O fată în vârstă de 12 ani din Rusia a fost trimisă temporar la un orfelinat, iar tatăl ei a fost bătut și arestat de autorități după ce a aceasta a realizat la școală un desen împotriva războiului din Ucraina, la o oră de artă, a relatat marți publicația independentă rusă Meduza, preluată de The Guardian.
Alexei Moskalev, un tată din regiunea estică Tula care își crește singur copilul, a fost acuzat de „discreditarea” armatei ruse în luna decembrie a anului trecut, după ce fiica sa, Masha, a protestat la școală și în mediul online.
Profesoara lui Masha le ceruse elevilor să deseneze imagini în sprijinul trupelor ruse din Ucraina, a scris Meduza.
În schimb, Masha a desenat o imagine cu un steag rusesc pe care erau scrise cuvintele „nu războiului” și un steag ucrainean pe care era inscripționat mesajul „glorie Ucrainei”. Profesoara l-a informat pe directorul școlii care, la rândul său, a sunat la poliție, a povestit Moskalev.
Moskalev riscă acum până la trei ani de închisoare dacă dosarul său va ajunge în instanță, „iar fata va fi trimisă la un orfelinat”, a declarat avocatul bărbatului pentru organizația independentă care militează pentru respectarea drepturilor omului OVO-Info.
Autoritățile au interogat-o pe Masha timp de mai multe ore, fără ca tatăl ei sau un avocat să fie prezent și a fost dusă la un orfelinat timp de o zi. Tatăl ei a fost, de asemenea, interogat și „bătut cu brutalitate”, a transmis OVO-Info.
Moskalev a spus că „timp de trei ore și jumătate (ofițerii Serviciului Federal de Securitate – FSB, fostul KGB), mi-au spus că îmi cresc fiica în mod incorect. Au spus că o vor lua de lângă mine și mă vor băga în închisoare”, potrivit Meduza.
Avocatul lui Moskalev a declarat pentru OVO-Info: „Dacă ofițerii decid să fie încăpățânați (…) ar putea să-l bage în închisoare și să-i trimită fiica la orfelinat”.
Tatăl fetei a spus că nu are alte rude care ar putea avea grijă de Masha dacă va fi trimis la închisoare.