Festivalul Underland revine! Vezi ce surprize te așteaptă la ediția din 2019

O veste bună pentru iubitorii de vin, muzică, veselie și voie bună – unicul festival subteran din lume ,,Underland Wine & Music Fest” revine în luna lui Făurar! Cel mai nebunatic și vesel oraș subteran din lume își deschide porțile pentru cea de-a treia ediție și va da tonul celor mai tari evenimente ale anului 2019.  Sâmbătă, pe 23 februarie, ia-ți prietenii și familia și vino pentru a marca Dragobetele, străvechea sărbătoare a iubirii, care anunță, totodată și venirea primăverii!

separator

Un ospăț încărcat cu dispoziție bună te vor aștepta pe toate străzile și piețele orașului și nimeni nu va rămâne „nepătruns” de săgețile lui Cupidon.

Cel mai „îmbătător” Carnaval subteran din lume te așteaptă cu o sărbătoare teatralizată, 10 ore de muzică, hoarde de artiști și cântăreți stradali, statui vii, munți de mâncare delicioasă și multe râuri de vin roșu, alb, spumant și izvar!

Cartierul Dragobete, cel mai important cartier al festivalului, va fi locul unde se va da tonul distracției, se vor cuibări și vor prinde rădăcini sentimentele și unde însuși personajul principal al evenimentului, Dragobete, va săruta fetele. Doar aici vei putea fi martorul Bătăliei secolului dintre barză și varză, rezultatul final al căreia va decide răspunsul la veșnica întrebare „De unde se iau copiii?”.

Tot printre pereții de piatră ai galeriilor subterane, cei cuprinși de o dragoste adâncă și înflăcărată își vor putea oferi săruturi în „Parcul La Pupici”, iar cei care nu au încă un suflet pereche își vor putea face ochi dulci și găsi jumătatea prin intermediul serviciuliilor agenției matrimoniale „Ultima Șansă”.

Și pentru că, problemele din dragoste pot avea un efect negativ asupra sănătății, „Terasa inimilor frânte” și protagoniștii ei vor avea grijă să-ți șteargă din simptomele suferinței emoționale și să-ți găsească leac.

Kilometrii de galerii subterane vor găzdui cel mai colorat carnaval teatralizat așa cum nu s-a mai văzut sub aceste meleaguri. „Templul Iubirii” va fi locul unde se va da cea mai tare petrecere printre cei mai înaripați Zei, zeițe și patroni ai dragostei din toate mitologiile lumii.

Tot printre faimoasele labirinturi de la „Underland. Wine Carnaval” te vei putea distra la „Cea mai mică discotecă din lume”, care va fi echipată cu un glob de lumini și unde DJ-ul va da tonul distracției. Iar cel mai important, „ce se va întâmpla la Discoteca Mută, va rămâne pe veci acolo”.

Iar cei mai celebri seducători din istorie vor fi dezbrăcați de secrete și își vor depăna aventurile erotice pe pereții din „Galeria renumiților amanți”, la finalul căreia vei putea urmări și o selecție a celor mai bune filme mute despre dragoste în cadrul cinematografului Cricova. Așa că, pregătim pop-cornul! 

Pe toată durata desfășurării evenimentului, vei putea beneficia de lecții deschise oferite de cei mai buni profesori ai Combinatului de Vinuri „Cricova”, care vă vor introduce în cele mai ascunse secrete ale licorilor bahice din orașul subteran.

Costul biletului de 250 de lei include:

  • Un pahar de izvar aromat la intrare;
  • Sesiuni de filme mute de dragoste în cadrul cinematografului Cricova;
  • Vizită la Muzeul orașului subteran Cricova cunoscut la nivel mondial pentru colecția sa legendară de vinuri;
  • Show spectaculos susținut de artiștii stradali, interpreți și colective muzicale din mai multe țări;
  • Participare la ateliere de creații muzicale și teatrale;
  • Accesul în toate cartierele tematice și scenele orașului Underland;
  • Participarea la școlile de vin aflate pe teritoriul galeriilor subterane Cricova, cu degustații și sommelier.

Biletele pot fi achiziționate pe Afisha.md, iar mai multe detalii și update-uri la zi vei găsi pe pagina de Facebook a evenimentului

Website-ul official al evenimentului: Underland.md

Evenimentul este organizat de PRofile Agency și Combinatul de Vinuri „Cricova”. Pregătește-ți costumul de carnaval, umpleți sufletul cu Dragoste și împarte această poveste cu cei mai petrecăreți iubitori de viață! „Dacă e Carnaval – Carnaval să fie”!

Premierul Recean a încurajat dezvoltarea potențialului turistic în localitățile de pe malul Nistrului

Premierul Dorin Recean a vizitat pensiunea „Căsuța din deal” din satul Pohrebea, care dispune de zece locuri de cazare. Proprietarul afacerii de familie, Ion Repida, a relatat că, deși a avut solicitări să plece peste hotare, acum, cinci ani, el a decis să rămână în Republica Moldova și să deschidă o casă rurală. 

Casa pe care a transformat-o în pensiune a fost părăsită încă în timpul războiului de pe Nistru. Pentru renovarea acesteia, întreprinzătorul a beneficiat și de granturi externe, care au permis construcția foișoarelor și a stației de epurare a apei. „Neam străduit să menținem farmecul ornamentelor locale, am dat o a doua viață casei, am avut vizitatori de peste hotare și solicitări de a găzdui filmări”, a menționat antreprenorul. 

La întâlnire au fost prezenți și alți antreprenori din domeniu, care au lansat afaceri de succes: „Casa familiei Iarmurati”, „Casa părintească” și pensiunea „Activis”. În discuții, premierul a mulțumit întreprinzătorilor și a încurajat valorificarea potențialului turistic al localităților pe malul Nistrului. Oficialul a menționat Programul guvernamental 373, care oferă posibilități de dezvoltare, inovare și extindere a afacerilor. „Vom fi și în continuare alături de cei care aleg să investească acasă și să dezvolte economia locală”, a accentuat prim-ministrul.

Recent, autoritățile au semnat o rezoluție pentru un turism durabil în Moldova, care să sprijine dezvoltarea regională integrată a sectorului și să sporească eforturile de stimulare a investițiilor, lansarea de noi afaceri, diversificarea produselor turistice și promovarea regiunilor frumoase din țară.

Generația Z, mai mult decât niște stereotipuri. Cine sunt și ce fac tinerii din ziua de azi

Când vorbim despre Generația Z, gândurile noastre se îndreaptă spre o serie de preocupări și stereotipuri legate de tinerii din ziua de azi. Smartphone-urile, rețelele sociale, anxietatea, și schimbările climatice sunt doar câteva dintre subiectele care par să definească experiența lor, scrie tvrmoldova.md.

Realitatea este însă nuanțată, iar uneori teribil de diferită față de ceea ce știm până acum, în multe privințe. Zoomerii sunt departe de a fi condamnați și se descurcă surprinzător de bine. La nivel global, aproximativ 2 miliarde de oameni s-au născut între 1997 și 2012 și, prin urmare, fac parte din „Generația Z”, arată jurnaliștii de la The Economist.

Este important să recunoaștem faptul că mare parte dintre cei cu vârste cuprinse 12 și 27 de ani din întreaga lume trăiesc în economii emergente. Acești tineri beneficiază de creșterea și răspândirea tehnologiei într-un mod care îi depășește adesea pe părinții lor. Sunt mai bogați, mai sănătoși și mai educați, și sunt optimiști în privința viitorului lor și al comunităților lor.

Cu toate acestea, există și aspecte mai puțin optimiste. În China, de exemplu, incertitudinea economică și presiunea asupra sistemului de învățământ superior au creat îngrijorări cu privire la viitorul tinerilor.

Preocupările tinerilor din ziua de azi

În pofida acestor provocări, Generația Z în lumea bogată se descurcă surprinzător de bine în ceea ce privește piața muncii. Generația Z nu doar că are locuri de muncă, dar se remarcă și în domeniul profesional. Abilitățile lor antreprenoriale și dorința de a urmări cariere în domenii precum știința, ingineria și medicina îi fac pe mulți dintre ei să fie prețuiți în economiile actuale.

În plus, salariile lor cresc într-un ritm mai rapid decât al predecesorilor lor, iar rata șomajului este la un minim istoric. Cu toate acestea, există și provocări evidente. Preocupările legate de schimbările climatice și impactul social al tehnologiei sunt doar două aspecte ale unei realități complexe cu care se confruntă Generația Z.

Anxietatea și depresia sunt în creștere în rândul tinerilor, iar impactul rețelelor sociale asupra sănătățîi mintale este subiectul unor dezbateri aprinse.

Cu toate acestea, există semne încurajatoare că tinerii din Generația Z încep să își regândească utilizarea rețelelor sociale și să își pună sănătatea mentală pe primul plan. În plus, angajamentul lor față de problemele sociale și politice arată că sunt gata să facă schimbări în lumea lor.

Generația Z este mult mai mult decât o simplă poveste despre smartphone-uri și anxietate. Sunt tineri înzestrați cu o serie de abilități și pasiuni care îi pregătesc să modeleze societatea într-un mod unic și neobișnuit. Este important să recunoaștem atât provocările, cât și succesele lor și să lucrăm împreună pentru a le oferi suportul și resursele de care au nevoie pentru a prospera în lumea modernă.

Incident în România. Un cortegiu funerar a fost fugărit de un urs. A fost la un pas să se transforme într-o tragedie colectivă

Un cortegiu funerar a fost fugărit de un urs. Incidentul a avut loc în localitatea Bordoșiu, județul Mureș. Evenimentul a fost la un pas să se transforme într-o tragedie colectivă, după ce un urs a gonit spre oameni.

Mai mult de 70 de persoane participau la înmormântarea din județul Mușreș, moment în care un urs s-a apropiat de acestea și a început să îi fugărească. Speriați de apariția animalului, localnicii, care nici nu știau că animalul a coborât din pădure, au fugit de la înmormântare.

„Caii au simţit. Am auzit ho, ho, ho. Zic că ăsta e ursul şi chiar ursul a fost”, povesteşte un bărbat. „Cum am mers cu mortul, a venit ursul. Cred că dacă eram mai puţini, intra în noi”, a spus un localnic care a participat la înmormântare, potrivit Observator.

Îngroziți de frică, cei prezenți la înmormântare au început să facă zgomot pentru a speria ursul, dar acesta s-a apropiat și mai mult, determinându-i să fugă. Cu toate acestea, ursul a renunțat și s-a întors în pădure. Familia a reluat ceremonia funerală imediat ce ursul s-a îndepărtat.

În ultimele zile tot mai mulți urși au fost surprinși în apropierea unor localități din țară. Pe 17 aprilie, un urs a fost văzut la Tâncăbești, județul Ilfov. Animalul sălbatic a tăiat calea unui șofer, iar acesta a sunat la 112 pentru a cere ajutorul poliției. La fața locului s-au dus jandarmii și pădurarii.

La finalul săptămânii trecute, un alt urs a ajuns în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs și să nu îi dea de mâncare. „Tocmai ne-a sărit în fața mașinii un urs, la pădurea Ciolpani“, a scris o femeie sâmbătă pe Facebook.

A fost constituită o celulă de criză la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, iar jandarmii au plecat în căutarea animalului.

Melania Trump, într-o rochie complet albă, la Balul Congresului SUA
Articolul anterior
Un fermier a donat două tone de mere pentru pacienții Spitalului Clinic Municipal nr. 1
Articolul următor