Faceți parastase de vii, recomandă un preot. ,,Nu ajută cu nimic răposatul”

Fostul preot român Daniel Balaş afirmă că parastasele nu ajută cu nimic răposatul. Lăcomia și vanitatea, mâncarea prăpădită, în cel mai bun caz ajunge la orătănii. Acesta recomandă creştinilor să aibă grijă de oamenii dragi atât timp cât sunt în viaţă, să le facă daruri şi alte mici bucurii, astfel încât să se bucure pe lumea aceasta, nu să-i ,,îmbuibe” după moarte. Ce se dă de sufletul celui răposat nu îi este de niciun folos acestuia, spune părintele într-un clip postat pe contul personal de Facebook.

Într-un nou clip viral postat pe reţelele sociale, răspopitul relatează o întâmplare de pe vremea când era paroh în localitatea constănţeană Ivrinezu Mic. Acesta a fost chemat la un parastas în care rudele celui decedat investiseră o mică avere.

Nuntă, nu parastas

„Am ajuns la cimitir, am crezut că e nuntă: cearşaf alb pe mormânt, lumânări d-alea groase de ceară curată, podoabe, crucea împodobită cu zorzoane, zorzonele, lume multă pe la mormânt. Mi-am făcut acolo slujba parastasului, circ, vin spumant, am dat cu vinul ăla pe mormânt, îmi lăsase gura apă.

M-am dus acasă, în faţa porţii nişte boschetari rupţi de beţi: ‘Părinte, ai cam întârziat, dacă mai stăteai mult, cred că muream de foame’. Zic: ‘Ei, aşa sunteţi morţi de beţi. N-are nimic, staţi aici la uşă că vine eu şi vă aduc de mâncare”.

Am intrat în curte, mese peste mese, un meniu de nici restaurantele de lux nu au. Sfinţesc mâncarea că altfel ţi se duce pe beregata ailaltă mâncarea dacă nu o sfinţeşte popa. Apoi mă bagă femeia în casă că are mobilă de sfinţit: ‘Dau mobila asta de pomană, părinte, pentru sufletul lui, costumele astea noi le dau de pomană la băieţii ăia de afară’. Zic: ‘La boschetarii ăia de la poartă?’. ‘Ei, părinte, sunt şi ei amărâţi’. Le-am dat cu tămâie, cu busuioc, ca să le meargă bine la boschetari, cred că ei erau fericiţi cu o damigeană de vin nu cu costumele scumpe.

Pomeniţi numele celor care au făcut parte din viaţa voastră, pomeniţi-le în suflet şi daţi-le iertare că doar aşa veţi ţine legătura cu ei, nu prin colaci aruncaţi la pui şi nici prin colivă dată la găini. Că ştiu foarte bine ce fac femeile de la lumânări cu coliva care rămâne la biserică”.

Sfaturile preotului pentru un parastas reușit

E dureros ce se întâmplă. Cât îi avem lângă noi nu dăm niciun ban pentru ei, nu-i trimitem la piscină, nu-i trimitem la resorturi să se relaxeze, nu-i trimitem în vacanţe, nu le luăm o haină curată, nu-i scoatem la o cină la un restaurant, nu-i luăm acasă că sunt bătrâni şi miros, dar când mor chemăm toate neamurile, şi alea care i-au înjurat, şi alea care i-au vorbit. Să se simtă bine ca să nu râdă lumea de noi.

  • Dacă nu aveţi grijă de suflete cât încă sunt între voi, degeaba mai faceţi circul de pe lume după aia.
  • Cea mai bună pomenire pe care o putem face cu cel care a părăsit corpul este să fim într-o comuniune permanentă cu el. Tată, vino, te rog, şi ajută-mă să rezolv problemele din familie că tu le cunoşti mai bine. Tu-ţi ştii părinţii tăi, ştii bunicii mei, ştii cu ce traume au venit şi ei. Te rog, ajută-mă, şi haide să oprim păcatul acesta care nu ne dă pace şi nu ne dă linişte în neam.
  • altă pomenire pe care o puteţi face cu cei din neam e aceea că trebuie să vă cereţi iertare că atunci când au avut ei nevoie de voi, aveaţi treabă, n-aveaţi timp, nu v-a interesat.
  • Pomeniţi numele celor care au făcut parte din viaţa voastră, pomeniţi-le în suflet şi daţi-le iertare că doar aşa veţi ţine legătura cu ei”.

sursa: www.gandul.ro

Kremlinul confirmă că Putin va vorbi marți cu Trump, însă refuză să dezvăluie temele pe care le vor aborda cei doi

Donald Trump și Vladimir Putin vor avea marți o nouă conversație telefonică, a anunțat, luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, anunță RiaNovosti citat de digi24.ro.

„Da, acesta este într-adevăr cazul. O astfel de conversație este pregătită pentru marți”, a declarat el când a fost întrebat despre contactele dintre șefii de stat. Cu toate acestea, Peskov nu a vrut să dezvăluie temele care vor fi abordate de către cei doi șefi de stat.

„Nu facem niciodată asta, nu anticipăm niciodată lucrurile. Conversația este într-adevăr în curs de pregătire. Din punctul nostru de vedere, desigur, conversațiile dintre cei doi președinți nu fac obiectul unor discuții a priori cu privire la conținut. Așa că nu vom face acest lucru”, a adăugat Peskov.

Ultima dată când Putin și Trump au vorbit la telefon, pe 12 februarie, conversația a durat aproape o oră și jumătate. Liderii au discutat, printre altele, despre reglementarea situației din Ucraina. Șefii de stat au convenit să continue contactele, inclusiv cu privire la organizarea unei întâlniri față în față. Anterior, președintele american Donald Trump a anunțat că intenționează să vorbească marți cu președintele rus Vladimir Putin despre încheierea războiului din Ucraina, după discuții pozitive între oficialii americani și ruși la Moscova.

Statele membre UE au aprobat o plată de aproape 3,5 miliarde de euro pentru reconstrucția Ucrainei

Consiliul Uniunii Europene a dat undă verde luni celei de-a treia plăţi către Kiev, în valoare de aproape 3,5 miliarde de euro, din fondurile Mecanismului pentru Ucraina, constând în granturi şi împrumuturi nerambursabile. Banii sunt proiecte de reconstrucție și modernizare. Obiectivul principal al acestui mecanism este acela de a sprijini stabilitatea macrofinanciară, redresarea, reconstrucţia şi modernizarea Ucrainei, a declarat Consiliul într-un comunicat preluat de Agerpres și citat de digi24.ro.

Cu această plată, Ucraina a primit în total până acum aproape 20 de miliarde de euro prin acest mecanism intrat în vigoare în urmă cu un an. Consiliul a concluzionat luni că Ucraina a îndeplinit condiţiile necesare stabilite pentru a primi o plată suplimentară din acest fond. Mai exact, comunicatul subliniază că autorităţile de la Kiev au demonstrat implementarea a 13 măsuri concrete, inclusiv aprobarea reformelor pentru creşterea utilizării energiei regenerabile, creşterea autonomiei organismului de reglementare în domeniul energiei sau simplificarea procedurilor de trecere a frontierei în conformitate cu normele europene. De asemenea, a fost adoptată o strategie de dezvoltare agricolă şi rurală (inclusiv eliminarea minelor terestre din zonele agricole) şi au fost continuate lucrările de întocmire a unei liste a materiilor prime strategice şi critice.

„Planul Ucraina” prezintă intenţiile în ceea ce priveşte redresarea, reconstrucţia şi modernizarea ţării, precum şi un calendar al reformelor pe care Kievul intenţionează să le realizeze în următorii patru ani ca parte a procesului său de aderare la UE. Mecanismul pentru Ucraina, care a intrat în vigoare pe 1 martie 2024, intenţionează să ofere finanţare stabilă de până la 50 de miliarde de euro sub formă de subvenţii şi împrumuturi, pentru a sprijini redresarea, reconstrucţia şi modernizarea Ucrainei în perioada 2024-2027. Din această sumă, până la 32 de miliarde de euro sunt destinate sprijinirii reformelor şi investiţiilor planificate în cadrul „Planului Ucraina”, ale căror plăţi sunt condiţionate de respectarea de către Kiev a unei serii de condiţii prestabilite. De la intrarea sa în vigoare, Mecanismul pentru Ucraina a plătit deja 6 miliarde de euro sub formă de finanţare punte, 1,89 miliarde de euro sub formă de prefinanţare şi două tranşe de aproximativ 4,2 miliarde de euro, respectiv 4,1 miliarde de euro.

Cod galben de vânt puternic în toată țara

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat a emis un avertisment Cod Galben de vânt. Avertizarea este valabilă pentru marți, 18 martie, în intervalul de timp 00:00 – 15:00, și prevede intensificările ale vântului, în rafale de până la 20 m/s, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pentru a preveni eventuale incidente, cetățenii sunt îndemnați să evite arborii bătrâni, inclusiv parcarea automobilelor sub aceștia.

În cazul înregistrării situațiilor problematice, în urma averselor, oamenii sunt îndemnați să sune la numărul unic de urgență 112.

De ce nu este bine să periem dinții pe orizontală. Sfaturile unui medic stomatolog
Articolul anterior
Poate duce constipaţia la îngrăşare? Iată ce spune medicul
Articolul următor
Close menu