Elevii de la liceul teoretic din Tvardița se bucură de condiții mai bune în instituția unde învață. În cadrul școlii a fost inaugurată, astăzi, o clasă-model de limbă română, o altă clasă – de limba bulgară, un nou bloc alimentar cu o cantină modernă, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
„Mă bucur că vă vizitez în calitate de ministrul al Educației și Cercetării și să avem această interacțiune. Văd oameni luminoși care privesc în viitor și care vor să vadă o țară puternică, a tuturor, indiferent de etnia sau limba în care este mai ușor să vorbești. Trebuie să comunicăm mai des cu persoanele care nu sunt vorbitoare native de limba română și să construim aceste poduri de comunicare. Îndemnul este să învățați limba română și să o vorbiți, va fi apreciat de toată lumea”, a spus ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun în cadrul evenimentului de inaugurare a clasei de limba română.
Clasa de limbă română este o inițiativă a Ministerului Educației și Cercetării, în valoare totală de 100 de mii de lei, resurse alocate pentru dotarea cu mobilier nou, materiale didactice pentru profesori, literatură artistică, dicționare și table fonetice care pot îmbunătăți procesul educațional.
În contextul deschiderii clasei de limba bulgară, ministrul Dan Perciun a menționat că investițiile făcute de partenerii din Bulgaria sunt necesare pentru că este important ca toate etniile să poată să comunice între ele.