Expert în relaţii internaţionale: „A început al doilea război, în paralel cu cel din Ucraina. Ce poate să însemne, ce consecințe vor fi în sistemul relațiilor internaționale?”

Profesorul român Valentin Naumescu, expert în relaţii internaţionale, susține că întrebarea nu este dacă Israel va câștiga și de data aceasta războiul, ci dacă se va ajunge la bombardarea facilităților militare ale Iranului.

„A început AL DOILEA RĂZBOI, în paralel cu cel din Ucraina. Ce poate să însemne, ce consecințe vor fi în sistemul relațiilor internaționale?”, a scris profesorul Valentin Naumescu, pe pagina sa de Facebook.

Expertul în relații internaționale susține că Israelul va riposta pe scară largă și va obține, fără probleme, victoria.

„Hamas a atacat Israel. Masiv. În ziua de Șabat, mizând pe surpriză și pe dificultatea israelienilor de a mobiliza rapid o reacție. Fără îndoială, riposta militară a Israelului va fi puternică, dură, pe scară largă. Și legitimă”, a detaliat el.

„Va bombarda Israel facilitățile militare ale Iranului?”

„Întrebarea nu este dacă Israel va câștiga și de data aceasta războiul, ci dacă se va ajunge la bombardarea facilităților militare ale Iranului, pe care Israel o vizează de câțiva ani”, se întreabă profesorul.

Atacul Hamas îi vine „mănușă” premierului Netanyahu pe plan intern și pe plan extern. „Îl poate transforma peste noapte din „politicianul problemă” al democrației israeliene în „eroul” care rezolvă problema Hamas și dă o mână de ajutor importantă Ucrainei, prin distrugerea unor capacități de producție militară ale Iranului, în particular cea de drone, care ar putea fi lovite odată cu instalațiile nucleare”, explică fostul diplomat.

„Tabloul politic al lumii se complică”

Al doilea război complică și mai mult tabloul politic al lumii, crede el. „Dinamica va fi accelerată. Dificultăți de poziționare evidente pentru Rusia lui Putin și China lui Xi, care ar fi dorit să păstreze relații bune și cu Israel, și cu Iran, respectiv lumea arabă. Pentru SUA, lucrurile sunt clare. Reconfirmarea sprijinului pentru Israel”, detaliază specialistul.

Cât despre UE, este clar că va sprijini Israelul, în pofida rezervelor serioase față de așa-zisa „reformă a justiției” începută de Netanyahu.

„În politică, întotdeauna există priorități”, concluzionează profesorul Naumescu, conform Adevarul.

5.000 de rachete împotriva Israelului

Brațul armat al mișcării islamiste palestiniene Hamas afirmă că a lansat sâmbătă dimineață circa 5.000 de rachete împotriva Israelului, în timp ce un „număr nedeterminat” de membri ai săi s-au infiltrat pe teritoriul statului evreu dinspre Fâşia Gaza. Operațiunea, numită „Potopul Al-Aqsa”, este cel mai mare atac împotriva Israelului din ultimii ani.

Cele peste 5.000 de rachete lansate în direcția Israelului – cifra a fost furnizată de reprezentanții Hamas – au provocat haos pe teritoriul țării, făcând victime în rândul civililor și numeroase pagube materiale. Atacul Hamas vine cu mai puțin de o săptămână înainte de partida Israel – Elveția, din calificările Euro 2024, programată joi, la Tel Aviv. În acest moment, există două posibilități: ca întâlnirea să fie amânată sau să fie mutată pe teren neutru, cel mai probabil în Cipru.

La 50 de ani de la războiul de la Yom Kippur, Israelul a fost supus unui atac surpriză – nu din partea armatelor arabe, ci al grupării teroriste Hamas. Și cu civili israelieni vizați pe scară largă și direct.

Dorin Recean: Oamenii nu vor plăti mai mult pentru încălzire decât în iarna trecută

Oamenii nu vor plăti mai mult pentru încălzire decât în iarna trecută, scrie premierul Dorin recean într-o postare făcută azi, 30 noiembrie, informează unica.md.

Peste 702.000 de gospodării, adică 1.441.549 de persoane, s-au înscris în programul de compensare a costurilor. Compensațiile vor varia între 300 și 800 de lei pe lună, per gospodărie.”, scrie în postarea sa premierul.

Alegeri în România: Premierul Dorin Recean îndeamnă moldovenii cu cetățenie să iasă la vot azi și mâine

Premierul R. Moldova, Dorin Recean, a lansat un apel către moldovenii cu cetățenie română să participe activ la alegerile parlamentare care se vor desfășura în acest weekend în România, scrie stiri.md.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dorin Recean a subliniat importanța implicării moldovenilor în procesul democratic din România, un partener esențial în drumul european al R. Moldova, transmite Știri.md.

„Mulțumesc moldovenilor cu cetățenie română care au votat la alegerile europarlamentare și în primul tur al prezidențialelor din România. Vă invit acum să participați și la alegerile parlamentare din acest weekend. Este esențial ca cât mai mulți moldoveni să meargă la vot, pentru a sprijini procesul democratic din România, un partener important în consolidarea democrației noastre și în construirea căii europene de dezvoltare a Republicii Moldova”, a declarat Dorin Recean.

Cetățenii români sunt invitați la urne pentru a vota în cadrul alegerilor parlamentare. Cetățenii din diasporă, inclusiv din R. Moldova, vor avea posibilitatea să voteze timp de două zile: 30 noiembrie și 1 decembrie, în intervalul orelor 07:00 și 21:00.

La alegerile parlamentare din Romania, cetățenii români din R. Moldova pot vota la cele 59 de secții de votare deschise pe teritoriul țării. La Chișinău vor fi deschise 16 secții de votare, la Bălți, Orhei și Cahul – câte două secții.

Cetățenii români care doresc să voteze la alegerile pentru Parlamentul României trebuie să facă dovada domiciliului în străinătate cu un document valabil al statului de reședință și să prezinte unul din câteva documente de identitate românești valabile.

Este vorba despre: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu (inclusiv electronic), paşaportul simplu (inclusiv electronic), pașaportul temporar, carnetul de serviciu militar în cazul elevilor din şcolile militare.

Nu se poate vota pe baza titlului de călătorie și nu se utilizează cărțile de alegător.

După acest scrutin va fi determinată structura Legislativului din România. Acesta este format din Senat și Camera Deputaților. Pentru 136 de locuri în Senat și 330 de mandate în Camera Deputaților luptă 31 de partide și alianțe, precum și 19 organizații ale minorităților naționale. Pe liste sunt incluși cetățeni ai Republicii Moldova.

Noile tarife pentru gaz, în vigoare din 1 decembrie

Decizia Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind majorarea tarifelor pentru gazele naturale a fost publicată sâmbătă, 30 noiembrie, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.

Potrivit documentului, cetățenii vor achita pentru un metru cub de gaz 15 lei și 50 de bani (fără TVA), cu 3 lei și 35 de bani mai mult decât în prezent. Noile tarife au fost aprobate după ce SA Moldovagaz a depus acum câteva zile la ANRE o cerere de ajustare a prețurilor, argumentând decizia prin „creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională”.

SA Moldovagaz a solicitat un preț de 16 lei și 17 bani (fără TVA), cu 33,1 la sută mai mult decât în prezent, iar ANRE a aprobat un preț de 15 lei și 50 de bani, cu 67 de bani mai puțin decât a cerut SA Moldovagaz. Noile tarife vor intra în vigoare la 1 decembrie 2024.

Directorul ANRE, Alexei Taran a explicat că decizia de majorare a tarifelor a fost necesară în contextul unei creșteri a prețurilor internaționale, care a rezultat și în creșterea prețului de achiziție a gazelor naturale de către furnizorul Moldovagaz.

„Astfel, la încheierea procedurii de achiziție de către Moldovagaz a gazelor naturale până la sfârșitul anului 2024 s-a constatat o diferență semnificativă între prețul final efectiv de achiziție față de prețurile incluse în calculul preturilor reglementate în vigoare, aprobate în luna mai. Acest motiv a dus la necesitatea unei intervenții rapide în preturile reglementate”, a spus Alexei Taran.

În cadrul unei conferințe de presă, ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a specificat că „cetățenii nu vor resimți creșterile de tarif, iar angajamentul clar al Guvernului, prin care cetățenii nu vor achita mai mult decât anul precedent, va fi realizat pe deplin”.

De asemenea, oficialul a anunțat că, în luna noiembrie, beneficiarii vor primi compensații ce variază între 300 și 800 de lei, în funcție de veniturile familiilor. Ministrul a remarcat că în cazul unor noi ajustări de tarife, Guvernul va crește și mărimea compensațiilor oferite cetățenilor.

Ultima modificare a prețului la gaz a fost aprobată la începutul lunii mai curent, atunci când tarifele au scăzut cu 1 leu și 24 de bani, de la 13 de lei și 39 de bani, până la 12 lei și 15 bani.

Premierul Dorin Recean a anunțat că Republica Moldova este solidară cu Israel
Articolul anterior
Reacția Rusiei după atacurile Hamas împotriva Israelului
Articolul următor