De luni de zile, A23a, cel mai mare aisberg din lume se învârte pe loc, la nord de Antarctica, când de fapt ar trebui să se deplaseze împreună cu cel mai puternic curent oceanic de pe Pământ, arată BBC. Oamenii de știință spun că blocul înghețat, care este de două ori mai mare decât Londra, a fost prins deasupra unui uriaș cilindru de apă care se rotește, scrie digi24.ro.
Este un fenomen pe care oceanografii îl numesc Coloana Taylor – și este posibil ca A23a să nu scape pentru mulți ani. „De obicei, te gândești la aisberguri ca la lucruri trecătoare; se fragmentează și se topesc. Dar nu și acesta. A23a este aisbergul care pur și simplu refuză să moară”, a declarat pentru BBC profesorul Mark Brandon, cercetător la Open University. Longevitatea aisbergului este bine documentată. Acesta s-a desprins de coasta Antarcticii în 1986, dar aproape imediat a rămas blocat în nămolurile de fund ale Mării Weddell. Timp de trei decenii a fost o „insulă de gheață” statică.
Nu s-a mișcat. Abia în 2020 s-a reflotat și a început să plutească din nou în derivă, la început încet, înainte de a se îndrepta spre nord, spre aer și ape mai calde. La începutul lunii aprilie a acestui an, A23a a intrat în Curentul Circumpolar Antarctic (ACC) – o forță care mișcă de o sută de ori mai multă apă în jurul globului decât toate râurile Pământului la un loc. Acest lucru ar fi trebuit să pună propulsoare pe aisbergul de aproape un trilion de tone, aruncându-l în Atlanticul de Sud și într-o uitare sigură. În schimb, A23a nu a ajuns nicăieri. A rămas pe loc, chiar la nord de Insulele Orkney de Sud, întorcându-se în sens invers acelor de ceasornic cu aproximativ 15 grade pe zi. Atât timp cât face acest lucru, degradarea și dispariția sa finală vor fi amânate. A23a nu a eșuat din nou; există cel puțin o mie de metri de apă între partea sa inferioară și fundul mării. A fost oprit în drumul său de un tip de vortex descris pentru prima dată în anii 1920 de un fizicianul , Sir G.I. (Geoffrey Ingram) Taylor.
Universitarul din Cambridge a fost un pionier în domeniul dinamicii fluidelor și a fost chiar implicat în Proiectul Manhattan pentru a modela stabilitatea probabilă a primului test cu bombă atomică din lume. Profesorul Taylor a arătat cum un curent care întâlnește un obstacol pe fundul mării se poate separa – în circumstanțele potrivite – în două fluxuri distincte, generând între ele o masă de apă rotativă pe toată adâncimea. În acest caz, obstacolul este o denivelare de 100 km lățime pe fundul oceanului, cunoscută sub numele de Pirie Bank. Vortexul se află deasupra băncii, iar pentru moment A23a este prizonierul său. „Oceanul este plin de surprize, iar această caracteristică dinamică este una dintre cele mai drăguțe pe care le veți vedea vreodată. Coloanele Taylor se pot forma și în aer; le puteți vedea în mișcarea norilor deasupra munților. Ele pot avea un diametru de doar câțiva centimetri într-un rezervor de laborator experimental sau pot fi absolut enorme, ca în acest caz în care coloana are un aisberg uriaș în mijlocul ei”, a declarat profesorul Mike Meredith de la British Antarctic Survey. Cercetătorii spun că A23a ilustrează perfect încă o dată importanța înțelegerii formei fundului mării. Munții, canioanele și pantele submarine au o influență profundă asupra direcției și amestecului apelor, precum și asupra distribuției nutrienților care determină activitatea biologică în ocean.
Această influență se extinde și asupra sistemului climatic: mișcarea în masă a apei contribuie la dispersarea energiei termice pe glob. Comportamentul lui A23a poate fi explicat deoarece fundul oceanului la nord de South Orkney este destul de bine supravegheat. Acest lucru nu este valabil însă pentru mare parte din restul lumii. În prezent, doar un sfert din fundul oceanic al Pământului a fost cartografiat la cele mai bune standarde moderne.
