Crystal Weinstock (37 de ani), o mamă din Houston, Texas, și-a micropigmentat sprâncenele pentru a scăpa de grija lor. Procedura a costat-o 325 de euro, iar rezultatul final a șocat-o.
Cosmeticiana i-a tatuat sprâncenele atât de intense și de groase încât fiicei sale i-a fost teamă să se apropie de ea.
„Când m-am privit în oglindă nu mi-a venit să cred”.
„Mi se părea că dura foarte mult să mă asigur că am sprâncenele îngrijite, fiind o mamă ocupată. M-am gândit că micropigmentarea ar fi o idee grozavă. Niciodată nu mi-aș fi putut închipui că vor arăta cum arată acum. A fost îngrozitor. A doua zi, când fiica mea de 3 ani m-a văzut, s-a speriat. Acum trebuie să merg să le îndepărtez. S-ar putea să fie nevoie să apelez la laser și să dureze un an până să arate mai bine”, a declarat Crystal, potrivit Daily Mail.
Crystal a apelat la procedură prima oară în noiembrie 2021. Din cauza sângerării, însă, pigmentul nu a prins. Luna următoare a încercat din nou.
„Eram atât de nerăbdătoare să am sprâncene perfecte fără să fiu nevoită să mă ocup eu de ele. Mi s-a arătat o fotografie cu felul în care urmau să arate și mi-a plăcut enorm. Așa că am mers la a doua ședință. Am sângerat și atunci, dar am continuat sperând să pigmentul va prinde. Din păcate, nu a funcționat”, a mai spus. Cosmeticiana s-a documentat și a concluzionat că nanopigmentarea ar putea funcționa.
În aprilie 2022, Crystal a mers la a treia ședință. Deși din start a spus că nu își dorește ca sprâncenele să fie tatuate atât de gros cum erau pregătite, make up artista a asigurat-o că rezultatul va fi unul natural.