Enoriașii din Cricova au sărbătorit revenirea la Mitropolia Basarabiei

Tot mai mulţi preoţi din Republica Moldova aderă la Mitropolia Basarabiei, din cadrul Patriarhiei Române și parte din trupul Bisericii Ortodoxe Române. Peste 60 de parohii au făcut deja acest pas, iar deciziile sunt susţinute şi de credincioşi. Și enoriașii Bisericii de Lemn „Sfântul Alexandru de Svir”, din Cricova, au sărbătorit revenirea la biserica mamă, în cadrul unei slujbe speciale. La ceremonie a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Petru, mitropolit al Basarabiei, scrie TVRMoldova.md.

A fost sărbătoare mare astăzi pentru credincioşii de la Cricova. Comunitatea creştină a participat la hramul Bisericii de Lemn „Sfântul Alexandru de Svir”, dar şi aderarea parohiei la Mitropolia Basarabiei.

Decizia de a trece la Mitropolia Basarabiei a fost luată de preot şi a fost susţinută de credincioşi. Cu această ocazie, a avut loc o slujbă specială, la care a participat şi Înaltpreasfinţitul Petru, mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.

ANDREI PERCIC paroh, Biserica de Lemn „Sfântul Alexandru de Svir”: „Am aderat în cadrul Mitropoliei Basarabiei pentru că noi simţim româneşte, noi credem că suntem români, dar în deosebi… din momentul în care s-a început războiul din Ucraina, am înţeles că ceva este putred în biserica în care slujeam cu toţii. Dumnezeu nu iubeşte războiul, Dumnezeu nu iubeşte vărsarea de sânge”.

Tot retorica pro-război a Patriarhului Kiril, din Biserica Ortodoxă Rusă, a fost principalul motiv pentru care a aderat la Mitropolia Basarabiei şi protoiereul Igor Chelea, parohul Bisericii Sfântul Ioan Teologul din satul Roşcani, raionul Anenii Noi.

IGOR CHELEA paroh, Biserica „Sfântul Ioan Teologul”, Roşcani: „Decizia a fost luată de o echipă din sat încă de vreun an şi jumătate în urmă. Mi-au spus: părinte, ar fi bine să trecem în cadrul bisericii mame, Patriarhiei Române. Noi ne-am hotărât, am mai înştiinţat satul, am format un consiliu nu bisericesc, am dat actele la ASP, am înregistrat tot legal. Mitropolia Basarabiei ne-a primit cu dragoste frăţească”.

După ce parohul şi-a anunţat decizia, Mitropolia Moldovei a anunţat că îl va oprit din a oficia slujbele religioase. În replică, Mitropolia Basarabiei reaminteşte că aceste sancţiuni nu sunt canonice.

ÎPS PETRU mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor: „Orice sancţiuni va lua biserica rusă asupra clericilor Mitropoliei Basarabiei este nulă şi neavenită, adică nu este recunoscut şi nu este canonic. Biserica rusă nu este recunoscută de Constantinopol aici, în Basarabia. Noi suntem români, toţi, şi noi trebuie să aparţinem bisericii neamului nostru, nu bisericii ruse, unui Kiril care duce război cu creştinii din Ucraina. Mor copii acolo”.

În prezent, Mitropolia Basarabiei numără peste 200 de parohii. De la începutul războiului în Ucraina, peste 60 de preoţi au părăsit Mitropolia Moldovei, care este supusă Patriarhiei Ruse. Numărul celor ce iși doresc revenirea la trupul bisericii ortodoxe române continuă să crească. Mitropolia Basarabiei înregistrează săptămânal astfel de cereri.

Doi elevi din Moldova au obținut locul I la un concurs global de AI

Nikita Moglan și Daniela Malancea, de la Liceul Teoretic “Iulia Hasdeu” din municipiul Chișinău au obținut locul 1 la concursul global de Inteligență Artificială organizat de compania americană Intel. Inclusiv, Oleg Rata și Anastasia Batrincea de la Liceul Teoretic „Nicolae Milescu Spătaru” din mun. Chișinău au câștigat competiția INTEL , la categoria 13-17 ani. Pentru prima dată, Republica Moldova câștigă la nivel global asemenea concurs, Competiției INTEL AI Global Impact Festival 2024.

Nikita Moglan și Daniela Malancea au concurat alături de 105 echipe, au dezvoltat un proiect de inteligență artificială care are ca scop îmbunătățirea accesului echitabil la sănătate. Proiectul lor oferă diagnostice rapide pentru comunitățile dezavantajate, permițând atât pacienților din zone izolate, cât și furnizorilor de servicii medicale să obțină rapid informații esențiale.

Oleg Rata și Anastasia Batrincea au dezvoltat proiectul ,,Road Condition Recognition”, un exemplu de cum inteligența artificială poate transforma problemele cu care ne confruntăm în soluții inovatoare. Identificarea și evaluarea calității drumurilor din Chișinău nu doar că îmbunătățește siguranța rutieră, ci și condițiile de trai pentru toți cetățenii.

Patru persoane, încătușate în urma perchezițiilor de la Primăria Orhei

Patru persoane au fost reținute și urmează a fi plasate în izolator, în urma descinderilor efectuate vineri, 11 octombrie, la Primăria municipiului Orhei într-un dosar de corupție. Potrivit CNA, pe parcursul zilei, 18 funcționari publici printre care primarul și viceprimarul orașului Orhei, arhitectul-șef, agenți constatatori și mai mulți consilieri raionali au fost percheziționați.

Toate cele 18 persoane vizate urmează a fi recunoscute în calitate de bănuit.

„Potrivit faptelor investigate, mai multe persoane cu funcție de demnitate publică, funcționari publici și consilieri raionali, în vederea executării obligațiunilor care le reveneau în calitate de funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Orhei, ar fi acceptat și primit sistematic mijloace bănești ce nu li se cuvin de la diferite persoane printre care persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, precum și de la membrii unui grup criminal organizat care acționau în interesele unei formațiuni politice.

Totodată, aceștia ar fi acceptat și primit remunerații ilicite în vederea susținerii unor formațiuni și persoane politice, participarea în calitate de organizatori și coordonatori la diverse acțiuni politice, acțiunile fiind executate în detrimentul principiilor de bună funcționare a autorității publice locale”, se arată în comunicatul emis de CNA.

Reprezentanții CNA precizează că despre rezultatele perchezițiilor, dar și sumele de bani depistate, vor reveni cu detalii suplimentare.

Notă: Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Un tânăr a rămas blocat sub un strat de pământ. Incident pe un șantier de construcții din țară

O persoană a fost salvată de angajații IGSU, după ce a rămas blocată sub un strat de pământ. Cazul a fost înregistrat în după amiaza zilei de vineri, 11 octombrie, pe o stradă din Chișinău, informează unica.md, cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

„Incidentul a avut loc pe teritoriul unui șantier de pe strada Stroescu 24 din municipiul Chișinău. Aici, un bărbat a rămas blocat sub un strat de pământ care s-a surpat în timpul lucrărilor de construcție.

La fața locului au ajuns trei echipe de salvatori, care au stabilit că, în timpul efectuării lucrărilor de izolare a fundației, pământul lutos s-a surpat, iar, în consecință, bărbatul s-a prăbușit într-o groapă sub peretele unei case cu două nivele”, comunică Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Ulterior, tânărul de 24 de ani a fost predat medicilor de pe ambulanță pentru îngrijiri. Cauza și circumstanțele incidentului urmează a fi investigate de autoritățile competente.

Pericolele ascunse din alimentele congelate
Articolul anterior
Fostul președinte Nicolae Timofti face dezvăluiri: Putin insista să nu semnăm Acordul de Asociere cu UE
Articolul următor