Fetițele de la Școala Sportivă nr. 1 din Bălți ocupă locuri de frunte la concursurile internaționale de gimnastică aerobică

În perioada 24-26 mai în orașul Baku, Azerbaidjan, s-a desfășurat Campionatul European la Gimnastică Aerobică, un eveniment sportiv de amploare la care Republica Moldova a participat după o pauză de 8 ani.

separator

Tinerele gimnaste din Bălți au participat la concurs

Țara noastră a fost reprezentată de șase gimnaste de la Școala Sportivă nr.1 din Bălți: Ana Guțu, Mihaela și Valeria Baxan, Ecaterina Spătaru, Elena Dmitriev și Nadejda Breazu, care au fost însoțite de antrenorii Olga Molodețcaia și Axenia Lupașcu.Antrenoarea Axenia Lupașcu ne-a mărturisit o poveste deosebită

,,Acum un an, familia mea a suferit un urât accident rutier. În urma lui m-am ales cu multiple traume, iar coastele fracturate mi-au perforat plămânii. Am fost operată. Sincer, până la momentul de față încă nu sunt restabilită complet. Când s-au dat înregistrările pentru Campionatul European, pregăteam una dintre candidate la participare. Totodată, sunt legitimată ca arbitru de categorie internațională de către Federația Internațională de Gimnastică. Iar conform Regulamentului Tehnic, lipsa numelui meu în înregistrări și absența de la concurs penaliza Republica Moldova cu 2000 CHF”, ne povestește antrenoarea.

Prin greutăți, spre izbândă

,,Mă aștepta o adevărată provocare din două motive. Nu aveam voie să utilizez transportul aerian din cauza schimbului brusc de presiune, periculos pentru plămânii mei, deci trebuia să mă deplasez altfel decât echipa, un astfel de drum dura mai mult. Soțul meu, care era calificat la Jocurile Europene, era în pregătire pentru acest concurs și trebuia să ne organizăm bine copiii. Noi avem trei copii. Băiatul mai mare era deja școlar, deci avea deja un program clar. Fetița avea trei ani și, cu toate că am călătorit mult cu ea, am decis s-o las acasă.

M-am hotătât acest drum să-l fac împreună cu Paul, care atunci avea șase ani. Copiii noștri sistematic ne însoțesc la competiții de diferit nivel, iar printre prietenii lor sunt sportivi de mare performanță, medaliați la campionate europene și mondiale. Și nu știu dacă vor opta să facă și ei performanță în sport, dar îmi place că în concursurile mari, ei văd exemple de oameni realizați prin perseverență. Am avut așa traseu spre or. Baku. Din Chișinău am călătorit spre Cernomoreț, de unde am luat paromul spre Batumi. Din Batumi m-am deplasat spre Tbilisi și de acolo am ajuns la Baku. A durat trei zile și jumătate”.

Omul care contribuie la promovarea gimnasticii și face lucruri frumoase pentru copiii rămași în țară

,,Concursul a fost unul bun pentru gimnastele noastre. Au luat note bune, unele chiar peste așteptări. Am avut experiențe frumoase alături de ambasadorul R. Moldova în Azerbaidjan.Paul a menționat patru lucruri care i-au plăcut: mascota Uniunii Europene de Gimnastică, cu care s-a împrietenit, inclusiv și cu actorul care-l joacă, familiile de delfini pe care i-am admirat de pe parom, exercițiul deosebit cu care țara gazdă a câștigat campionatul european și faptul că una din echipele de fotbal favorite a câștigat UEFA Europa League, iar noi fiind în Baku, am urmărit acest meci din tribune.

Returul acasă a fost puțin diferit, dar a durat la fel. Total aproape 7 zile. Această competiție a fost susținută de către Uniunea Federațiilor de Gimnastică din Moldova și a Ministerului Educației Culturii și Cercetării, care a finanțat cheltuielile de transport. Nu am cerut bani în plus, dar până în prezent nu mi s-a restituit nici un bănuț din ceea ce mi s-a cuvenit”, spune antrenoarea Axenia Lupașcu.

,,Am călătorit timp de aproape șapte zile în total, ca Moldova să participe la acest eveniment sportiv și să fie scutită de o amendă de 2000 CHF, iar până la final să nu mi se returneze acea sumă mică, comparativ, care a fost prevăzută de actele ministerului.

Avem sportivi promițători, premianți la competiții internaționale, care au nevoie deja să-și încerce puterile în competiții importante cum e Campionatul European, Campionatul Mondial, să încerce calificare la Jocuri Mondiale”, mai spune antrenoarea.

,,Cea mai bună senioară, care concurează de la vârsta de 5 ani, a avut primul ei concurs important abia anul acesta, la 18 ani! Au fost mai multe persoane și din sport și din afara sportului, care au încercat să mă facă să mă răzgândesc să merg. Dar încă doi ani pierduți, până la următorul campionat european, era să fie prea mult pentru sportivii noștri, iar amenda era prea mare pentru ca sportivii să poată merge. Să fi știut cum evoluau lucrurile, cu siguranță repetam gestul. Nu pentru funcționarii din domeniu, ci pentru Modova și pentru viitoarele performanțe! Sper că lucrurile se vor clarifica”, dezvăluie Axenia Lupașcu.

Succese mari antrenoarei Axenia Lupașcu și fetițelor care manifestă un interes sporit pentru gimnastica aerobică!   

Premierul Recean a încurajat dezvoltarea potențialului turistic în localitățile de pe malul Nistrului

Premierul Dorin Recean a vizitat pensiunea „Căsuța din deal” din satul Pohrebea, care dispune de zece locuri de cazare. Proprietarul afacerii de familie, Ion Repida, a relatat că, deși a avut solicitări să plece peste hotare, acum, cinci ani, el a decis să rămână în Republica Moldova și să deschidă o casă rurală. 

Casa pe care a transformat-o în pensiune a fost părăsită încă în timpul războiului de pe Nistru. Pentru renovarea acesteia, întreprinzătorul a beneficiat și de granturi externe, care au permis construcția foișoarelor și a stației de epurare a apei. „Neam străduit să menținem farmecul ornamentelor locale, am dat o a doua viață casei, am avut vizitatori de peste hotare și solicitări de a găzdui filmări”, a menționat antreprenorul. 

La întâlnire au fost prezenți și alți antreprenori din domeniu, care au lansat afaceri de succes: „Casa familiei Iarmurati”, „Casa părintească” și pensiunea „Activis”. În discuții, premierul a mulțumit întreprinzătorilor și a încurajat valorificarea potențialului turistic al localităților pe malul Nistrului. Oficialul a menționat Programul guvernamental 373, care oferă posibilități de dezvoltare, inovare și extindere a afacerilor. „Vom fi și în continuare alături de cei care aleg să investească acasă și să dezvolte economia locală”, a accentuat prim-ministrul.

Recent, autoritățile au semnat o rezoluție pentru un turism durabil în Moldova, care să sprijine dezvoltarea regională integrată a sectorului și să sporească eforturile de stimulare a investițiilor, lansarea de noi afaceri, diversificarea produselor turistice și promovarea regiunilor frumoase din țară.

Generația Z, mai mult decât niște stereotipuri. Cine sunt și ce fac tinerii din ziua de azi

Când vorbim despre Generația Z, gândurile noastre se îndreaptă spre o serie de preocupări și stereotipuri legate de tinerii din ziua de azi. Smartphone-urile, rețelele sociale, anxietatea, și schimbările climatice sunt doar câteva dintre subiectele care par să definească experiența lor, scrie tvrmoldova.md.

Realitatea este însă nuanțată, iar uneori teribil de diferită față de ceea ce știm până acum, în multe privințe. Zoomerii sunt departe de a fi condamnați și se descurcă surprinzător de bine. La nivel global, aproximativ 2 miliarde de oameni s-au născut între 1997 și 2012 și, prin urmare, fac parte din „Generația Z”, arată jurnaliștii de la The Economist.

Este important să recunoaștem faptul că mare parte dintre cei cu vârste cuprinse 12 și 27 de ani din întreaga lume trăiesc în economii emergente. Acești tineri beneficiază de creșterea și răspândirea tehnologiei într-un mod care îi depășește adesea pe părinții lor. Sunt mai bogați, mai sănătoși și mai educați, și sunt optimiști în privința viitorului lor și al comunităților lor.

Cu toate acestea, există și aspecte mai puțin optimiste. În China, de exemplu, incertitudinea economică și presiunea asupra sistemului de învățământ superior au creat îngrijorări cu privire la viitorul tinerilor.

Preocupările tinerilor din ziua de azi

În pofida acestor provocări, Generația Z în lumea bogată se descurcă surprinzător de bine în ceea ce privește piața muncii. Generația Z nu doar că are locuri de muncă, dar se remarcă și în domeniul profesional. Abilitățile lor antreprenoriale și dorința de a urmări cariere în domenii precum știința, ingineria și medicina îi fac pe mulți dintre ei să fie prețuiți în economiile actuale.

În plus, salariile lor cresc într-un ritm mai rapid decât al predecesorilor lor, iar rata șomajului este la un minim istoric. Cu toate acestea, există și provocări evidente. Preocupările legate de schimbările climatice și impactul social al tehnologiei sunt doar două aspecte ale unei realități complexe cu care se confruntă Generația Z.

Anxietatea și depresia sunt în creștere în rândul tinerilor, iar impactul rețelelor sociale asupra sănătățîi mintale este subiectul unor dezbateri aprinse.

Cu toate acestea, există semne încurajatoare că tinerii din Generația Z încep să își regândească utilizarea rețelelor sociale și să își pună sănătatea mentală pe primul plan. În plus, angajamentul lor față de problemele sociale și politice arată că sunt gata să facă schimbări în lumea lor.

Generația Z este mult mai mult decât o simplă poveste despre smartphone-uri și anxietate. Sunt tineri înzestrați cu o serie de abilități și pasiuni care îi pregătesc să modeleze societatea într-un mod unic și neobișnuit. Este important să recunoaștem atât provocările, cât și succesele lor și să lucrăm împreună pentru a le oferi suportul și resursele de care au nevoie pentru a prospera în lumea modernă.

Incident în România. Un cortegiu funerar a fost fugărit de un urs. A fost la un pas să se transforme într-o tragedie colectivă

Un cortegiu funerar a fost fugărit de un urs. Incidentul a avut loc în localitatea Bordoșiu, județul Mureș. Evenimentul a fost la un pas să se transforme într-o tragedie colectivă, după ce un urs a gonit spre oameni.

Mai mult de 70 de persoane participau la înmormântarea din județul Mușreș, moment în care un urs s-a apropiat de acestea și a început să îi fugărească. Speriați de apariția animalului, localnicii, care nici nu știau că animalul a coborât din pădure, au fugit de la înmormântare.

„Caii au simţit. Am auzit ho, ho, ho. Zic că ăsta e ursul şi chiar ursul a fost”, povesteşte un bărbat. „Cum am mers cu mortul, a venit ursul. Cred că dacă eram mai puţini, intra în noi”, a spus un localnic care a participat la înmormântare, potrivit Observator.

Îngroziți de frică, cei prezenți la înmormântare au început să facă zgomot pentru a speria ursul, dar acesta s-a apropiat și mai mult, determinându-i să fugă. Cu toate acestea, ursul a renunțat și s-a întors în pădure. Familia a reluat ceremonia funerală imediat ce ursul s-a îndepărtat.

În ultimele zile tot mai mulți urși au fost surprinși în apropierea unor localități din țară. Pe 17 aprilie, un urs a fost văzut la Tâncăbești, județul Ilfov. Animalul sălbatic a tăiat calea unui șofer, iar acesta a sunat la 112 pentru a cere ajutorul poliției. La fața locului s-au dus jandarmii și pădurarii.

La finalul săptămânii trecute, un alt urs a ajuns în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs și să nu îi dea de mâncare. „Tocmai ne-a sărit în fața mașinii un urs, la pădurea Ciolpani“, a scris o femeie sâmbătă pe Facebook.

A fost constituită o celulă de criză la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, iar jandarmii au plecat în căutarea animalului.

Anca Serea a arătat senzațional la botezul celui de-al șaselea copil
Articolul anterior
,,Gas Natural Fenosa” își schimbă denumirea din 11 decembrie
Articolul următor