Elevă din Ungheni cu 10 pe linie la Bacalaureat: Vrea să studieze în străinătate, iar apoi să revină în Moldova

Irina Coșneanu este o elevă din raionul Ungheni care a luat 10 pe linie la examenul național de Bacalaureat. Aceasta spune că vrea să studieze Medicina Dentară în România, apoi să se întoarcă și să muncească în Republica Moldova. Părinții fetei au plecat în Italia ca să-i ofere un viitor mai bun, iar ea și-a purtat de grijă singură și a reușit să devină eminentă.

Irina Coșneanu se numără printre cei 47 de elevi din Republica Moldova care au obținut 10 pe linie în sesiunea de Bacalaureat 2024, transmite moldova.europalibera.org.

Tânăra susține că nu s-a așteptat la asemenea rezultate. „Pentru câteva minute, când am văzut rezultatele, a fost un adevărat șoc emoțional. Am început a sări în sus de bucurie, după care în sufletul meu a început să apară o mândrie”, spune Irina. 

Aceasta a învățat la profilul real și spune că, deși s-a pregătit zilnic de examene, presiunea în toți anii de liceu a fost mare. „Mi-am organizat foarte eficient timpul. Zilnic îmi plănuiam tot ce am de făcut. Am găsit timp și să ies afară, și să studiez, și să-mi fac mâncare, pentru că nu este simplu să faci totul singur. (…) Buna mea disciplină, pe care mi-a dat-o mama mea, să fiu responsabilă, încrezătoare și să pășesc cu pași drepți înainte”, a spus eleva.

Părinții Irinei muncesc în Italia și o sprijină financiar. Tot în Italia sunt stabilite și surorile sale mai mari. „Cred că ăsta a fost singurul impediment care pe mine m-a dărâmat un timp. Simțeam că nu sunt aproape de mine, dar singură m-am motivat, ne sunam zilnic”, susține ea.

Irina spune că vrea să meargă la studii în România, iar apoi să revină în Republica Moldova. 

„Vreau să fac o facultate de medicină dentară, la Iași. Vreau să mă perfecționez acolo, dar să mă întorc în Moldova, să-mi desfășor activitatea profesională aici. (…) Mulți pleacă cu gândul că aici nu este bine, nu avem viitor, însă eu consider că noi, tinerii, suntem viitorul acestei țări și trebuie să ne întoarcem cu noi puteri, resurse, să îmbunătățim statutul țării. Eu sunt o fire perseverentă și vreau să lupt pentru viitorul acestei țări”, a afirmat Irina Coșneanu. 

Acum, tânăra este mândria profesorilor și a administrației din regiune. Directoarea liceului în care a studiat Irina speră că, după examinarea contestațiilor, lista elevilor cu 10 pe linie va crește.  „O fetiță care a muncit undeva foarte profund și pe care a trebuit să o descoperim în timp, să-i vedem capacitățile. Avem încă patru pretendenți cărora nu le ajung câteva puncte pentru a avea 10 pe linie”, susține Ana Nucă, directorul Liceului „Vasile Alecsandri” din Ungheni.

Din cei 47 de elevi care au obținut patru note de 10 la BAC, mai mult de jumătate sunt de la liceele din Capitală. Reportajul video poate fi vizionat aici.

O femeie din Telenești, salvată după ce s-a înecat cu o bucată de carne

O femeie de 31 de ani dintr-o localitate din raionul Telenești a fost salvată de la sufocare după ce s-a înecat cu o bucată de carne în timpul mesei. Incidentul a avut loc pe  10 iulie, atunci când a parvenit un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență. 

Apelanta fiind pe fir cu operatorul 112, i s-a făcut legătura telefonică cu dispecerul medical din cadrul Dispeceratului comun de urgență al IMSP CNAMUP, care a luat inițiativa și îndruma ruda de la celălalt capăt al firului ce măsuri și cum să le îndeplinească pentru a debloca căile respiratorii ale pacientei.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, între timp a fost alocată cea mai apropiată ambulanță disponibilă, care se afla în localitatea Sărătenii Vechi din Telenești.

Ambulanța a ajuns la fața locului în doar șapte minute. Echipa medicală a preluat pacienta și a continuat manevrele de dezobstrucție, reușind să-i salveze viața.

Femeia, în stare stabilă, a fost transportată la Spitalul Raional Telenești. 

Situație critică în secțiile de boli infecțioase. Tot mai mulți copii ajung la spital cu simptome de enteroviroză

Secția de boli infecțioase a spitalului din Comrat nu mai are locuri libere. 24 de paturi din 24 sunt ocupate de minori, care ajung la spital cu simptome de enteroviroză.

Baby Boy Holding Mothers Hand

Potrivit șefei secției pediatrie din cadrul spitalului din Comrat, Evghenia Bratunova, toți pacienții manifestă aceleași simptome – febră, vomă, diaree și dureri abdominale, transmite Newtv.md.

„În fiecare zi avem copii internați, toate paturile sunt ocupate. Vorbim de minori cu vârstele de până la 16 ani. Toți pacienții manifestă aceleași simptome – febră, vomă, diaree și dureri abdominale. Este vorba despre virozele sezoniere, care se transmit pe cale orală și în cazul în care nu se respectă igiena personală. Cel mai des se îmbolnăvesc minorii, care intră în contact cu alți copii, merg la piscină, la teren de joacă”, a explicat Evghenia Bratunova.

Un nou Regulament pentru emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire

Guvernul a aprobat un nou regulament care stabilește procedura de emitere a certificatelor de urbanism pentru proiectare și a autorizațiilor de construire sau desființare pentru lucrările de utilitate publică de interes național. Documentul va asigura o procedură clară, eficientă și transparentă de autorizare a proiectelor de infrastructură.

Printre beneficiile noului regulament se numără facilitarea colaborării între autoritățile publice și beneficiari, reducerea timpului de așteptare și a birocrației, prin utilizarea Sistemului Informațional Automatizat de Gestionare și Eliberare a Actelor Permisive.

Totodată, va fi asigurat accesul gratuit la toate certificatele de urbanism și autorizațiile emise, acestea fiind publicate pe paginile web oficiale.

Potrivit noului regulament, certificatul de urbanism și autorizația de construire sau desființare pentru lucrările de utilitate publică de interes național se va elibera gratuit de către Instituția Publică Oficiul Amenajarea Teritoriului, Urbanism, Construcții și Locuințe, în termen de 30 zile.

Hotărârea Guvernului privind aprobarea Regulamentului va intra în vigoare la 30 ianuarie 2025.

Astăzi se împlinesc 75 de ani de la cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia
Articolul anterior
Un moldovean va juca în una dintre cele mai bune academii de fotbal olandeze
Articolul următor