Donald Trump și soția sa, depistați pozitiv cu Covid-19

Donald Trump este bine și va rămâne izolat la Casa Albă pentru moment, a declarat medicul președintelui american.

separator

Președintele SUA Donald Trump a anunțat că este infectat cu coronavirus.

Într-un mesaj pe Twitter, el a comunicat că și soția sa, Melania, a ieșit pozitivă în urma testării.

Medicul președintelui a spus că acesta este „bine”, dar nu a făcut nicio precizare dacă are simptome specifice virusului.

De asemenea, starea Melaniei Trump este bună, a adăugat medicul Sean P. Conley.

Medicul a adăugat că Donald Trump va rămâne izolat la Casa Albă și că își va îndeplini sarcinile „fără întrerupere”.

Trump va fi atent supravegheat medical de cei mai mari profesioniști în domeniu, iar informațiile privind starea lui de sănătate vor fi aduse la cunoștința publicului, a spus Conley.

Sursa

500 kg de varză și cartofi, nimicite de ANSA. Ce au arătat analizele
Articolul anterior
Accident groaznic la Ialoveni
Articolul următor