Cătălin Caragea, solistul trupei „7 Klase” a contribuit, într-un timp extrem de scurt, să intre în inimile a sute de mii de oameni, care l-au îndrăgit.
,,Pasajul subteran din preajma centrului comercial Shopping „MallDova” a constituit punctul de lansare şi locul în care Cătălin şi-a exersat vocea, timp de mai mulţi ani, graţie acusticii formidabile a acesteia”, comunică prietenii lui Cătălin.
,,Pentru a-i păstra vie amintirea şi a-i aduce un omagiu lui Cătălin, noi – fanii şi prietenii lui – venim cu inţiativa de a denumi subterana din preajma centrului comercial Shopping „MallDova” în cinstea lui „Cătălin CARAGEA”.
In perspectivă, vom depune eforturi pentru a amenaja această subterană cu pozele Artistului în mozaic foto, a decora treptele cu placi de teracota sub forma de clape de pian, a instaura un monument în locul în care cânta şi a dota subterana cu boxe muzicale, în care să răsune piesele interpretate de Cătălin. Adiţional, dorim să fie montate bănci/scaune, iar tinerele talente şi oamenii care se simt singuri să se poată întâlni şi exersa/comunica. Sperăm, cu mare încredere, că gestul nostru va fi susţinut de Primăria Municipiului Chişinău şi de Ministerul de resort”, mai comunică prietenii tânărului artist, care au lansat o petiție online, ce poate fi semnată aici.