Fetiţa de doi ani, abandonată la Piața Centrală, are o nouă familie. Micuța a fost condusă la Aeroport

Deznodământ fericit în cazul fetiţei de doi ani care, anul trecut, a fost găsită rătăcind în preajma Pieţii Centrale din Chişinău. Întrucât părinţii micuţei nu vor să aibă grijă de ea, asistenţii sociali au căutat până acum alte rude ale copilei şi i-au găsit, recent, pe bunicii de pe linia tatălui.

separator

Aceştia locuiesc în Rusia şi au acceptat să o ia în grija lor pe fetiţă. Aseară, micuţa a fost petrecută la aeroport de către părinţii parentali, în grija cărora s-a aflat până acum, iar astăzi ea a ajuns în Celeabinsk, unde a fost preluată de un funcţionar care urmează să o ducă la bunicii săi.

Agafia Ciobanu este cea care a avut grijă, în ultimul an, de fetiţă. Femeia susţine că momentele petrecute împreună cu micuţa au fost formidabile. 

„Sunt nişte fiori, nişte sentimente de nedescris. Te deprinzi cu copilul, copilul se deprinde cu tine. Alaltăseară mi-a spus: Mămica eu te iubesc. Vrei un pup”, a spus asistentul paternal, Agafia Ciobanu.

Femeia spune că fetiţa a evoluat mult. Ea a început să vorbească, să cânte şi să danseze. „Cum a venit ea, nici nu putea să rostească un cuvânt, nu putea să mestece, să mănânce şi acum e fată mare. Cântăm, dansează foarte frumos”, a afirmat asistentul paternal, Agafia Ciobanu.

Un asistent social din această regiune a Rusiei a venit în Republica Moldova pentru a prelua copilul. Acesta afirmă că fetiţa va locui în condiţii decente. „Bunica are un apartament cu două camere. Ea munceşte. Bunelul lucrează şi el. Au destule resurse pentru a o întreţine”, a precizat reprezentantul, Drepturile Copiilor din Celeabinsk, Vasilii Catane.

Despărțirea de cea care i-a înlocuit-o pe mama, în ultimul an, a fost extrem de grea pentru fetiţă. Copilul nu dorea să plece din Republica Moldova. „Mi s-a uscat în gât. Dar ce să facem. Eu am să mă bucur dacă ea va avea un viitor luminos”, a zis asistentul paternal, Agafia Ciobanu.

„Ea şi-a ales din îmbrăcăminte cel mai mult rochiţe, foarte multe şi-a ales care cu voalane, cu diferite buline care îi place cel mai mult. Asta pe dânsa o caracterizează, asta e Polina”, a menționat managerul Serviciului de Asistenţă Parentală, Olga Zaharia.

De când micuţa a fost găsită în stradă şi până astăzi, mama ei nu a dat semne că ar regreta cele întâmplate. „Nu a căutat copilul, noi am mers în instanţă pentru a o decădea din drepturi părinteşti. Este în în proces procedura. Probabil dacă un an întreg mama nu s-a interesat de copil şi în general a lăsat copilul în grija boschetarilor asta vorbeşte despre ceva”, a declarat şef interimar Direcţia pentru Protecţia Dreptului Copilului, Lucia Caciuc.

Acum un an, Polina a fost găsită rătăcind în preajma Pieței Centrale. Peste câteva zile, poliţia a dat de urmele mamei. Ea are 28 de ani, nu are un loc permanent de trai și ar obişnui să consume alcool. Tatăl fetiței este un cetățean rus.

sursa: www.pime.md

O trotinetă electrică lăsată la încărcat a distrus un bloc din Iași. A urmat un incendiu care i-a provocat arsuri grave proprietarului

S-a cutremurat un bloc din Iași în urma unui incident șocant. O trotinetă electrică lăsată de proprietar la încărcat, în sufragerie, a explodat.

Deflagrația a fost atât de puternică, încât peretele exterior al apartamentului a fost smuls și azvârlit în fața imobilului. Posesorul trotinetei a fost rănit în incendiul care a urmat.

30 de oameni și-au părăsit în grabă locuințele după ce în blocul lor cu 10 etaje, de peste drum de Grădina Copou, în apartamentul de la etajul 5, acumulatorul unei trotinete electrice, lăsat sub tensiune, s-a supraîncarcat și a explodat, transmite protv.ro.

Deflagrația a fost atât de puternică încât a rupt peretele exterior din beton al camerei în care se afla vehiculul cu două roți.

În apartamentul din Iași, un bărbat de 22 de ani a suferit arsuri.

Sabin Maxim, vecin: „Băiatul cerea ajutor, striga după ajutor și mult fum, foarte mult fum. L-am luat, l-am dus jos. Era speriat și dezorientat. L-am scos afară, am sunat la 112. L-am întrebat ce s-a întâmplat și a zis că trotineta i-a explodat.”

Vecină: „A pocnit odată și a sărit geamul pe acolo bucățile toate în jos.”

Vecină: „Deodată a început să zboare sticle și ce mai vedeți pe acolo cărămizile.”

Vecin: „Băiatul era scos afară stătea acolo lângă bară ars tot piciorul săracul.”

Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași: „O intoxicație cu fum. Este în unitate primire urgențe a spitalului. Prezintă o arsură la nivel planetar gradul doi.”

În România nu există o situație cu numărul incendiilor pornite de la acumulatorii trotinetelor – dar pompierii din alte țări vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Brigada de pompieri din Londra, de pildă, a raportat anul trecut 12 incendii provocate de trotinete electrice.

În cazul exploziei din blocul de lângă Grădina Copou, a fost deschisă o anchetă. S-a stabilit că tânărul rănit era în vizită la prietena lui – care locuia acolo cu chirie. Trotineta era la încărcat în sufragerie și a avut ghinionul să se afle lângă ea atunci când a explodat.

Ce face ca bateriile trotinetelor, de cele mai multe ori de tipul litiu-ion sau litiu-polimer, să ia foc? Poate fi vorba de o defecțiune sau de o deteriorare fizică a acestora sau, în cele mai frecvente cazuri, de o supraîncarcare.

Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași: „O singură celulă Li-ion defectă este suficientă pentru a declanșa procesul cunoscut sub numele de ambalare termică. Când una dintre celule se defectează, celulele din jur încep să se supraîncălzească în scurt timp și apare fenomenul de ambalare termică, ceea ce poate duce rapid la incendii devastatoare”.

Încă o tânără, surprinsă în mașina bărbatului reținut de poliție. Oamenii legii cer ajutorul cetățenilor

Actualizare:: Poliția anunță că a fost identificată posibila martoră pe cazul fetei de 19 ani din Orhei, dispărută de pe 12 aprilie. Aceasta este interogată. „Tânăra, posibil martor, a fost identificată și la moment este audiată de polițiști. Mulțumim tuturor pentru colaborare”, se arată în mesajul Poliției.

Știre inițială: În această imagine este mașina în care a urcat fata de 19 ani pe o stradă din Orhei. Aceasta a fost fixată de camerele de monitorizare a traficului, spre Chișinău, cu puțin timp înaintea reținerii bărbatului, comunică Poliția.

Suspectul avea alături o tânără care poate fi martor important pe acest caz.

Rugăm fata din imagine și persoanele care o recunosc să ne informeze.

Identitatea fetei și sursele de informare vor fi protejate de Poliție. Mizăm pe colaborarea tinerei cu organele de drept, declarațiile ei sunt foarte importante pentru găsirea fetei dispărute.

Numărul la care puteți oferi informații este 060033442.

Mobilizare masivă a Poliției pentru a o găsi pe tânăra din Orhei dată dispărută

Inspectoratul General al Poliției solicită ajutorul cetățenilor pentru a o găsi pe tânăra dispărută.

Începând cu ora 10:00, oamenii legii se vor mobiliza în număr mare la Chițcanii Vechi, raionul Telenești.

„Poliția se va mobiliza masiv dimineață la ora 10:00, în adiacentul Primăriei din localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești. Fiecare dintre voi ne poate fi de mare ajutor. Mizăm pe suportul dumneavoastră”, se arată în mesajul oamenilor legii.

Anterior, autoritățile au făcut un apel către cetățeni, în special femei, să sesizeze de urgență Poliția în cazul în care au avut tangențe dubioase sau cu tentă infracțională cu șoferul reținut.

Șoferul de 45 ani a fost identificat și reținut pe data de 16 aprilie, însă refuză în continuare să colaboreze cu ancheta.

Între timp, Poliția Națională anunță că în comun cu angajații altor subdiviziuni specializate, voluntari, vânători și localnici, o caută în continuare pe Ana-Maria. Întrucât au apărut noi circumstanțe, oamenii legii au extins căutările și în raionul Telenești.

Ultima dată când a fost văzută, tânăra purta pantaloni negri, maiou alb și o bluză neagră.

Semnalmente: înălțimea 1.65 m, păr castaniu, ochi căprui. Persoanele care au văzut-o sau cunosc locul aflării tinerei, sunt rugate să sune la 112.

Amintim că tânăra de 19 ani, dintr-o localitate din Orhei, a urcat într-un automobil, pe strada 31 august din Orhei la data de 12 aprilie, ora 21:00, iar de atunci este de negăsit.(video) Poliția solicită repetat suport după dispariția unei tinere din  Orhei. Șoferul suspect nu colaborează

Atmosferă medievală la Vatra!
Articolul anterior
Laura Cosoi a oferit primele detalii despre naștere. De ce i-a ales fetiței sale numele Rita
Articolul următor