Doi polițiști au fost atacați cu arma de un tânăr beat, în timp ce încercau să-l rețină pentru un furt

Un tânăr de 22 de ani din Sîngerei riscă să ajungă din nou după gratii după ce a amenințat cu arma doi polițiști în timp ce aceștia încercau să-l rețină pentru un furt. Incidentul a avut loc în seara de luni, de 27 iunie, în satul Copăceni, scrie replicamedia.md.

Polițiștii au fost alertați în jurul orei 21:00 de către un bărbat din Copăceni, care s-a plâns că un bărbat a pătruns în automobilul său și a furat din el 200 de lei. Acesta le-a comunicat oamenilor legii că l-a observat pe suspect și când a încercat să-l prindă acesta a fugit și s-a ascuns într-o fâșie forestieră din preajmă.

Polițiștii veniți la fața locului l-au localizat și identificat pe tânăr, care s-a dovedit a fi un tânăr de 22 de ani, care lucra în calitate de cioban la o stână din satul Mîndrești, Telenești.

Suspectul însă nu s-a lăsat prins ușor și, în timp ce doi polițiști încercat să-l rețină, acesta a împușcat de mai multe ori cu o armă în direcția ofițerilor. Într-un final, acesta a fost imobilizat și condus la Inspectoratul de poliție Sîngerei pentru documentare. Fiind supus testării alcoolscopice, s-a stabilit o concentrație de 0,71 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală conform art. 349 al.2 din Codul penal „Violența săvârșită asupra unei persoane cu funcție de răspundere”. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta nu este la prima abatere de la lege, fiind eliberat din detenție în luna iunie 2021.

În timpul investigațiilor polițiștii au stabilit că tânărul ar fi sustras arma de la proprietarul stânii unde activa în calitate de cioban.

Acțiunile procesuale continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

Doi pasageri de la cursa „Chişinău-Istanbul” au încercat să treacă cu valută nedeclarată

În bagajele de mână ale doi cetățeni străini, polițiștii de frontieră de comun cu funcționarii vamali au depistat valută, în numerar de mii de euro și dolari, care nu a fost declarată. Cazurile au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, la curse cu destinație spre Istanbul, Turcia.

În ambele situații s-a acționat în cadrul controlului de specialitate, efectuat în coordonare între cele două autorități.

Prima persoană documentată este cetățean chinez de 35 de ani, în bagajul căruia s-au depistat 10900 EUR și 5500 USD. În bagajul cetățenului Ucrainei de 41 de ani, echipa mixtă a descoperit 50000 USD, pe care pasagerul a evitat să le declare.

În continuare investigațiile se desfășoară în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun. 

Percheziții într-un dosar de contrabandă cu obiecte din metale prețioase, în valoare de peste 1,5 milioane lei

În postul vamal Leușeni, funcționarii vamali în comun cu polițiștii de frontieră au deconspirat intenția unui conațional de a introduce ilegal în țară un lot de articole, presupus din metal prețios.

Astfel, urmare a controlului vamal, în geanta de mână au fost depistate bunurile nedeclarate: 103 monede, un lingou și două medalii.  

Cazul a avut loc astăzi, 5 decembrie 2023, în timpul verificării bagajelor pasagerilor de la ruta „Franța-Moldova”. Documentat este un conațional în vârstă de 36 de ani.

În cadrul audierilor, persoana a declarat că monedele au fost procurate contra sumei de 300 EUR, iar lingoul presupus a fi din aur – 800 EUR.

În continuare, bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar investigațiile pe caz continuă.

Fostul președinte Igor Dodon, alături de mezinul său pe muntele Athos: ”Ne vom ruga pentru țară”

Fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, a plecat într-un pelerinaj de câteva zile pe muntele Athos.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Igor Dodon a scris că a ajuns pe muntele Athos alături de fiul său mai mic, menționând că vor urma câteva zile de liniște și discuții cu călugării, transmite Știri.md.

„Am ajuns la muntele Athos, împreună cu feciorul cel mic. Vor urma câteva zile de liniște, discuții cu călugării și reflecții. Ne vom ruga pentru Moldova. Să fie pace și normalitate în țară”, a scris Igor Dodon.

De menționat că, în ultimii ani, fostul șef de stat a mers în mai multe pelerinaje pe muntele Athos, iar de fiecare dată, Igor Dodon a declarat că în timpul pelerinajului s-a rugat pentru poporul R. Moldova.

Un profesor din Edineț, suspectat de pedofilie, va răspunde în fața justiției. Victimele erau fetițe de 14 ani
Articolul anterior
Încercările disperate ale Rusiei de a atrage voluntari în războiul din Ucraina: ”Un job pentru bărbaţi adevăraţi cu un câștig de un milion de ruble”
Articolul următor