Două persoane au suferit arsuri în urma unei deflagrații de gaz. Conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență o explozie a avut loc în această dimineață la ora 06:50 în raionul Râșcani, satul Varatic, scrie tv6.md.
Ajunși la fața locului, angajații IGSU, au stabilit că în urma scurgerii de gaz de tip propan/ butan dintr-o butelie conectată la aragaz s-a produs o explozie într-o anexă a unei case de locuit. Potrivit salvatorilor, incendiu în locuință nu s-a produs, iar două persoane cu vârstele de 64 și 84 de ani, care în momentul producerii deflagrației se aflau în interior au suferit arsuri de gradul II și III pe 40-60 % din suprafața corpului.
Sinistrații au fost preluați de urgență de medici și transportați la spitalul raional Rîșcani în stare gravă. Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de specialiști.
Meteorologii anunță temperaturi de +20 de grade celsius
Meteorologii estimează că vremea va fi frumoasă săptămâna viitoare. Temperaturile vor creşte simţitor, astfel că se va ajunge până la maxime de +20 de grade.
În săptămâna 20 – 27 martie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână. Precipitații esențiale nu se prevăd.
Țara din Africa obligată legal să îl aresteze pe Putin. Președintele rus are programată o vizită în luna august
Africa de Sud, care recunoaște autoritatea Curții Penale Internaționale, ar fi obligată legal să pună în aplicare mandatul de arestare a lui Putin în timpul vizitei programate pentru conferința din august a țărilor membre BRICS.
În total, 123 de țări au aderat la Statutul de la Roma, care prevede înființarea Curții Penale Internaționale. Printre acestea este și Africa de Sud.
Deși deplasările externe ale liderului rus au fost limitate după invazia Rusiei în Ucraina (prima sa deplasare fiind în micile state ex-sovietice Tadjikistan și Turkmenistan, în iunie anul trecut), se pare că acesta ar urma să participe la summitul BRICS de la Durban, Africa de Sud, în luna august, scrie Sky News.
Africa de Sud ar avea, astfel, obligația legală de a pune în aplicare mandatul de arestare.
”Chiar dacă ar călători pentru a participa la discuțiile cu liderii Braziliei, Indiei, Chinei și Africii de Sud, perspectiva ca președintele țării gazdă, Cyril Ramaphosa, să ordone forțelor sale să îl conducă pe Vladimir Putin în cătușe este considerată o variantă extrem de îndepărtată.
Africa de Sud are un oarecare istoric în acest domeniu, după ce a refuzat să-l aresteze pe președintele sudanez Omar Al-Bashir – pentru care fusese emis și un mandat de arestare al CPI – în timpul vizitei sale din 2015”, mai susține cotidianul britanic.
Familiile victimelor accidentului feroviar din Grecia au refuzat despăgubirile de 42.000 de euro
Accidentul feroviar din Grecia a luat 57 de vieți, iar familiile lor își doresc dreptate. Acestea nu vor să accepte despăgubirile oferite de statul elen și vor ca cei vinovați să plătească pentru pierderile omenești, scrie spynews.ro.
Accidentul feroviar din Grecia este unul extrem de tragic. În noaptea de 28 februarie, un tren de pasageri s-a lovit frontal cu un tren de marfă, iar 57 de persoane au fost ucise, majoritatea studenți. Statul a decis să ofere despăgubiri în valoare de 42.000 de euro familiilor, însă, au refuzat.
Despăgubirile oferite de Guvern
În urma tragicului accident, Guvernul grec a decis să ofere bani familiilor care și-au pierdut membrii, astfel despăgubirile anunțate sunt:
42.000 euro pentru familiile persoanelor care au murit
10.000 de euro pentru răniții care sunt încă internaț
5.000 de euro pentru răniții care au fost externați
300 de euro pentru bagajele morților și răniților
Familiile victimelor refuză să primească acești bani și își doresc ca se obțină dreptatea. Cei vinovați să fie trași la răspundere, fără să ofere sume compensatorii.
„Nicio despăgubire nu va înfrâna lupta noastră pentru a obține dreptate pentru familii și pentru ca toată lumea să fie trasă la răspundere”, a declarat Stelios Sourlas, un avocat al victimelor.
„Nu vrem banii lor”
Mai mulți părinți ai tinerilor care și-au pierdut viața au refuzat despăgubirile. Ei consideră că vinovații accidentului se ascund și oferă bani pentru a le cumpăra tăcerea. Nu vor încheia până când cei vinovați nu vor plăti.
„Nu vrem banii lor, ei sunt criminali. Nu vrem bani de la criminali. E ridicol cât costă pentru ei viețile omenești. Le-au estimat la 42.000, nu le este rușine”, spune tatăl unui tânăr mort în accidentul feroviar din Tempi, potrivit LIVE NEWS.
Rudele victimelor nu ar trebui să accepte banii dacă li se cere de către companie să renunțe la orice drept, pentru litigii. O avocată susține că acceptarea acestor daune nu va exclude posibilitatea de a obține și alte drepturi, în instanță, sume cuprinse între 300.000 și 500.000 de euro. Guvernul elen a anunțat că toate familiile care au pierdut un membru vor primi o pensie de 1.600 de euro, în fiecare lună, dar și eliminarea datoriilor față de stat.