Drochia: cadavrul unui om, găsit în beciul unui consătean

O femeie s-a certat cu concubinul și le-a spus polițiștilor că acesta ascunde un cadavru într-un beci.

Descoperirea macabră a fost făcută pe 28 ianuarie, în satul Zgurița, transmite Știri.md

Potrivit informațiilor, polițiștii au fost alertați de o femeie, care a comunicat că sora ei de 45 de ani este agresată fizic la domiciliu de către concubinul său de 32 de ani.

Veniți la fața locului pentru a documenta cazul, victima a declarat forțelor de ordine despre faptul că concubinul ei ar fi ascuns cadavrul unui bărbat într-un beci, la o casă părăsită din preajmă.  

Contactat de Știri.md, ofițerul de presă Ina Moscaliuc a spus că oamenii legii au verificat informația, iar cele declarate de victimă s-au adeverit. 

„În urma examinării locului faptei, polițiștii au stabilit că la data de 22 ianuarie, la domiciliul suspectului a venit un consătean de 38 de ani. Aici, cei doi au consumat băuturi alcoolice, iar la un moment între ei s-a iscat un conflict care a avansat în agresiune fizică. Ulterior, suspectul cu o funie, l-ar fi strangulat pe consăteanul său, după care l-a scos din casă și l-a dus în beciul unei gospodării părăsite din preajmă”, a spus Moscaliuc.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru omor. 

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta și-a recunoscut vina.

Foto! Un om de zăpadă neobișnuit a fost înălțat în satul Crocmaz
Articolul anterior
Caz șocant. O bloggeriţă de 35 de ani, împuşcată de soţul ei din cauza unui video pe Tik Tok
Articolul următor
Alte articole interesante