Circa 150 de angajați maib, apropiații acestora, voluntari și localnici, au mers în comuna Cruzești pentru a contribui la creșterea pădurii maib, plantând 2 800 de puieți, în special salcâm și arțar.

Pe parcursul celor trei ediții ale inițiativei, organizate în anii 2021, 2022 și 2023, în comuna Cruzești au fost plantați 8 600 de copaci.
Potrivit estimărilor, puieții plantați vor contribui la sechestrarea a 400 de tone de CO2 pe parcursul a 40 de ani. Totodată, pădurea maib a fost extinsă pe un teren cu risc sporit de alunecare și degradare din Cruzești, fiind și prima pădure a comunei.
Pentru ca inițiativa să fie mai eficientă și sustenabilă, puieții au fost selectați în conformitate cu gradul de eroziune a solului, adaptabilitatea la condițiile locale și de formare a ecosistemului natural, conform recomandărilor specialiștilor silvici.
