Femeia luată ostatică la Mereni povestește despre calvarul prin care a trecut

Femeia luată astăzi ostatică în satul Mereni din raionul Anenii Noi povestește despre calvarul prin care a trecut ea și cei trei copii.

separator

Pentru reporterul TV8 ea a spus că învinuitul a intrat pe neprins de veste în casă, a atacat-o, iar apoi a luat ostatici copiii.

Femeia spune că oamenii legii au intervenit doar după ce ea a reușit să plece la vecini și să apeleze la Serviciul 112.

„El (n.r. învinuitul) a sunat-o pe dânsa (fosta soție a sa) și a spus că vine să o taie, iar ea de frică a fugit. Și eu am rămas. Noi dormeam în casă, iar apoi ne-am trezit cu dânsul. El striga, iar eu i-am spus să nu ridice vocea pentru că sunt copii minori în casă și o să-i trezească. I-am spus să se ducă în primul rând și să se descalțe, iar el m-a apucat de păr, după care m-a înfipt cu cuțitul la gât. Am reușit să scap din mâinile lui și am venit la vecin, iar acesta la rândul lui a chemat Poliția. De la ora 05:30 ambulanța este aici. Brigada „Fulger” a venit să scoată copiii, pentru că el nu-i dădea. El a ținut sub cuțit copilul meu, uitați-vă”, a spus ruda învinuitului.

Video. Mereni: momentul în care copiii luați ostatici sunt salvați
Articolul anterior
Igor Dodon și-a făcut cont pe TikTok. Câte aprecieri a reușit să adune pe platformă
Articolul următor
Alte articole interesante