Donație importantă din partea României pentru alte nouă școli din Republica Moldova 

Sute de elevi din țară vor merge la școală cu microbuze noi. Ultimele nouă autobuze școlare din cele 69 procurate cu sprijinul Guvernului României au fost repartizate vineri în școlile din țară. Acestea vor ajunge în instituțiile de învățământ din raioanele Briceni, Căușeni, Criuleni, Florești, Ocnița, Rezina, Soroca, Ștefan-Vodă și Comrat, scrie evz.ro.

La selecția școlilor care au primit în dotare microbuzele s-a ținut cont de mai multe criterii. Este vorba de numărul de copii care urmează a fi transportaţi, distanța dintre localități, dar și măsurile întreprinse de către autoritățile publice locale privind restructurarea reţelei şcolare din subordine.

„Este foarte important ca fiecare copil din această țară să beneficieze de educație de calitate”

Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun, a vorbit despre importanța studiilor de calitate, pe care le merită fiecare copil din Republica Moldova.

„Am primit 69 de autobuze care vor asigura transportarea în siguranță a copiilor noștri spre instituțiile de învățământ. Pentru noi este foarte important ca fiecare copil din această țară, indiferent de locul unde s-a născut, să beneficieze de educație de calitate. Aceste autobuze vor contribui la accesul copiilor la instituțiile de învățământ unde avem cadre didactice bine pregătite. Copiii vor merge în școli unde pot învăța o limbă străină și pot participa la activități extra curriculare”, a menționat ministrul.

De asemenea, oficialul a mulțumit Guvernului României pentru suportul acordat în implementarea acestui proiect important în domeniul educației.

România, sprijin pentru o educație de calitate

Mijloacele de transport dispun de 17 locuri și respectă standardele europene. Acestea sunt echipate cu sistem electronic de control al stabilității, sistem de aer condiţionat și cu treaptă de urcare/coborâre pentru copii.

Microbuzele au fost achiziționate din contul asistenței financiare nerambursabile de 100 de milioane de euro, oferită de Guvernul României. Întregul lot cuprinde 69 de unități de transport școlar. 40 dintre acestea au fost distribuite în luna august, iar altele 20 în luna octombrie curent.

România a susținut și anterior asigurarea cu autobuze a instituțiilor de învățământ din Republica Moldova. Astfel, în anul 2014 Guvernul României a oferit o donație de 100 de microbuze destinate transportului de elevi, alte 95 de unități de transport școlar fiind oferite țării noastre în anul 2017.

„Consider că trebuie să fie două limbi de stat, două limbi străine în curricula școlară, limba rusă și una la alegere, pentru că dacă cunoaștem mai multe limbi este un avantaj pentru copiii noștri și cetățenii Republicii Moldova”, a spus Igor Dodon, spre finalul mandatului de președinte.

Primăria din Bălți a redus programul de lucru pentru economisirea energiei electrice

Primăria municipiului Bălți a decis să modifice programul de lucru al angajaților pentru a reducere consumul de energie electrică în contextul stării de urgență, scrie IPN.

Potrivit unei dispoziții semnate de primarul Alexandr Petkov pe 13 ianuarie 2025, noul program intră în vigoare imediat și stabilește un interval orar fix, între 08:00 și 16:30, cu o pauză de masă de 30 de minute, între 12:00 și 12:30.Decizia vine ca răspuns la recomandările Comisiei pentru Situații Excepționale, din 27 decembrie 2024, prin care au solicitat autorităților publice să adopte măsuri pentru economisirea resurselor energetice.Primăria a suspendat, de asemenea, toate graficele individuale de lucru stabilite anterior.Autoritățile locale mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și colaborare în această perioadă, subliniind că măsurile adoptate au scopul de a sprijini funcționarea eficientă a instituției în condiții dificile.Primarul a subliniat că măsura este temporară și adaptată situației excepționale.

Crește consumul de energie: Astăzi a constituit cu 18% mai mult decât ieri

Energocom estimează pentru astăzi o creștere cu 18% a consumului de energie electrică pe malul drept al Nistrului, în comparație cu ziua de duminică, transmite IPN.

Cifra este mai mare și decât lunea trecută, cu 2%.

Energocom informează că a rezervat capacitatea comercială necesară la hotarul cu România, pentru a suplimenta cererea internă de electricitate cu importuri.Astfel, pentru data de 13 ianuarie, Republica Moldova își va asigura necesarul de energie electrică de la centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de la instalațiile locale de energie regenerabilă, precum și cu electricitatea importată, pe bază de contracte bilaterale și de pe bursă, notează sursa.

Republica Moldova va apela marți la energie de urgență, în intervalul 16:00-19:00

Pentru 14 ianuarie se planifică un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru similar cu cel din data de 13 ianuarie. Din cauza limitei de capacitate a interconexiunii cu România (cumulat pe Piața pentru ziua următoare și pe Piața intrazilnică) nu a fost posibilă rezervarea integrală a capacității, anunță Energocom, citat de IPN.

Prin urmare, în intervalul orelor 16:00-19:00, pentru a-și acoperi prognozele de consum, Republica Moldova va apela la energie de urgență.„Pentru a nu avea deconectări de energie, operatorul de transport Moldelectrica va solicita de la operatorul de transport din România Transelectrica energie ca să poată să fie acoperit necesarul de consum. Deconectări nu vom avea”, a precizat pentru IPN consilierul directorului Energocom, Victor Bînzari.Cetățenii sunt îndemnați să reducă consumul de energia electrică pentru a putea micșora presiunea pe întreg sistemul.Potrivit Energocom, restul electricității necesare pentru data de 14 ianuarie va fi livrată de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de centralele de energie regenerabilă, precum și suplimentată cu energia importantă, atât în baza contractelor bilaterale, cât și de pe bursă.

Tentativă de contrabandă cu 2 tone de pește viu
Articolul anterior
Igor Dodon s-a răzgândit: Nu mai vrea ca rusa să fie a doua limbă de stat
Articolul următor