Filmul CARBON, regizat de Ion Borș, va fi proiectat în premieră mondială în cadrul celei de-a 70-a ediții a Festivaenea, „CARBON” a fost selectat în categoria New Directors. lului Internațional de Film de la San Sebastian, Spania, scrie diez.md.
Festivalul este inclus în top 10 evenimente cinematografice importante din întreaga lume, iar în acest an, deschiderea va avea loc vineri, 16 septembrie. De asemenea, „CARBON” a fost selectat în categoria New Directors. Anterior, doar două filme filme moldovenești, regizate de Emil Loteanu au fost distinse cu premii în cadrul acestui festival – în 1972, filmul „Lăutarii” a primit Scoica de Argint și Premiul Special al Juriului, iar în 1976, filmul „Șatra” a obținut Scoica de Aur în cadrul aceluiași Festival.
Pelicula ilustrează Moldova anului 1992, perioada conflictului armat de pe Nistru. Producția descrie povestea unui tânăr tractorist, care, în încercarea de a-și împlini visurile, este nevoit să treacă prin mai multe dificultăți.
Proiectul a fost menționat în publicații cu renume, precum Variety, Cineuropa, ScreenDaily, The Hollywood Reporter, Film New Europe, etc.
În curând, pelicula va putea fi urmărită în cinematografele din țară, iar premiera națională va avea loc pe 4 octombrie, la Palatul Național „Nicolae Sulac”.
Printre protagoniștii filmului CARBON este Dima, rolul căruia este interpretat de Dumitru Roman, actorul de la Zebra Show, pentru care este o primă apariție pe marile ecrane.