Farmacia Familiei, câștigătoare a trofeului Notorium Trademark Awards

Anul acesta, Farmacia Familiei au reușit, din nou, să câștige trofeul Notorium Trademark Awards, Concursul Național al celor mai Recunoscute Mărci Comerciale din Moldova.

separator

Și pentru Farmacia Familiei, ca și pentru toți, care dezvoltă o afacere acasă, acest an a fost o provocare.

Farmacia Familiei:

,,Am învățat din mers, ne-am adaptat rapid, pentru a fi la nivelul aşteptărilor clienților printr-un serviciu bine organizat.

În același timp, constant am sprijinit și pe cei mai vulnerabili. Am donat volume importante de produse de igienă și protecție instituțiilor medicale, azilurilor de batrâni, centrelor maternale, am ales să îndeplinim vise. Peste 200 de copii din 30 de localități au beneficiat de câte un laptop. Prin acest gest ne-am propus să susținem șansa egală la educație, servind un exemplu de implicare, responsabilitate socială și generozitate.

Acum, vom păși în noul an cu multă încredere, proiecte noi, interesante pentru clienți, dar și pentru comunitatea în care activăm.

Ne angajăm să performăm în continuare, să fim și mai buni și dedicăm aceste premii clienților noștri.
Vă mulțumim tuturor pentru apreciere și încredere!”

Video!

Republica Moldova și România vor semna Acordul privind recunoașterea reciprocă a diplomelor
Articolul anterior
Cum a fost la ediția a 5-a a Galei premiilor Notorium Trademark Awards și Notorium Wine Awards 2020
Articolul următor
Alte articole interesante