FIFA vrea ca fiecare ţară din lume să aibă un stadion cu numele lui Pele

FIFA va cere tuturor ţărilor membre să atribuie numele lui Pele unuia dintre stadioanele lor, a anunţat luni preşedintele Gianni Infantino, prezent în oraşul brazilian Santos, cu ocazia funeraliilor legendarului decar al Selecao.

Infantino a venit în Brazilia pentru a-i aduce un omagiu celui pe care mulţi îl consideră cel mai mare fotbalist din toate timpurile, pe stadionul Vila Belmiro al clubului FC Santos, la care „Regele” Pele şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei.

„Vom cerere tuturor ţărilor din lume să atribuie numele lui Pele unuia dintre stadioanele lor”, a declarat cu această ocazie preşedintele FIFA, citat de Agerpres. Alături de alţi conducători ai fotbalului, Infantino a fost unul dintre primii care s-au recules luni dimineaţă lângă sicriul lui Pele, care a fost depus la centrul terenului stadionului pe care brazilianul a scris o parte din legenda sa.

„Suntem plini de tristeţe. Pele este etern, este unul dintre simbolurile mondiale ale fotbalului”, a adăugat el. La sediul FIFA din Elveţia, toate drapelele au fost coborâte în bernă, vineri, la o zi după anunţul decesului triplului campion mondial, care s-a luptat mai bine de un an cu un cancer de colon. Mai multe sute de persoane au venit luni la stadionul lui FC Santos, pentru a-i aduce un omagiu lui Pele, care va fi înmormântat marţi, în cadrul unei ceremonii restrânse, după o procesiune pe străzile din Santos, scrie digi24.ro.

Calitatea aerului din Chișinău, monitorizată cu laboratorul mobil donat de România

Primul laborator mobil pentru monitorizarea calității aerului, donat de România Agenției de Mediu, a ajuns la Chișinău. Astăzi, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu colegii de la Agenția de Mediu, au făcut teste de calitate a aerului chiar în centrul capitalei. Datele au fost transmise direct către Laboratorul de Referință de Mediu, iar rezultatele analizelor au arătat că niciun parametru nu a depășit limitele admisibile. Cu noul echipament, rezultatele sunt disponibile în doar o oră, comparativ cu cele 24 de ore necesare anterior, ceea ce permite o monitorizare mai rapidă și intervenții prompte în cazul depistării unor valori critice, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Datorită mobilității sale, laboratorul poate fi deplasat rapid în diverse locații, inclusiv în zone urbane, rurale și industriale, asigurând monitorizarea direct în teren. Este echipat cu o sursă alternativă de energie, care îi permite să funcționeze fără întreruperi chiar și în cazul unei pene de curent.  

În plus, laboratorul este dotat cu aspiratoare speciale pentru prelevarea aerului, care permit măsurarea concentrațiilor de compuși organici volatili precum benzen, toluen și etilbenzen. Până acum, acești parametri nu puteau fi analizați în stațiile automate existente, din lipsa unor echipamente similare. Această dotare aduce un progres semnificativ în monitorizarea calității aerului și protecția mediului.

Donația stației mobile subliniază colaborarea strânsă și angajamentul ambelor națiuni pentru un mediu mai curat și o viață mai sănătoasă. Este un simbol al eforturilor comune pentru un viitor mai verde. România și Republica Moldova își consolidează astfel parteneriatul și reafirmă angajamentul față de protecția mediului și bunăstarea publică.

Un bărbat fără permis a vrut să mituiască polițiștii cu 800 de lei

Polițiștii Secției escortă și misiuni speciale a INSP au stopat o Toyota pe traseul R4, la intrarea în localitatea Coșernița din raionul Criuleni. Mașina era condusă de un bărbat de 47 de ani, originar din municipiul Chișinău, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Șoferul a recunoscut că nu deține dreptul de a conduce, iar în încercarea de a scăpa de răspundere, acesta a încercat să ofere polițistului mită în sumă de 800 de lei.

Polițistul a denunțat imediat tentativa de corupere, iar la fața locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Criuleni pentru documentarea cazului.

Cazul a fost urmat de altele două, în sectorul Buiucani al capitalei și pe traseul M5, în apropiere de Strășeni, șoferii fiind denunțați de polițiști.

Reamintim că tentativa de corupere a unui funcționar public este o infracțiune și se pedepsește conform legii.

Patru persoane din Edineț, reținute pentru coruperea alegătorilor

Procuratura raionului Edineț anunță că la data de 10 decembrie 2024, de către polițiștii din Edineț sub conducerea Procuraturii raionului Edineț, s-au efectuat percheziții în 18 locații într-un dosar intentat în octombrie, curent, pe faptul coruperii electorale. Patru persoane au fost reținute. În cadrul perchezițiilor, s-au depistat și ridicat mai multe telefoane mobile, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor cauzei, pe parcursul lunii octombrie a anului 2024, mai mulți suspecți, reprezentanți ai unor concurenți electorali, aflându-se în diferite localități din raionul Edineț, având scopul coruperii alegătorilor, în campania electorală a alegerilor prezidențiale din luna octombrie a anului 2024, au transmis mai multor persoane, mijloace bănești cuprinse între sumele de 1000 și 3000 lei, cu scopul de a le determina să voteze pentru un anumit candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

Reamintim că, anterior, în acest dosar au fost recunoscuți și audiați 6 învinuiți, 2 bănuți, au mai fost efectuate 13 percheziții în cadrul cărora au fost depistate și ridicate mijloace bănești, telefoane mobile, carnete de membri de partid, liste și înscrisuri care conțin numele mai multor persoane. 

Urmărirea penală continuă în scopul elucidării tuturor circumstanțelor. 

Fraude de milioane sub pretextul depunerii unor investiții în criptomone la noi în țară
Articolul anterior
VIDEO! Pavel Stratan a apărut cu lacrimi în ochi într-un story
Articolul următor