Filmul ,,Today artist, tonight taxist” în regia lui Dumitru Grosei, a fost premiat în China!

Anul 2019 aduce două vești bune pentru cinematografia de acasă! Filmul de scurt-metraj ,,Today artist, tonight taxist” (Moldova/România, 2018), regizat de Dumitru Grosei, a obținut două premii noi!

separator
Primul, și cel mai important, este Premiul Publicului, obținut la festivalul Sound & Image Challenge International Film Festival 2019, din Macau, China.

Acest premiu este considerat de critici ca fiind cel mai obiectiv și important, pentru că este acordat de publicul pentru care se face filmul. În acest caz, este de remarcat faptul că e vorba despre publicul chinez, prin urmare un public dintr-un context social și cultural total diferit de Moldova. Acest lucru demonstrează însă că filmul a reușit să aducă în vizor teme universale. De asemenea, premiul este valoros și din considerentul că publicul a votat pentru filmele din toate categoriile înscrise la festival: documentar, ficțiune, animații și clipuri muzicale, iar filmul din Republica Moldova s-a remarcat din toate categoriile.

Acest festival anual, la nivel mondial, își propune să încurajeze producțiile de peste mări să concureze în Macau. Provocarea se adresează profesioniștilor în domeniul cinematografiei din întreaga lume.

Regizorul Dumitru Grosei a fost prezent pe tot parcursul festivalului, la invitația organizatorilor și a susținut o sesiune de Q&A cu publicul din Macau după proiecția filmului. Vezi video!

Al doilea premiu recent pentru TODAY ARTIST, TONIGHT TAXIST este ”Cel mai bun trailer” în cadrul festivalului Košice International Monthly Film Festival (Košice, Slovacia), unde în fiecare lună se face o selecție nouă a celor mai bune filme în concurs.

Dumitru Grosei continuă să fie cel mai selectat regizor moldovean la festivalurile internaționale de film, al doilea an la rând. Dacă anul trecut, el a acumulat peste 50 selecții oficiale, în 2019 cifra a crescut la 75 selecții oficiale și 11 premii, în țări ca SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Austria, Olanda, Italia, Spania, Grecia, Cipru, Turcia, România, China, Brazilia, Rusia, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Letonia, Slovacia, Albania, India, Iraq, Iran, Azerbaidjan, Republic Dominicană și Nigeria.

sursa: www.alternative-cinema.com

Celebrul motan din Harkov s-a căsătorit! Cine e iubita lui

Stepan, motanul celebru din Ucraina, a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Stefania. Tinerii însurăței s-au cunoscut vara trecută în Lviv, când Stepan se întorcea din Franța, unde făcuse caritate pentru a ajuta animalele din Ucraina, scrie www.diez.md.

Felinele și-au înregistrat căsătoria la întreprinderea municipală numită „Oraș fericit”. La ceremonie, Stepan a purtat o cravată neagră, iar Stefania a ales o fundiță albă, tradițională pentru mirese.

„Nu vă rețineți emoțiile, iubiți-vă, viața este una! Stefania, te iubesc!”, „a declarat” Stepan pe contul său de Instagram.

Patrupezii au primit și un certificat de căsătorie. Se precizează că Stefania este cetățeancă franceză și are doar un an, iar mirele este cu mult mai în vârstă, având deja 13 ani.

Tinerii însurăței sunt destul de populari pe rețelele sociale, Stefania având 80 000 de abonați, iar Stepan – peste un milion. Motanul Stepan trăiește în orașul Harkiv. La începutul lunii martie, împreună cu stăpânii săi, a plecat în Franța, unde a făcut caritate pentru a ajuta animalele din Ucraina.

Stepan mai este cunoscut și pentru faptul că, în 2021, casa de modă Valentino i-a comandat o reclamă. În anul 2022, Stepan a primit prestigiosul premiu World Influencers and Bloggers Awards (WIBA), iar în 2023, Stepan a apărut pe coperta revistei Times Monaco.

Creatorul de modă rus Vyacheslav Zaitsev s-a sins din viață

Creatorul de modă rus Vyacheslav Zaitsev a murit la vârsta de 86 de ani la Moscova, relatează REN TV și Izvestia.

Российский модельер Вячеслав Зайцев умер на 86-м году жизни в Москве.

Potrivit datelor preliminare, bărbatul a murit la terapie intensivă într-un spital din regiunea Moscova din cauza sângerării gastrice, relatează kommersant.ru.

Potrivit REN TV, în ultimii ani, Zaitsev a suferit de boala Parkinson, era parțial paralizat și nu se putea deplasa fără asistență.

Pisica lui Karl Lagerfeld, care a moștenit averea de 200 de milioane de dolari, invitatul special la MET Gala 2023

Pisica Choupette, „moștenitoarea” regretatului Karl Lagerfeld, este invitat de onoare la MET Gala 2023, eveniment care va avea loc la New York luni, pe data de 1 mai. Ediția din acest an este un tribut adus legendarului designer.

Karl Lagerfeld a fost cunoscut pentru multe lucruri. Pe lângă creațiile realizate pentru cele mai mari case de modă din lume și stilul său personal unic, el a fost celebru și pentru relația specială pe care a avut-o cu pisica sa, Choupette.

Pisica birmaneză duce o viață de lux, fiind catalogată drept cea mai rasfățată felină din lume. Are până și o carte biografică, intitulată „Choupette: The Private Life of a High-Flying Fashion Cat”.

Acum, Choupette este invitată de onoare la MET Gala 2023. Evenimentul va avea loc luni la Metropolitan Museum of Art Costume Institute din New York. Este de departe cea mai așteptată gală fashion a anului. Ediția din acest an reprezintă un tribut adus regretatului designer Karl Lagerfeld. Gazdele evenimentului sunt Penelope Cruz, Dua Lipa, Michaela Coel și Roger Federer.

Se spune că ea a moștenit cea mai mare parte din averea de 200 de milioane de dolari a regretatului designer.

sursa: www.adpm.ro

,,Încălzește o inimă” – aflându-te la cumpărături, oferă o bucurie și pentru cei nevoiași!
Articolul anterior
Cum arăta Meghan Markle la 16 ani, alături de iubitul ei de la acea vreme?
Articolul următor