Droguri de 8 milioane de lei, depistate în țară

Activitatea ilicită a unui grup infracțional, specializat în comercializarea drogurilor sintetice de tip PVP prin intermediul magazinelor online, a fost destructurată de polițiști și procurori, după ce a fost documentată timp de 3 luni.

În cadrul operațiunii au fost efectuate 23 de percheziții, fiind reținute 9 persoane, toți membri ai grupării, cu vârsta cuprinsă între 19 și 35 ani, cu rol de curier, operator și organizator.

Potrivit poliției, membrii grupului au creat o schemă prin care gestionau o rețea de comercializare a drogurilor de tip sintetic prin intermediul aplicației Telegram, administrată de unul dintre membrii grupării. Astfel, utilizatorii aplicației primeau mesaje-oferte despre posibilitatea achiziționării drogurilor.

Zilnic, membrii grupului obțineau venituri de peste 20.000 de lei din realizarea drogurilor.

De asemenea, organizatorul și administratorul acestei rețele racola persoane în calitate de „curieri” pentru plasarea drogurilor în ascunzișuri. Drogurile erau ascunse în locuri mai puțin aglomerate, iar coordonatele și fotografiile cu plasarea acestora erau transmise prin aplicația telegram „operatorului” care deservea interesele grupului.

Astfel, în urma unor percheziții efectuate la domiciliile membrilor grupării, polițiștii au ridicat mai multe pachețele cu droguri de diferit tip cu masa totală de peste 10 kg, telefoane mobile, calculatoare și altă tehnică de calcul, carduri bancare emise pe persoane terțe, peste 20.000 de pachețele de tip Zip-lock care urmau să fie utilizate pentru ambalarea drogurilor, cântare electronice la scara mică.

Valoarea drogurilor sechestrate se ridică la suma de aproximativ 8.000.000 de lei, un gram de PVP (sare/соль) era vândut consumatorilor cu prețul de 800 de lei.

La fel, oamenii legii anunță că în cadrul acțiunilor de urmărire penală au fost ridicate mai multe pliculețe cu droguri, care erau amplasate în ascunzișuri special amenajate pe teritoriul municipiului Chișinău, destinate consumatorilor de droguri și care urmau să fie comercializate.

În cadrul perchezițiilor desfășurate au fost ridicați și bani în diferită valută, în sumă totală de peste 414.000 de lei.

De asemenea, au fost ridicate și urmează să fie aplicat sechestrul pe un automobil cu valoarea de aproximativ 17.000 de euro și un apartament cu valoarea de peste 900.000 de lei care a fost procurat din banii obținuți din vânzarea drogurilor.

Persoanele vinovate riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de la 7 la 15 ani.

Noi detalii despre acrobata căzută de la înălțime în timpul spectacolului de la Arena Chișinău

O acrobată de origine ucraineană, în vârstă de 24 de ani, a căzut de la înălțime în timpul spectacolului „Aladdin și poveștile celor 1001 de nopți”, la Arena Chișinău, scrie Moldova1

Tânăra a fost transportată imediat la Institutul de Medicină Urgentă pentru îngrijiri medicale. Organizatorii susțin că accidentul s-a produs din cauza factorului uman și, cel mai probabil, va fi calificat drept incident la locul de muncă.

Potrivit organizatorilor, incidentul s-a produs la mijlocul spectacolului și nu are legătură cu vreo defecțiune a echipamentului utilizat.

La fața locului au intervenit medicii de pe ambulanță pentru acordarea primului ajutor. Ulterior acrobata a fost transportată la Institutul de Medicină Urgentă. Solicitată de Moldova 1, purtătoarea de cuvânt a instituției, Dorina Arsene a declarat că tânăra este conștientă și este supusă investigațiilor. După incident a avut loc o pauză tehnică, iar spectacolul a continuat.

„Ea era conștientă, adică înțelegea ce se întâmplă. Partenerul ei a scăpat-o în timpul executării elementului acrobatic. Nu e vorba despre o defecțiune a echipamentului, este vorba de o înălțime de circa trei metri”, a precizat Artur Suhih. Organizatorul a precizat că, din spusele medicilor, tânăra nu are leziuni interne, nici la cap, i-au fost afectate doar picioarele.

Potrivit poliției, pe caz a fost inițiată o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului.

Sergiu Mocanu este pilotul avionului care a aterizat forțat la Hâncești. Ce s-a întâmplat?

Un avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze de urgență pe un câmp din apropierea orașului Hâncești.

Autoritatea Aeronautică Civilă a anunțat că a fost informată telefonic despre acest incident și că, în urma procedurilor standard, Biroul de Investigare al Accidentelor și Incidentelor în Transporturi va demara o anchetă.

Pilotul avionului era Sergiu Mocanu, care a declarat pentru Moldova 1 că a pierdut tracțiunea și a fost nevoit să aterizeze de urgență într-un câmp.

Pilotul avionului, Sergiu Mocanu, a spus pentru Moldova1, că imediat a anunțat Autoritatea Aeronautică Civilă care a venit pentru a le oferi ajutor. La bord era și un pasager, însă nimeni nu a avut de suferit.

„Ieri, în preajmă localității Hâncești, am pierdut tractiunea la avion. Eu eram la manșa avionului, am pierdut tracțiunea, am căutat un câmp unde să aterizez și am aterizat în câmp. Acum deja o să lucreze o comisie care o să analizeze problema din ce cauză s-a întâmplat defectul. O aterizare de urgență este un exercițiu pe care piloții îl fac permanent pentru că zburăm cu avioane și tehnica este tehnică”, a declarat Mocanu.

O acrobată a căzut de la înălțime în timpul unui spectacol la Arena Chișinău

O acrobată în vârstă de 24 de ani a căzut de la înălțime în timpul unui spectacol, la Arena Chișinău.

Potrivit Poliției, incidentul s-a produs în această seară în jurul orei 18:00. Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a organizatorilor, aceștia au informat că motivul incidentului ar fi factorul uman.

Tânăra a fost preluată imediat de un echipaj medical și transportată la spital pentru îngrijiri.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în cadrul căreia urmează a fi stabilite toate circumstanțele.

Cum arată astăzi tripleții identici unici născuți în 2015 și cum îi deosebește mama lor
Articolul anterior
În sfârșit, vine Crăciunul! Bucătarul Denis Seriojnicov, despre delicii culinare, secrete din bucătărie și emoții de sărbătoare
Articolul următor