Două pictorițe din Moldova și-au expus lucrările la sediul ONU din Viena

La sediul Organizației Națiunilor Unite de la Viena – Vienna International Center (VIC), Austria, a fost expusă o expoziție de pictură a artistelor plastice din Republica Moldova Galina Vieru și Natalia Yamoplskaia.

Două pictorițe din Moldova și-au expus lucrările la sediul ONU din Viena

Galina Vieru a menționat că le expoziție sunt prezentate 18 lucrări care reflectă lumile interioare ale femeii. „Picturile mele povestesc despre viața femeilor din Moldova. Reflectă drama exodului, dar și frumusețea patrimoniului cultural național. Lucrările Nataliei Yampolskaia sunt despre relația femeii cu natura, cu ecologia, cu familia, etc. Eu ca artist și poet, îmi doresc ca țara mea să meargă mai ușor și mai sigur spre integrarea europeană prin artă”, a subliniat Galina Vieru, transmite moldpres.md.

În alocuțiunea sa, Reprezentanta Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Organizațiile Internaționale la Viena, Mihaela Mocanu, a scos în evidență importanța lunii martie pentru Moldova, atât pe dimensiunea diplomației, dat fiind faptul că la 2 martie 1992 țara noastră a devenit membru ONU, cât și prin prisma simbolismului Zilei Internaționale a Femeii. Aceste două motive se pliază pe genericul expoziției și oferă un moment de reflecție asupra rezilienței și forței femeilor de a lupta neobosit în favoarea schimbării și a respectării depline a drepturilor acesteia.

Evenimentul organizat la sediul VIC a întrunit reprezentanți ai misiunilor diplomatice și angajați ai organizațiilor internaționale cu sediul la Viena, care au avut posibilitatea să savureze din dulciurile tradiționale, oferite de Ambasada Republicii Moldova în Austria. Participanții la vernisaj au putut admira expoziția de picturi în acompaniamentul muzical al cunoscutului clarinetist Sasha Danilov, Artist Emerit din Moldova.

moldpres.md

Medvedev propune „împărțirea liniștită” a Ucrainei pentru a fi ,,evitat un război nuclear”

Un nou război mondial este probabil, însă el nu este inevitabil, a declarat marţi vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, care a subliniat că o „împărţire liniştită” a Ucrainei este „mai bună” decât un război mondial şi a invocat în context „aspiraţii” în acest sens ale Poloniei, Ungariei şi României, informează TASS, potrivit Agerpres.

„Lumea este bolnavă şi, foarte probabil, se află în pragul unui nou război mondial. Este el inevitabil? Nu, nu este”, a spus Medvedev, susţinând un discurs în faţa participanţilor maratonului „Ştiinţa”.

Potrivit lui Medvedev, Rusia a fost „trasă în război, prin ciocnirea a două părţi ale unui singur popor”.

În opinia lui, perspectiva unui război nuclear nu doar că există, ci este în creştere. În acest context, el a calificat drept perfidie discuţiile despre agenda ecologistă, în condiţiile în care se pune problema supravieţuirii omenirii. „Încetaţi să mai suferiţi pentru că temperatura a crescut cu un grad într-un an sau într-o perioadă. (…) În opinia mea, asta este nimic faţă de perspectiva de a ne pomeni în epicentrul unei explozii cu o temperatură de 5.000 de kelvini, cu o viteză de 350 de metri pe secundă şi o presiune de 3.000 de kg pe metru pătrat, cu o radiaţie ionizantă şi impuls electromagnetic. O astfel de perspectivă există azi? Din păcate, da. Şi ea creşte în fiecare zi din motive cunoscute”, a spus Medvedev.

El a afirmat că este mai bună o „împărţire liniştită” a Ucrainei, decât statutul ei de membru în NATO sau un război mondial. „Lăcomia şi răutatea, ura, ambiţiile sunt mai puternice decât raţiunea şi gândirea sănătoasă. Polonia să-şi ia regiunile vestice ale Ucrainei, dar să spunem direct, şi Ungaria şi România visează de mai multe decenii”, a afirmat Medvedev.

Un copil s-a pierdut la Botanica

Un copil s-a pierdut la Botanica. Minorul a fost găsit de o femeie și dus la Inspectoratul de Poliție. Oamenii legii întreprind măsuri pentru a identifica părinții, scrie unimedia.info.

„Polițiștii întreprind toate măsurile pentru a identifica părinții cât și circumstanțele în care copilul a ajuns singur în stradă”, a declarat ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati.

Mercedes-Benz pleacă din Rusia

Dealerul rusesc de autoturisme Avtodom a anunțat că a încheiat un acord cu Mercedes-Benz pentru a cumpăra afacerile producătorului auto german din Rusia, relatează TASS, comform Hotnews.

Mercedes-BenzFoto: SOPA Images Limited / Alamy / Alamy / Profimedia

Reprezentanții Avtodom au anunțat într-un comunicat remis presei că vor prelua acțiunile și activitățile concernului german în filialele sale din Rusia, inclusiv Mercedes-Benz Rusia (distribuitorul oficial al Mercedes în Rusia), Mercedes-Benz Manufacturing Rusia (o fabrică auto situată lângă Moscova) , Mercedes-Benz Bank Rusia”, „Mercedes-Benz Financial Services Rusia” (filiala de leasing) și Mercedes-Benz Capital Rusia (activități de leasing, factoring și asigurări auto).

Avtodom va asigura de asemenea asistența tehnică pentru mașinile Mercedes-Benz aflate în perioada de garanție în Rusia.

În ceea ce privește fabrica Mercedes din Rusia, dealerul a anunțat că intenționează să își aleagă un partener care să se ocupe de ea în viitorul apropiat.

„Suntem încântați să anunțăm finalizarea tranzacției de achiziție a activelor rusești ale Mercedes-Benz. A fost un proces lung și dificil de transfer al activelor străine către un investitor local. Acum că afacerea este încheiată, suntem încântați să anunțăm reluarea timpurie a serviciului de mașini Mercedes-Benz în Rusia și activitatea altor companii”, afirmă comunicatul remis de Avtodom presei.

Astăzi, toată lumea este îngrijorată de ce se va întâmpla cu uzina. În viitorul apropiat, vom putea numi partenerul nostru tehnologic și vom împărtăși planuri pentru reluarea producției. Cel mai important factor pentru noi este păstrarea locurilor de muncă ale angajaților”, a mai punctat acesta.

Rusia vrea ajutorul Chinei să repornească producția de la fabrica Mercedes

Serviciul de presă al Ministerului Industriei și Comerțului de la Moscova a menționat la rândul său că guvernul rus colaborează cu Avtodom în vederea găsirii unor modalități de a atrage parteneri pentru a reporni unitatea de producție a Mercedes.

La sfârșitul lunii martie a acestui an, ministrul rus al Industriei și Comerțului, Denis Manturov a declarat că nu exclude posibilitatea unui parteneriat cu companii din China pentru fosta fabrică Mercedes-Benz. De altfel, producătorii auto chinezi au început să acopere încă de anul trecut golul lăsat în Rusia de plecarea marilor branduri occidentale.

În primul trimestru al lui 2023 ruşii au cumpărat mai multe maşini chinezeşti inclusiv decât automobile Lada, cel mai popular vehicul fabricat local în Rusia.

Mercedes-Benz a anunțat înspre sfârșitul lunii octombrie a anului trecut că își va vinde afacerile din Rusia unei companii locale, după ce suspendase exporturile către țara condusă de Vladimir Putin încă din luna martie în semn de protest față de invadarea Ucrainei.

Primii copii ucraineni au reușit să se întoarcă acasă din captivitatea rusă! Ce pedepse au îndurat pentru că au strigat „Slava Ucrainei”. Imagini emoționante
Articolul anterior
Ministrul Culturii: 10 lei pentru intrarea la muzeu este un preț jignitor
Articolul următor