitatorilor de a nu o plăti. Cum taxa este obligatorie pentru toți turiștii care intră în acest oraş între orele 8:30 și 16:00, cu orice fel de mijloc de transport (tren, feribot etc.), în zilele arătate, planificarea sosirii în Veneția în alt interval orar decât cel menționat este o a doua modalitate de a vă aduce o mică economiei în bugetul de vacanță.

De asemenea, taxa de intrare nu se va plăti de către turiștii care înnoptează în hoteluri din Veneția.

Practic, oficialii orașului Veneția și-au propus să descurajeze un pic turismul de tip „hit and run” în anumite zile, când numărul de vizitatori este foarte mare.

Cei care nu respectă regulile riscă amenzi cuprinse între 50 și 300 de euro, potrivit Mediafax.

Descoperire macabră în România! Schelete umane, inclusiv unul de copil, găsite în curtea unui spital din Vaslui

O descoperire macabră a fost făcută în curtea Spitalului nr. 2 din Vaslui, acolo unde 13 schelete au fost găsite ca urmare a unor săpături de excavare, scrie evz.ro.

Anchetatorii consideră inițial că spitalul ar fi fost edificat peste un cimitir vechi și există indicii concludente că nu este vorba despre o groapă comună.

Schelete umane găsite în curtea Spitalului nr. 2 din Vaslui

Conform autorităților de la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui, au fost identificate 13 schelete, dintre care 12 aparțin adulților și unuia unui copil.

În acest moment, săpătura de supraveghere s-a transformat într-o săpătură preventivă, pe cale de consecinţă, ne vom organiza în aşa fel încât să facem această lucrare pentru a putea descărca arheologic zona.

Se pare că sunt două nivele de înhumare, unul contemporan şi unul de tip medieval, însă toate aceste lucruri se pot spune doar după ce se vor face analizele specifice, ca să ne putem da seama exact din ce perioadă sunt”, a transmis directorul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu.

El subliniază că nu există niciun indiciu că ar fi vorba despre o groapă comună. Scheletele sunt aranjate într-un mod specific, existând urme ale unor sicrie.

Procesul de construcție a fost suspendat pe termen nelimitat pentru a permite desfășurarea activităților de descărcare arheologică. Pentru a asigura o cercetare precisă, specialiștii intenționează să folosească scanările magnetometrice.

Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, într-o primă etapă, constructorul care efectua lucrările de excavare în zonă a raportat descoperirea unui schelet uman, iar ulterior au fost găsite și alte schelete.

În urma acestor evenimente, poliția a inițiat o anchetă, iar un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis, potrivit Agerpres.

Lucrările de la Spitalul nr. 2 Vaslui urmează să se construiască două corpuri noi de clădiri, pentru secțiile Psihiatrie și Boli Infecțioase.

Aproape toți studenții la medicină din România s-au vaccinat anti-Covid
Articolul anterior
Covid-19: Moldovenii cu forme ușoare nu se testează și nu se adresează la medic. Explicaţia vine de la Ministerul Sănătăţii
Articolul următor