După 15 iulie, ar putea fi eliminată carantina pentru moldovenii care revin acasă. De asemenea, se vor deschide unele grădinițe

Dacă situația nu se va înrăutăți până la 15 iulie, obligativitatea de intrare în izolare pentru cetățenii care intră în țară va fi eliminată, iar grădinițele se vor redeschide.

separator

O declarație în acest sens a fost făcută de Igor Dodon după ședința Conducerii de Vârf a statului.

În cele din urmă, Dodon a precizat că grădinițele se vor redeschide doar în localitățile rurale, dar nu în toate.

Acesta a precizat că totul va depinde de situația epidemiologică din fiecare regiune în parte.

De asemenea, președintele țării a spus că după ridicarea stării de urgență în sănătate publică, adică după 15 iulie ar putea fi ridicată obligativitatea de a sta în carantină 14 zile la intrare în R. Moldova a cetățenilor.

sursa: www.stiri.md

Mary Kay® celebrează 15 ani de frumusețe și succes în Moldova
Articolul anterior
În spitalele din Chișinău mai sunt doar 29 de paturi libere
Articolul următor
Alte articole interesante