O anchetă de serviciu a fost inițiată pe numele a doi polițiști de patrulare care ar fi oprit neautorizat mașini în trafic. Cazul a fost sesizat pe rețelele sociale, fiind publicate imagini cu polițiștii care se aflau pe o stradă din Chișinău și staționau mașinile, fără a avea temei legal să verifice șoferii, scrie tv8.md.
„Pe numele polițiștilor a fost inițiată o anchetă de serviciu în vederea stabilirii legalității staționării unității de supraveghere a traficului rutier în perimetrul respectiv, iar în cazul în care vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia urmează a fi sancționați disciplinar”, a anunțat Inspectoratul General al Poliției.Anterior, ministrul de Interne Andrei Năstase a semnat un ordin prin care inspectorilor de patrulare li s-a interzis să oprească șoferii în trafic și să le verifice mașinile în lipsa temeiurilor legale.