Doliu! A încetat din viață fostul ambasador Emil Ciobu

Fostul ambasador la Republicii Moldova în România, Emil Ciobu a încetat din viață. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a Departamentului Relații Internaționale din cadrul Universității de Stat din Moldova. 

„Cu profund regret, Departamentul Relații Internaționale anunță despre trecerea în neființă a domnului Emil CIOBU, doctor în științe filozofice, conferențiar universitar, ex-Ambasador al Republicii Moldova în România”, se menționează în mesaj.

„Emil Ciobu s-a manifestat ca un profesionist de excepţie şi ca un savant notoriu în domeniul Relaţiilor Internaţionale. Măiestria profesională, vocaţia pedagogică, experienţa practică bogată i-au permis să susţină prelegerile şi seminarele la un nivel înalt şi să contribuie la formarea de întregi generaţii de diplomaţi, funcţionari publici, specialişti în domeniul Relaţiilor Internaţionale. Este o pierdere imensă pentru toți cei care l-au cunoscut pe domnul Ciobu”, se mai mai arată în mesajul de condoleanțe.

Emil Ciobu a fost ambasador în România între anii 1998 – 2003. A activat mai mult de 50 de ani în domeniul pedagogic.

Situație amuzantă la Viena, la întâlnirea șefei statului cu președintele Alexander Van der Bellen
Articolul anterior
Primele imagini cu Alec Baldwin după ce a împușcat-o mortal pe directoarea de imagine, pe platoul de filmare. Cum s-a produs tragedia
Articolul următor
Alte articole interesante