Fosta ministră a Sănătății vorbește despre cele mai mari provocări prin care a trecut în tratamentul Covid la domiciliu

Fosta ministră a Sănătății, Ruxanda Glavan, a povestit cum a făcut față bolii COVID-19 și cum a decurs situația în familia sa.

Despre aceasta, Ruxanda Glavan, deputată Pro Moldova, a povestit pe contul său de Facebook, transmite stiri.md.

„Eu am fost prima care a prezentat simptome, iar la câteva zile, deși m-am autoizolat, rând pe rând s-au îmbolnăvit toți membrii familiei. Tabloul clinic a fost diferit, în schimb presiunea psihologică ne-a încercat pe toți în egală măsură.

Punga noastră cu medicamente, la care a fost cooptată pe rând întreaga familie, a costat în jur de 6080 de lei. Precizez că aveam acasă termometru, pulsoximetru și unele vitamine.

Am avut nevoie pe parcurs și de unele analize și investigații radiologice, pentru ele am primit bilet de trimitere de la medicul nostru de familie.

Datorită acestor investigații am depistat la timp unele complicații și am corectat tratamentul.

Partea proastă a lucrurilor e faptul că cei mai mulți dintre pacienții care se tratează la domiciliu nu au acces la investigații sau dacă obțin bilet de trimitere, se programează cu greu sau nu pot ajunge fizic, mai ales în afara capitalei, iar asta îi face vulnerabili în fața complicațiilor.

Revizuiți protocoalele. Testați obligatoriu toți contacții unui bolnav, nu așteptați până apar simptome, se pierde timp. Analizați rezultatele zecilor de mii de bolnavi tratați la domiciliu, dar și rata de complicații.

Organizați tratamentele celor care au nevoie în ambulator, prin staționarele de zi, si evitați presiunea pe sectorul spitalicesc.

Includeți medicamentele recomandate pentru tratamentul infecției virale COVID în lista medicamentelor compensate și asigurați să fie oferite gratuit. Organizați livrarea de colete cu cele necesare pentru bolnavi, inclusiv pulsoximetre, măcar pe principiul de uz temporar, cu returnare medicului de familie.

Pacienții care se tratează la domiciliu trebuie să aibă acces la investigații de laborator și servicii radiologice.

Ministerul are în dotare 5 mașini cu echipamente radiologice la bord, ele trebuie puse la dispoziția pacienților. Elaborați trasee prestabilite si anunțați-le public, pentru accesul mai rapid al oamenilor.

Utilizați echipe mobile pentru colectarea analizelor, sunt în dotarea unor ONG si privați. E simplu să contractați aceste servicii, dorință să aveți”, a conchis Glavan.

O femeie a murit după ce a căzut într-o groapă de canalizare fără capac
Articolul anterior
Virusolog: Vom trece peste pandemie în câţiva ani şi vom purta masca mulți ani de acum înainte
Articolul următor
Alte articole interesante