Elena Dragalin, mama șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a fost decorată de președintele R. Moldova, Maia Sandu, cu medalia „Meritul Civic”, una dintre cele mai înalte distincții naționale.
Premiul a fost înmânat de șeful diplomației de la Chișinău, Mihail Popșoi, în cadrul celei de-a zecea ediții a Convenției moldo-americane, care se desfășoară în perioada 19-21 aprilie la Washington, Statele Unite ale Americii, transmite Newsmaker.md.
„Prin decret prezidențial, în semn de recunoștință pentru consolidarea comunității moldovenești în SUA și pentru implicarea în dezvoltarea proiectelor precum „Moldova AID”, președinta Republicii Moldova Sandu îi acordă una dintre cele mai înalte distincții naționale, medalia „Meritul Civic”, doamnei Elena Drăgălin”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Mihail Popșoi.
„Foarte bine meritat”, și-a completat șeful diplomației de la Chișinău discursul, după ce a înmânat distincția.
Vizibil emoționată, Elena Dragalin a declarat: „Tot ce pot să spun este mulțumesc”.
De menționat că familia Dragalin s-a stabilit în SUA în urmă cu mulți ani. Acolo, mama șefei PA, Elena Dragalin, se remarcă printr-o activitate fructuoasă în consolidarea relațiilor moldo-americane, devenind un nume de referință printre comunitatea de moldoveni stabiliți în această țară.
Basarabeanca a fondat Moldova-AID, care organizează anual forul cunoscut sub denumirea Convenția moldo-americană, cu participarea delegaților din partea instituțiilor guvernamentale americane și din Republica Moldova, precum şi a reprezentanților diasporei moldovenești în SUA.