Filolog: „Nu folosiţi niciodată urarea Paşte fericit, decât dacă vă adresaţi unui viţeluș, care are tot dreptul să pască fericit!”

Filologul şi eseistul Adrian Papahagi a oferit câteva sfaturi despre urările de Paşti în contextul apropierii sărbătorilor pascale. Să fim atenți la formularea urărilor de Paşti.

,,Nu folosiţi niciodată urarea “Paşte fericit”, decât dacă vă adresaţi unui viţel, care are tot dreptul să pască fericit! Nu folosiţi formule lemnoase scrise de alţii! Limitaţi-vă la clasicul “Hristos a înviat”!

Nu trimiteţi pe sms, mail, messenger etc. urări colective şi nesemnate! Dacă trimiteţi urarea către un singur destinatar, dar nu personalizaţi mesajul, mai bine lipsă. E mai decent să comunici doar cu cei cu care te întâlneşti pe viu, sau de care îţi pasă suficient de mult ca să le adaugi un gând, sau măcar să-i numeşti. Nimeni nu se aşteaptă să primească urări de la toată agenda de telefon; nu vă simţiţi nici voi obligaţi să trimiteţi urări întregii voastre agende!

În Biblia ortodoxă numele Mântuitorului e ortografiat “Iisus Hristos” fiindcă creştinismul nostru e de filieră bizantină, Evangheliile ne-au parvenit în limba greacă, iar în greacă se scrie Ἰησοῦς Χριστός. Vocala η se pronunţa mai degrabă [e] în greaca clasică, dar în perioada bizantină s-a închis la [i], Ἰη a devenit “Ii”, deci avem doi de ‘i’: Iisus. În latină, vocala η a fost transliterată ca “e”, iar “I” se scria uneori lung (“J”) la început de cuvânt, ceea ce a dat în limbile occidentale “Jesus”. Grecescul X (chi), la origine [kh] a devenit [h] în greaca bizantină, deci avem Hristós. Latina a transliterat cuvântul grecesc, care înseamnă “Unsul (Lui Dumnezeu)” echivalând consoana X cu “ch”, deci “Christus”, în care “c” era pronunţat însă fără aspiraţie, deci [k]. De aceea avem neologismele “creştini”, nu “hreştini”, creştinism, nu “hreştinism” şi Cristian/Cristiana, nu Hristian şi Hristiana. Sigur, poate părea incoerent să spui “Hristos”, dar “creştin”, dar dacă înţelegi filologic situaţia, nu are nimic să scrii “Iisus Hristos”, cu acest mic aer arhaic, bizantin, ca în liturghie şi în Biblia ortodoxă. Cei de alte confesiuni, care nu au moştenit tradiţia bizantină, au toate justificările să modernizeze grafia, scriind “Isus Cristos”. În fine, nu e un capăt de lume, câtă vreme ştim cu toţii la cine ne referim”, a scris Adrian Papahagi, pe pagina sa de facebook.

424 cazuri noi de Covid-19. Au fost efectuate 5.193 de teste
Articolul anterior
România: Se deschid școlile pentru elevii din clasele absolvente și speciale
Articolul următor
Alte articole interesante