Doi frați luptă în războiul din Ucraina de pe baricade diferite. Unul e general în armata rusă, iar altul colonel în cea ucraineană: ”E inuman!”

Situație ieșită din comun în Ucraina, unde doi frați luptă pe baricade diferite. Unul este general în armata rusă, iar altul e colonel în cea ucraineană. Jurnaliștii ucraineni au vrut să afle mai multe despre acest caz și au realizat un reportaj. Mai ales că cel care luptă în armata lui Putin este blamat în satul său de baștină.

Aceștia au aflat că primul este Mihail Zusko, care s-a născut în Vetlî, un sat din regiunea ucraineană Volînia. În 1989, a plecat în Rusia, pentru a urma cursurile Școlii militare din Ryazan, unde a și rămas. Acum, 33 de ani mai târziu, bărbatul este general-locotenent și participă la războiul declanșat de Putin, de partea rușilor. În același timp, fratele său Mykola este colonel și luptă să-și apere țara, de partea armatei ucrainene, scrie observatornews.ro.

Mihail Zusko este comandantul celei de-a 58-a armate din districtul militar de sud al Rusiei. Această divizie a suferit pierderi uriașe în zona Nikolaev.

Expertul militar austriac Tom Cooper a scris despre acest lucru pe pagina sa de Facebook. În opinia lui Cooper, Mihail Zusko s-a dovedit a fi un strateg incompetent.

Primarul din Vetlî: „O vreme, am fost chiar mândri de el. Era dat exemplu copiilor, la școală”

Primarul din Vetlî, satul natal al lui Mihail Zusko, a declarat pentru publicația Fakty, că multă vreme comunitatea a fost mândă de el și era chiar dat ca exemplu copiilor, în școli. Asta, până în 2014, atunci au aflat că Zusko a comandat militanți în Donbas.

„O vreme, am fost chiar mândri de el, fotografia lui era agățată în școli, iar el era era dat drept exemplu elevilor. Acum, în Vetlî, care se întinde pe zece kilometri de-a lungul graniței ucrainene-belaruse, Mihail este blestemat de comunitate, pentru că luptă în Ucraina de partea Rusiei și dă ordine penale. Nu știu cum să-i spun. Este inuman. Câte vieți omenești a luat, câtă durere a adus pământului nostru. Cu toții îl blestemăm. Cele două surori și fratele lui încă locuiesc în acest sat. Celălalt frate al lui Mykola Zuska luptă și el să-și apere țara, este colonel al Forțelor Armate ale Ucrainei”, a declarat Lyubov Pavlik, primarul din Vetlî, pentru Canal 12.

Potrivit jurnaliștilor ucraineni, fotografia lui Mihail Zusko se află și pe site-ul oficial al Agenției Centrale de Informații a Ucrainei, în secțiunea „Trădători”. Se precizează că a participat la Primul Război Cecen, iar pentru participarea sa la ostilitățile de pe teritoriul Ucrainei a fost promovat. De la comandant al Corpului 1 de armată al trupelor de ocupație ale Federației Ruse în Donbas a devenit adjunct al comandantului Armatei 49 (Stavropol) al Districtului Militar de Sud al Forțelor Armate ruse.

ATENȚIE! Un bărbat din Bălți, dispărut fără urmă în seara de sf. Vasile, este căutat de apropiați

Poliția din Bălți solicită suportul cetățenilor pentru stabilirea locului aflării unui bărbat de 51 de ani care, a dispărut la data de 13 ianuarie. Acesta a plecat de la domiciliu din mun. Bălți și până în prezent nu a revenit, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

️Semnalmentele: înălțimea: 1,70 m, corpolență medie, păr negru cu fire cărunte, frezat scurt, ochi cafenii.

La momentul dispariției bărbatul purta blugi albaștri, pulover albastru-închis, geacă albastră cu roșu, căciulă albastru-deschis și bocanci negri din piele.

Dacă aveți informații despre această persoană sau ați observat-o, vă rugăm să contactați imediat Poliția la numerele de telefon: 112, 068976000 sau 069018357.

Donald Trump amenință Europa cu taxe vamale

Donald Trump a avertizat că țările europene vor fi supuse unor taxelor vamale și spune că aceasta este „singura modalitate” ca Statele Unite „să fie tratate corect”. Produsele chinezești vor fi impozitate cu 10% începând cu 1 februarie a adăugat liderul de la Casa Albă, scrie digi24.ro.

„Ne tratează foarte rău. Ei nu ne cumpără mașinile sau produsele noastre agricole. De fapt, nu iau mare lucru”. Deci, sunt buni pentru taxe vamale”, a transmis președintele SUA Donald Trump, potrivit AFP preluată de News.ro.

El a mai spus că administrația sa discută despre „taxe vamale de 10% asupra produselor chinezești, deoarece trimit fentanil în Mexic și Canada”, care în final este consumat în Statele Unite. „Probabil este 1 februarie, asta e data la care ne uităm”, a mai subliniat Trump.

În timpul campaniei sale prezidențiale, Donald Trump a denunțat deja deficitul comercial al SUA față de UE, comparând blocul european cu o „mică China” care „profită” de pe urma primei puteri economice a lumii. Deficitul comercial al SUA în comerțul cu Uniunea Europeană a fost de 131 de miliarde de dolari în 2023, arată datele reprezentantului Casei Albe pentru Comerț (USTR) și este concentrat în principal pe patru țări, Germania, Franța, Irlanda și Italia.

Cauzele variază, însă: deficitul comercial cu Germania este în principal de natură industrială, în timp ce cu Irlanda este în mare măsură legat de instalarea sediilor europene ale unor mari grupuri americane pe insulă, care profită acolo de impozitarea sa foarte avantajoasă pentru a-și reduce impozitele, atât pentru restul Europei, cât pentru Statele Unite.

Înainte de a fi reales, Donald Trump amenințase deja UE cu impunerea de taxe vamale asupra produselor europene, cu excepția cazului în care blocul își majorează achizițiile de petrol și gaze americane.

Accident grav la Florești. Doi bărbați au ajuns la spital

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier, produs în apropierea orașului Ghindești, Florești, scrie presa din nordul țării.

Un bărbat de 82 de ani nu a cedat trecerea și s-a ciocnit cu un automobil care se deplasa regulamentar, la volanul căruia se afla un bărbat de 25 ani.

Conducătorii auto fiind supuși testării alcoolscopice cu aparatul DRAGER, s-a stabilit că nu erau în stare de ebrietate.

Artiștii din Rusia rămân fără muncă, din cauza situației economice din țară
Articolul anterior
Lecție de patriotism de la o tânără ucraineancă. Alona are doar 20 de ani și a rămas să-și apere țara
Articolul următor
Close menu