Elevii din Chișinău revin mâine la școală, însă cu anumite condiții

Elevii care își fac studiile în Capitală vor reveni de marți, 16 martie la lecții, însă cu anumite condiții, potrivit unei decizii a Comisiei de Sănătate Publică a municipiului Chișinău.

foto: shutterstock

Astfel elevii din învățământul primar vor relua procesul educațional cu prezența fizică la ore, cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică privind prevenirea și răspândirea COVID-19 și a modelelor aprobate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

La fel se vor prezenta fizic la ore și elevii claselor absolvente (IX-a, a XII-a, a XIII-a seral), într-un număr stabilit în baza suprafeței sălii de clasă.

Elevii claselor V-VIII și X-XI, vor învăța online, de la distanță.

Potrivit aceleiași hotărâri, activitatea extrașcolară va fi permisă doar cu prezența fizică a unui număr maxim de 15 elevi în grupă.

La fel, se reia activitatea centrelor de tineret, începând cu 16 martie 2021, cu prezență fizică a unui număr de maximum 20 de persoane.

Decizia rămâne în vigoare până la aprobarea unor noi modificări de către Comisia Națională de Sănătate Publică (CNSP).

sursa: www.radiochisinau.md

Cum se pot înscrie moldovenii cu cetăţenie română pe listele de vaccinare anti-Covid din România
Articolul anterior
O fetiță de 9 ani, infectată cu Covid-19, s-a înecat cu vomă
Articolul următor
Alte articole interesante