Doi profesori, uciși de Covid la Soroca. Liceul care a revenit la predarea online

Liceului Teoretic Petru Rareş din Soroca, unde au murit doi profesori infectaţi cu Covid, a revenit complet la predarea cursurilor online.

E singura instituție din Republica Moldova, care a revenit complet la orele online.

Liceul Teoretic Petru Rareş din Soroca a fost prima instituţie de învăţământ care a anunţat o nouă creştere a numărului de infectări cu Sars Cov 2. Cazurile de îmbolnăvire au fost depistate la mai puţin de două săptămâni de la revenirea elevilor în bănci, scrie TVR Moldova.

S-au îmbolnăvit mai mulţi profesori din liceu, aşa că toţi elevii au trecut din nou la orele online.

„Am considerat că este uman să fim cu gândul la sănătatea cadrelor noastre. Au fost anunţaţi părinţii, a fost un consens în privinţa aceasta. În perioada indicată au fost efectuate o serie de acţiuni de igienizare şi dezinfectare a spaţiilor.”, a declarat Angela Musenco, şefa direcţiei de învăţământ, Soroca.

Autorităţile au sistat activitatea liceului inclusiv pentru că doi profesori de la această instituţie au murit din cauza complicaţiilor provocate de coronavirus.

Cod portocaliu de schimbare a vremii. Cum se circulă în acest moment pe drumurile din țară?
Articolul anterior
Nicoleta Adam și Elena Hohlan: despre spionaj, certuri și obiceiuri nebune în relația de prietenie
Articolul următor
Alte articole interesante