După aproape doi ani de detenție nelegitimă, un cetățean moldovean a fost eliberat de autoritățile transnistrene, informează unica.md cu referire la o notă informativă a Promo-Lex. Este vorba de Malîșev Anton, asistat de această asociație.

Pe 8 februarie 2023, acesta a fost răpit cu forța și supus unui proces penal la Tiraspol, fiind ulterior deținut în condiții inumane. În această perioadă, sănătatea sa s-a deteriorat grav, fără acces la îngrijiri medicale adecvate. Condițiile precare de detenție au dus la pierdere drastică în greutate și afectarea stării sale generale.
Eliberarea lui a fost posibilă datorită eforturilor coordonate ale:
Biroului pentru Reintegrare
Guvernului Republicii Moldova
Reprezentanților misiunilor diplomatice
Oficiul Avocatului Poporului
Asociației Promo-LEX
De la început, Promo-LEX a adus cazul în atenția opiniei publice, a solicitat respectarea drepturilor fundamentale ale lui Malîșev Anton și a cerut eliberarea sa imediată. Organizația va continua să îl reprezinte în procedurile naționale și internaționale pentru a denunța abuzurile la care a fost supus.
Amintim că Chișinăul a solicitat administrației nerecunoscute de la Tiraspol să rezolve mai multe probleme legate de respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, inclusiv eliberarea cetățenilor Republicii Moldova deținuți ilegal în închisori.
Informația a fost confirmată pentru NM.md de Biroul politici de reintegrare, care a evidențiat numele a cinci persoane în privința cărora se cere eliberarea: Alexandru Dimov, Mihail Ermurachi, Stanislav Menzarari, Anton Malîșev și O. Zaharov.
„Autoritățile Republicii Moldova au subliniat în repetate rânduri și insistă asupra necesității de a soluționa numeroasele probleme legate de respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. Pentru aceasta, este important să se înregistreze progrese semnificative în eliminarea infrastructurii posturilor ilegale situate în Zona de Securitate, să se asigure libera circulație pe malul stâng pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului, să se permită retransmiterea fără obstacole a canalelor TV și posturilor de radio moldovenești în raioanele de est ale țării, precum și să se asigure treptat apropierea tarifelor pentru diverse servicii oferite locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv pentru serviciile comunale și altele.
Totodată, Chișinăul solicită soluționarea problemei returnării sau asigurării cu sedii proprii a școlilor cu predare în limba română, precum și eliberarea din detenție ilegală a cetățenilor Republicii Moldova care au fost lipsiți în mod abuziv de libertate în regiune (M. Ermurachi, Al. Dimov, St. Menzarari, A. Malișev, O. Zaharov și alții)”, a declarat Biroul politici de reintegrare.