Elicopterul dispărut de pe radar în Rusia a fost găsit fără supraviețuitori

Elicopterul dispărut de pe radar sămbătă în Rusia a fost localizat, însă nu au fost găsiți supraviețuitori. Rămășițele aparatului de zbor au fot descoperite la o zi după ce elicopterul Mi-8 a dispărut cu 22 de pasageri la bord în peninsula Kamchatka din Orientul Îndepărtat al Rusiei, a informat presa de stat rusă, potrivit Kyiv Independent, scrie digi24.ro.

Șaptesprezece cadavre au fost găsite până acum la locul accidentului, potrivit Tass, care a citat Ministerul pentru Situații de Urgență din Rusia. La bord se aflau trei membri ai echipajului și nouăsprezece pasageri.

Potrivit Tass, aeronava aparține companiei aeriene Vityaz-Aero care organizează excursii turistice în peninsulă și a dispărut în timpul unei vizite la vulcanul Vachkazhets. Industria aviației din Rusia a fost puternic lovită de sancțiunile occidentale introduse ca răspuns la invazia pe scară largă a Ucrainei și au fost raportate multiple incidente care implică funcționarea defectuoasă a echipamentelor avioanelor civile.

O fetiță de 14 ani din Moldova, aflată în stare gravă, transportată de urgență cu SMURD-ul la București pentru intervenție medicală complexă

O nouă intervenție aeriană SMURD România a fost realizată în Republica Moldova la data de 10 septembrie curent. O aeronavă medicală a aterizat la ora 10:18 pe stadionul Dinamo, mun. Chișinău pentru a transporta un pacient grav bolnav, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Inițial, copilul de 14 ani a fost spitalizat la IMSP Institutul Mamei și Copilului cu o patologie hematologică severă și evoluție fulminantă, care s-a agravat prin instalarea complicațiilor acute, urmând un tratament corespunzător. Menționăm faptul că odata cu agravarea stării generale, medicii specialiști printr-un consiliu interclinic au decis necesitatea transportării minorului la Institutul Clinic Fundeni, București pentru intervenție medicală complexă.

Astfel, misiunea transfrontalieră a avut drept scop transportarea minorului în timp util și a fost realizată de specialiștii din cadrul Serviciului Național Consultativ și Transfer Interspitaliceasc (SNCTI) al IMSP CNAMUP, care au asigurat transferul asistat cu monitorizarea parametrilor vitali de la IMSP Institutul Mamei și Copilului și care au predat în siguranță pacientul echipajului SMURD Romania.

Datorită eforturilor comune, copilul a fost transportat în siguranță la o altă etapă de tratament specializat în Institutul Clinic Fundeni, București.

Misiune intersectorială realizată de:

Șeful SNCTI al IMSP CNAMUP – Victor CORCIU

Echipa AMU specializată TIM:

Medic specialist anesteziolog – reanimatolog de urgență – Victoria LUPU

Felcer – Daniela CATRINICI

Asistent medical – Elena SÎRBU

Conducătorul autoambulanței – Anatol BURUIAN

Maia Sandu a întâmpinat lotul paralimpic al Moldovei la Aeroport

Lotul paralimpic al Republicii Moldova la JO de la Paris a fost întâmpinat astăzi la Aeroportul Internațional Chișinău de președintele Maia Sandu, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și ministrul Muncii, Alexei Buzu, informează unica.md.

”I-am întâmpinat pe sportivii noștri la aeroport și le-am mulțumit pentru rezultatele obținute la Jocurile Paralimpicele de la Paris. I-am felicitat pe judocanii Ion Basoc, care a devenit vicecampion paralimpic, și pe Oleg Crețul, care a câștigat medalia de bronz. Alături de Larisa Marinenkova, Gheorghe Spînu și Ina Cernei au obținut pentru Republica Moldova locul 73 din 168 de țări participante la Jocurile Paralimpice. Suntem mândri de fiecare dintre voi!”, scrie președintele țării într-o postare.

Pregătiți-vă umbrelele! Se așteaptă ploi

Meteorologii anunță că vremea devine instabilă în următoarele 24 de ore. Ziua va fi posomorâtă și izolat vor cădea averse slabe, informează unica.md.

Astfel, în perioada 10 septembrie, ora 21:00 – 11 septembrie, ora 21:00, ne așteaptă ploi.

Vântul va sufla slab până la moderat din direcția sud-est.

Temperaturile pe parcursul zilei vor fi în ușoară scădere față de zilele precedente:

– Noaptea, temperatura minimă va oscila între +13°C și +18°C.

– Pe timpul zilei, temperatura maximă se va încadra între +20°C și +25°C.

Recomandăm să aveți la îndemână o geacă subțire sau o umbrelă, în caz că ieșiți din casă mâine.

Mesajul Maiei Sandu de 1 septembrie: Învățarea este nemărginită și vă îndemn să nu ne oprim niciodată din învățare
Articolul anterior
Mașinile chinezești se vând în Rusia la preț de Mercedes, dar lumea le cumpără. Economia țării arată foarte diferit
Articolul următor