Două persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a derapat de pe traseu și s-a răsturnat la marginea drumului. Impactul a avut loc ieri, pe traseul R6 (Chișinău-Orhei-Bălți), scrie realitatea.md.
Trei bărbați se aflau în calitate de pasageri într-un Ford Tranzit, condus de un șofer de 43 de ani.
Conducătorul auto ar fi fost orbit de soare și a ieșit pe banda de sens opus, unde a pierdut controlul volanului și s-a inversat de câteva ori. Poliția spune că șoferul nu era băut.
În urma accidentului rutier, la spitalul din Telenești a fost transportat conducătorul și un pasager.
Alte circumstanțe se stabilesc.
Un bărbat cu șase soții a dat 100.000 de dolari pe un pat de 6 metri, pentru a nu mai fi obligat să doarmă pe jos
Un bărbat și-a făcut un pat de 6 metri, astfel încât cele șase soții ale sale să nu-l mai pună să doarmă pe podea, scrie protv.ro, conform DailyStar.
Arthur O Urso a avut nouă soții la un moment dat și își împarte în mod constant părerile pe rețelele sociale datorită vieții sale neconvenționale.
Acum, în încercarea de a-și condimenta viața amoroasă, Arthur – care are 200.000 de urmăritori pe Instagram – a cheltuit 100.000 de dolari pentru construirea unui pat de 6 metri.
A fost nevoie de 15 luni pentru a asambla patul, folosind o echipă de 12 oameni și 950 de șuruburi pentru a pune totul la loc. „Ideea pentru pat a venit din cauza spațiului”, a declarat Arthur, din Sao Paulo, Brazilia, pentru NudePR.com.
„De multe ori a trebuit să stau pe canapea și chiar să dorm pe podea pentru a face loc soțiilor mele. De-a lungul relațiilor mele am impovizat tot felul proiecte pentru a-mi face viața mai ușoară mie și soțiilor mele”, a declarat bărbatul.
Situația unică a lui Arthur a apărut atunci când el și soția lui Liana au decis să fie deschiși și la alte relații în 2021.
Și-au oficializat relația cu celelalte femei la o biserică catolică, deși nu este obligatorie din punct de vedere legal, deoarece poligamia nu este ilegală în țară.
Forumul Patrimoniului Cultural Imaterial la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală
Eveniment important la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală! Joi, 27 aprilie, începând cu ora 10:00, în incinta muzeului (blocul expozițional, Sala Casa Mare) se va desfășura Forumul Patrimoniului Cultural Imaterial, ediția a IV-a.
Vor participa primari, specialiști în cultură, meșteri populari, reprezentanți ai comunităților locale, cercetători etc. La eveniment, mai mulți meșteri populari vor primi certificatele de Purtător de Tezaur Uman Viu. Va fi analizată situația elementelor înscrise în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității: „Colindatul de ceată bărbătească”; „Tehnici tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova”; „Practici culturale asociate zilei de 1 martie”; „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”. De asemenea, participanții vor discuta propuneri de noi elemente pentru înscriere în Lista reprezentativă, precum și alte subiecte actuale.
Vă așteptăm cu drag! Adresa Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală: Chișinău, str. M. Kogălniceanu 82.
Domnica Manole, destituită prin vot secret de la șefia Curții Constituționale
Domnica Manole nu mai este președintele Curții Constituționale. Mandatul acesteia a expirat.
În ședința plenară a Curții Constituționale, convocată pe data de 25 aprilie 2023, în calitate de Președinte al Curții Constituționale din Moldova a fost ales judecătorul Nicolae Roșca, transmite Știri.md.
„Potrivit articolului 136 alin. (3) din Constituție, judecătorii Curții Constituționale aleg, prin vot secret, președintele acesteia.
Președintele ales al Curții Constituționale, dl Nicolae Roșca, a fost numit în funcția de judecător al Curții Constituționale prin Hotărârea Guvernului nr. 404/2019, intrând în exercițiul funcției la 16 august 2019, după depunerea jurământului. Dl Nicolae Roșca și-a desfășurat activitatea profesională la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, deținând consecutiv funcțiile didactice de lector, lector superior, conferențiar universitar, de asemenea, a deținut calitatea de șef de catedră / șef al Departamentului Drept Privat. Deține titlul de doctor în drept și gradul științifico-didactic de conferențiar universitar. De asemenea, a fost membru al Uniunii avocaților din Republica Moldova, președinte al Colegiului disciplinar al judecătorilor, membru al Consiliului Științific Consultativ de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a îndeplinit alte funcții relevante. Domnul Nicolae Roșca este autor și coautor a peste 75 de publicații didactice și științifice, inclusiv manuale, monografii, comentarii la legi”, anunță CC.
Pe data de 23 aprilie 2023 a expirat termenul de 3 ani pentru care Domnica Manole a fost aleasă în calitate de Președinte al Curții Constituționale
Prin hotărâre de Parlament, Domnica Manole a fost numită în funcția de judecător al Curții Constituționale la 16 august 2019.Ea a fost unul din cei doi judecători ai CC înaintați de Parlament. A devenit președinte al Curții la 23 aprilie 2020, ca urmare a acordării votului de neîncredere fostului președinte, Vladimir Țurcan.