Durere și tristețe! Medicul Natalia Arnaut a pierdut lupta cu o boală grea

Natalia Arnaut, mama a doi copii, a ajuns printre îngeri după o luptă crâncenă, de peste doi ani, cu suferința care îi amenința viața.

Medic ginecolog de profesie, tânăra mamă diagnosticată cu cancer mamar acum doi ani, nu a renunțat să lupte nici pentru o clipă, alături de toți cei care au dorit să-i salveze viața. Astăzi, însă, am aflat o veste tristă.

Natalia Arnaut, medic obstetrician ginecolog în cadrul Centrului Perinatal nivelul III, a plecat la cele veșnice. Atunci când părea că a învins, boala a recidivat și a furat viața tinerei mame.

”Administrația și colectivul IMSP Institutul Mamei și Copilului își exprimă cu nespusă tristețe și durere, regretul profund față de trecerea în neființă a colegei noastre Natalia Arnaut, medic obstetrician ginecolog în cadrul Centrului Perinatal nivelul III, care a dus timp de câțiva ani o luptă cruntă cu o boală nemiloasă. Am pierdut o persoană cu un caracter deosebită și un specialist desăvârșit, care a activat cu dedicație și profesionalism în susținerea colegilor și pacienților instituției.

În aceste clipe de tristețe și grea încercare, suntem alături de familie și le transmitem sincerele noastre condoleanțe.

Dumnezeu să-o odihnească în pace!”, se arată în mesajul colegilor.

,,Împreună suntem eroi” – de ziua mondială a donatorului, cetățenii sunt îndemnați să se alăture Campaniei de donare voluntară de sânge
Articolul anterior
Doar 132 mii de moldoveni mai muncesc în Rusia, față de aproape 600 mii în urmă cu 7 ani
Articolul următor