S-a născut sănătoasă, dar la numai șase luni a fost lovită de un fulger și acum se sprijină pe cotul mâinii și își târăște corpul, pentru a se putea deplasa.
Din cauza bolii este condamnată să-și trăiască zilele între patru pereți, nu iese din casă cu săptămânile și asta pentru că cel mai mare chin este treapta de doar câțiva centimetri pe care o coboară atunci când se dă jos de pe lejancă.
Pune o tablă de șah, iar apoi apucă cu dinții plapuma și își trage corpul pe vatră. Pentru Domnica Dima din satul Mingir, raionul Hâncești, fiecare zi este o provocare, iar întreaga viață, spune aceasta, este un chin, arată un reportaj realizat de echipa de la www.tv6.md.
Avea numai șase luni atunci când părinții, pentru că nu aveau cu cine o lăsa, au luat-o cu ei pe câmp, de unde s-a întors mai mult moartă decât vie.
Dominica Dima: „O furtună groaznică, cu tot cu ploaie și fulgerătură, mi-a strâmbat încheieturile, mâna, piciorul, întregul corp. Nici medicii nu au putut face ceva.
Mă înțepau cu acul și îi spuneau mamei că la ea totul este mort, să meargă acasă și să se pregătească pentru înmormântare”. Femeia iese din casă doar atunci când trebuie să meargă la magazin, are un cărucior electric, însă până ajunge la el se chinuie ore întregi.
Dominica Dima: „Iată cu cât greu mă deplasez eu, iată așa câte puțin”.
Cel mai greu îi este să coboare treapta de câțiva centimetri, atunci când se dă jos de pe lejancă. Își pune sub ea o tablă de șah și se ține cu dinții de plapumă. „Îmi este greu, pentru că apoi greu mă urc și mă chinui”.Pentru că ajutorul personal nu este permanent alături de ea, a învățat să se descurce și singură, își spală hainele cu singura mână pe care o are sănătoasă, iar apoi le stoarce cu dinții și tot cu dinții face așchii atunci când trebuie să aprindă focul.
Dominica Dima: „Uneori lemnele sunt așa grele, că atunci când mă aplec mă duc după dânsele. Câteodată, îmi ia și două ore să aprind focul”.
Cel mai greu îi este pentru că, spune ea, a rămas singură, din cauza bolii nu a putut niciodată să își întemeieze o familie, iar din cea în care s-a născut i-a pierdut aproape pe toți, unul câte unul, părinții și trei frați.
Dominica Dima: „Îmi este milă de mine că am rămas singură, nu am pe nimeni. Nimeni nu-ți deschide ușa. Poate să te bâzâie musca și nimeni să nu știe”.
Domnica Dima locuiește singură, într-o casă bătrânească, rămasă de la mama ei.
