Dragostea face minuni în familia Irinei Tarasiuc

tarasiucDouă lansări în două zile și ambele sunt un omagiu adus dragostei care îi unește.

separator

Cuplul Irina Tarasiuc și Serghei Covalschi trăiesc dragostea la superlativ. Dovadă a acestui lucru sunt cele mai noi realizări ale artiștilor. Pe 13 februarie, cei doi au împlinit 2 ani și 5 luni de când sunt împreună și cu această ocazie au lansat o melodie nouă marca ”LUME”. Melodia se numește ”Moldovanka”.

”Cifra 13 este specială pentru noi și am decis ca anume în acestă zi, în ajunul Sfântului Valentin, să aducem celora care admira creația trupei ”LUME” melodia noastră nouă. Să nu creadă lumea că trupa nu mai există. Proiectul ”LUME” și proiectul Irina Tarasiuc merg concomitent și nu avem de gând să renunțăm nici la unul din ele”, a spus Serghei Covalschi.

Drept confirmare a acestor afirmații, chiar a doua zi, de 14 februarie, Irina Tarasiuc a lansat videoclipul mult așteptat la piesa ”Za ruki”.

”Am vrut foarte mult să lansăm videoclipul anume în acestă zi. Într-o zi în care acest sentiment plutește în aer și toată lumea simte mai profund ceea ce vrem să redăm în videoclip. Este imnul familiei noastre, este o declarație de dragoste la care a asistat și fiica noastră, chiar dacă era în burtică”, ne-a spus interpreta.

 

text: Natalia Bodiu

 

alte Articole interesante