Elveţienii continuă să uimească lumea. Aceștia vor vota duminică cu privire la interdicţia creşterii intensive a animalelor

Elveţienii sunt chemaţi duminică la vot pentru a se pronunţa cu privire la interdicţia creşterii intensive a animalelor, într-o ţară cu un sector rural încă important şi care dispune deja de legi printre cele mai stricte din lume cu privire la bunăstarea animalelor, scrie agerpres.ro.

Organizaţiile pentru apărarea animalelor, care sunt la originea iniţiativei, vor ca demnitatea animalelor din crescătorii, precum vite, păsări sau porci, să fie înscrisă în Constituţie.

Practic, această propunere, care a primit mai mult decât cele 100.000 de semnături necesare pentru a organiza un referendum în conformitate cu faimosul sistem de democraţie directă din Elveţia, ar eradica creşterea animalelor în regim industrial.

„Creşterea intensivă este un sistem de producţie care neglijează nevoile fundamentale ale animalelor”, acuză organizaţia pentru protecţia animalelor Sentience, care este la originea iniţiativei. Organizaţia menţionează „suferinţele la care sunt supuse animalele în fermele industriale” precum şi studiile ştiinţifice conform cărora „creşterea animalelor în regim industrial este dezastruoasă pentru mediu şi dăunătoare sănătăţii umane”.

Dacă va fi acceptată, iniţiativa, susţinută de partidele de stânga, Greenpeace şi alte organizaţii de mediu, va impune cerinţe minime mai stricte în materie de găzduire a animalelor, îngrijire, acces la exterior şi practici de sacrificare. De asemenea, va fi redus în mod considerabil numărul maxim de animale din ţarcuri.

Guvernul şi Parlamentul se opun însă iniţiativei, insistând asupra faptului că Elveţia are deja legii stricte privind bunăstarea animalelor. Iniţiativa „merge mult prea departe”, a spus ministrul Sănătăţii, Alain Berset, în luna iunie, afirmând că de peste un sfert de secol Guvernul promovează „creşterea respectuoasă a animalelor”.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, fermele din Elveţia nu pot creşte mai mult de 1.500 de porci, 27.000 de găini ouătoare sau 300 de viţei, ceea ce exclude practic marile ferme industriale existente în alte ţări.

„Nu există creştere industrială a animalelor în Elveţia”, a insistat Marcel Dettling, un fermier şi parlamentar al partidului de dreapta UDC. Menţionând faptul că în ţara vecină Germania există ferme care au un număr de animale de până la 100 de ori mai mare decât în Elveţia, Marcel Dettling a declarat pentru Swissinfo.ch că iniţiativa ar conduce la creşteri semnificative de preţuri.

Însă pentru Philipp Ryf, responsabil pentru această campanie la ONG-ul Sentience, atunci când ai 27.000 de găini înghesuite într-un spaţiu închis şi doar 12% dintre animalele de fermă ies afară, „noi credem că asta înseamnă creştere în regim industrial”. Philipp Ryf a recunoscut că Elveţia are performanţe mai bune decât alte ţări dar a adăugat că se poate şi mai bine.

Guvernul federal a avertizat că dacă iniţiativa va trece, preţurile vor creşte şi de asemenea va exista un impact asupra relaţiilor cu partenerii comerciali. Asta deoarece cerinţele se vor aplica şi importurilor de animale şi produse animale, ceea ce, potrivit Guvernului, ar obliga Elveţia să îşi încalce obligaţiile asumate în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi să renegocieze acordurile comerciale.

Cele mai frumoase ținute de stradă prezentate la Săptămâna Modei de la Paris

Săptămâna Modei de la Paris se încheie azi, 4 octombrie 2022, dar ținutele propuse de designeri pentru sezonul primăvară-vară 2023, precum și cele purtate de iubitoarele de modă pe străzile din capitala Franței te pot inspira în această toamnă.

În săptămâna modei de la Paris fashonistele și-au etalat cele mai cool ținute pe străzile din capitala Franței. A fost un adevărat spectacol vestimentar. Vedeți mai jos fotografii.

sursa: www.unica.ro

Alina Eremia și-a speriat fanii după ce a apărut cu un ochi vânăt

Alina Eremia și-a speriat fanii de pe rețelele de socializare. Artista a postat o imagine în care apare cu un ochi vânăt. Cântăreața a postat, zilele trecute, o imagine pe Instagram ce i-a alarmat imediat pe urmăritorii săi. Alina apare în imagine cu ochiul drept vânăt. Iar reacțiile fanilor nu au întârziat să apară. „Ce ai pățit?”, a întrebat o internaută.

Iar răspunsul artistei nu a întârziat: „Dă swipe și o să înțelegi”. De fapt, Alina Eremia își promova un nou single, „Umeri de piatră”, în colaborare cu Oscar.

În videoclip, aceasta joacă rolul unei tinere ce este agresată de iubitul ei. „Rănile se vindecă. Cicatricile rămân. Violența lasă urme”, este mesajul pe care Ailna Eremia îl transmite prin noua sa piesă.

sursa: www.unica.ro

Ambulanță răsturnată după ce s-a ciocnit cu o mașină. Pompierii au fost ajutați de trecători să o ridice

O ambulanță s-a răsturnat, după ce s-a ciocnit cu o mașină de model Toyota. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 07:05 la intersecția străzilor Vasile Alecsandri cu Mihail Kogălniceanu, scrie unimedia.info.

Potrivit poliției, în urma impactului, nimeni nu a avut de suferit.

Șoferii s-au deplasat la sediul poliției.

Șoferul vinovat riscă sancțiune sub formă de puncte de penalizare(6) și amendă de până la 1500 lei.

Kia și Hyundai, date în judecată după ce o postare pe TikTok a arătat hoților cum să fure mașinile
Articolul anterior
Datoriile consumatorilor pentru gaze înregistrează o sumă uriașă
Articolul următor