image-145

Un tânăr român și-a revenit din comă în Spania, după 2 ani
Un român de 25 de ani, originar din Abrud, judeţul Alba, aflat într-un spital din Spania a ieșit din în comă după aproape 2 ani de zile. Acesta a fost bătut crunt, în iulie 2021, de o bandă de tineri.

Alexandru Ioniță a învins soarta și prognozele medicilor și a ieșit din comă, spre fericirea mamei sale care l-a vegheat timp de doi ani.
În 25 iulie 2021, viața lui Alexandru Andrei Ioniță s-a schimbat radical. Tânărul, care avea atunci 23 de ani, a fost bătut cu brutalitate de 16 persoane, dintre care opt minori. Bătaia l-a lăsat în comă, iar medicii s-au îndoit inițial de supraviețuirea tânărului.
De atunci mama băiatului nu s-a mai despărțit de el în niciun moment. A dormit lângă patul băiatului la spitalul Cruces, apoi la sanatoriul Gorliz până când au reușit să acceseze locuințe sociale de închiriere adaptate nevoilor lui Alex, potrivit publicației spaniole El Correo, preluată de Adevarul.
Acum, la aproape doi ani femeia zâmbește din nou și este încântată să vadă recuperarea fiului ei, care a reușit să facă primii pași cu ajutorul unui cadru. „Ziua în care l-am văzut stând din nou în picioare a fost cea mai fericită zi din viața mea”, a spus femeia.
Recuperarea tânărului este foarte lentă, dar progresează. Deocamdată nu vorbește și nu mănâncă singur și se află într-un scaun cu rotile. Abia se poate mișca, dar când este întrebat ce mai face, își ridică ușor brațul stâng și cu mâna strânsă în pumn încearcă să fluture. Nefiind capabil să articuleze un cuvânt, dă din cap.
16 persoane (opt adulţi şi opt minori) au fost arestate în legătură cu incidentul. Marea majoritate fac parte din banda de tineri „Los Koalas”, implicată în multe agresiuni şi alte fapte penale.
Șase dintre cei opt minori implicați în acest act de agresiune au fost condamnați de un tribunal pentru minori în decembrie 2022, pentru tentativă de omor calificat.
Alți opt tineri, majori la momentul incidentului, sunt încă în așteptarea unui proces. În total, minorii și familiile lor sunt obligați să îi despăgubească pe Alex și pe părinții săi cu suma de 821.900 de euro, plus 10.000 de euro fiecărui părinte.
Alexandru Andrei Ioniţă a plecat din România în Spania în urmă cu aproximativ șapte ani, împreună cu tatăl său, Eugen, când acesta a divorţat de mama sa. După ce au petrecut o scurtă perioadă de timp la Madrid, cei doi s-au mutat la Amorebieta, unde au stat câteva luni. De acolo s-au mutat la Lemoa.
Alex avea o slujbă în construcţii pe care urma să o părăsească pentru un alt loc de muncă pe care îl găsise. Scopul său era să economisească bani şi să-și cumpere un apartament în România.

Rușii din Belgorod fug din fața bombardamentelor. Autoritățile îndeamnă oamenii să părăsească regiunea
Guvernatorul regiunii ruse Belgorod, la graniţa cu Ucraina, le-a cerut duminică locuitorilor să evacueze zonele supuse bombardamentelor care s-au intensificat în ultimele zile, scrie Le Figaro.

Districtul Chebekino, un oraş de 40.000 de locuitori din regiunea Belgorod, a fost lovit de sute de focuri de artilerie care au provocat, în această săptămână, moartea mai multor persoane şi au forţat mii de civili să fugă.
„Solicit ca locuitorii din localităţilor bombardate, în special celor din districtul Chebekino, să urmeze indicaţiile autorităţilor şi să-şi părăsească temporar reşedinţa”, a indicat guvernatorul Viaceslav Gladkov, potrivit ziare.com.
Potrivit acestuia, evacuările trebuie să permită „salvarea de vieţi”. El adaugă că bombardamentele au lovit din nou districtele Chebekino şi Volokonovski în timpul nopţii, provocând „multe pagube”, dar fără victime.
Sute de focuri de armă din regiune, vineri şi sâmbătă, au făcut cel puţin şapte morţi şi aproximativ 30 de răniţi, potrivit autorităţilor regionale.
Duminică, guvernatorul a declarat că peste 4.000 de persoane care au fugit de bombardamentele au fost găzduite temporar în centre de primire din regiune.
Conflictul cu Ucraina, pe care Kremlinul l-a minimizat de mult, afectează acum pe deplin anumite regiuni de frontieră ruseşti, în special pe cea din Belgorod, lovită de bombardamente şi chiar de incursiuni armate.
Armata rusă a declarat joi că a respins o încercare ucraineană de a „invada” regiunea Belgorod, la o săptămână după o incursiune spectaculoasă a unor bărbaţi înarmaţi care a provocat şoc şi a arătat vulnerabilitatea graniţelor ruse.
Aceste incursiuni au fost revendicate de grupuri care pretindeau că sunt ruşi şi care luptau pentru Kiev. Autorităţile ucrainene neagă orice implicare.
In #Belgorod, it seems that the air defense system has decided to sleep again. pic.twitter.com/7hhlZX2iSC
— NEXTA (@nexta_tv) June 1, 2023

Văduva unui soldat rus mort în Ucraina, ”foarte fericită” după ce a primit cheile unei mașini noi drept compensație
Mai multe văduve ale unor soldați ruși morți în războiul din Ucraina au primit, drept compensație pentru pierderea suferită, cheile unor mașini noi.

Una dintre femei a fost intervievată de propaganda rusă și s-a arătat foarte bucuroasă și mulțumită de cadoul primit.
”Serghei a fost devotat serviciului militar A fost distins pentru responsabilitate, datorie, profesionalism și patriotism. A fost tot timpul în centrul evenimentelor, în Cecenia, Siria, în zona operațiunii militare speciale. Și-a îndeplinit tot timpul misiunea cu responsabilitate, atât ca soldat, cât și ca jurnalist”, a spus tânăra din Rusia.
Aceasta a spus că gestul de a-i fi dată o mașină nouă ”a fost neașteptat și foarte drăguț”. ”Sunt foarte fericită. În că o dată, mulțumesc organizatorilor. Vă mulțumesc foarte mult”, a mai spus femeia, conform ziare.com.
🤡 "I am very happy. Thank you very much!"
— NEXTA (@nexta_tv) June 3, 2023
The widow of the occupier is happy that for her husband, who is now feeding worms somewhere near Bakhmut, she was given a new car. pic.twitter.com/DA1WQvzIFe