Francezul din Rezina care e aproape moldovean. ,,Când merg în Franța mă simt străin”

Deja de șapte ani, Fred Gonnetan locuiește în țara noastră. Francezul și-a luat o gospodărie în satul Horodiște, raionul Rezina, a învățat limba română, iar oamenii din sat îl tratează deja ca pe un moldovean cu acte în regulă. Fred s-a îndrăgostit de Moldova, de viața la țară, de natură, de peisaje. Are o grădină mare, o gospodărie bogată, dar și multă muncă, pentru că face totul de unul singur și cultivă doar produse naturale. Bărbatul își împărtășește experiențele cu prietenii săi virtuali care, în mare parte sunt francezi, aceștia din urmă rămânând extrem de încântați de țara noastră.

În beciul lui Fred găsești o varietate bogată de conserve pentru iarnă, sucuri, vin. Are chiar și o lejancă în căsuța sa.

„Am descoperit aici ceea ce am căutat, mă simt mai liber și mai simplu. Mă ocup cu ceea ce-mi place și de ce am nevoie. Sunt în grădină, lucrez cu pământul, am grijă de legume, am păsări, fac cașcaval. În fiecare zi e diferit, nu există rutină, eu nu mă obosesc”, a povestit Fred într-un reportaj realizat de canalul Oaspetele Neasteptat.

Fred produce cașcaval moldovenesc, după o tehnologie din Franța. „Eu aici sunt ca acasă, dacă plec în Franța sunt străin”, a spus francezul în reportajul realizat.

Foto: Facebook/Fred Gonnetan

ULTIMA ORĂ! O moldoveancă cu doi copii minori au murit în cutremurul din Turcia, anunță autoritățile

Ultimele noutăți de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) cu privire la situația cetățenilor Republicii Moldova afectați de cutremurele produse în Republica Turcia.

MAEIE anunță la această oră confirmarea decesului în localitatea Hatay a 3 cetățeni moldoveni, o femeie în vârstă de 36 de ani și 2 copii minori, membri ai aceeași familii.

Din 7 februarie, până în prezent, reprezentanții ambasadei au depus eforturi pentru contactarea a 48 de persoane din lista celor aflați în regiunile afectate, dintre care 17 cetățeni moldoveni au raportat că sunt în siguranță, 4 persoane au solicitat asistență consulară de specialitate, iar în cazul a 27 de persoane sunt continuate eforturile de stabilire a comunicării cu misiunea diplomatică.

Reiterăm și cu această ocazie că responsabilii de la secția consulară sunt pregătiți să acorde asistența de specialitate iar în caz de necesitate sau urgență consulară, cetățenii noștri pot solicita ajutor sau informații din partea misiunii diplomatice, inclusiv dacă sunt în posesia unor date vizând cetăţeni ai Republicii Moldova din zonele afectate.

Linia telefonică pentru urgențe consulare de la ambasada țării noastre de la Ankara este constituită în regim de permanență, la fel și Centrul de Apel al MAEIE disponibil în Republica Moldova.
Informații suplimentare:

Adresa: Ceyhun Atuf Kansu Cad., no.106/22, Ehlibeyt mah., Balgat, Çankaya, Ankara, Republica Turcia

Telefon: +90 312 446 55 27 (activ în programul de lucru al misiunii diplomatice)

Linia telefonică pentru urgențe consulare: +90 541 687 21 04 (activ în regim de permanență pentru cetăţenii Republicii Moldova, aflaţi în situaţie de urgenţă (deces, accident, situaţie de pericol sau cu caracter extraordinar, calamitate)).

Email: ankara@mfa.gov.md; consulat.ankara@mfa.gov.md

Pagină web: turcia.mfa.gov.md

Centrul de apel al MAEIE: 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova.

Alina Kabaeva, amanta lui Vladimir Putin, declarații controversate despre războiul din Ucraina

Alina Kabaeva, presupusa amantă a lui Vladimir Putin, a transmis un mesaj controversat. Iată ce a spus ea despre războiul din Ucraina și despre „arma de război” pe care o vede ca fiind importantă pentru victoria Rusiei, scrie redactia.ro.

Alina Kabaeva, presupusa amantă a lui Vladimir Putin, a făcut declarații controversate despre războiul din Ucraina

Alina Kabaeva are 39 de ani și este fostă gimnastă olimpică și politiciană. Despre ea, se spune că este presupusa iubită a președintelui rus, Vladimir Putin, și mama unora dintre copiii acestuia. În 2008, presa din Rusia relata că Vladimir Putin ar vrea să divorțeze de soția lui de atunci, Liudmila Putin, și să se căsătorească cu Alina Kabaeva, care este cu 31 de ani mai tânără decât președintele. Amândoi au negat zvonurile, iar la scurt timp după aceea, autoritățile ruse au închis ziarul care a răspândit acest zvon. Ulterior, Vladimir Putin și soția lui au divorțat.

În 2014, Alina Kabaeva a devenit șefa consiliului de administrație într-un trust de presă favorabil Kremlinului, National Media Group, cel mai mare holding de media privat din Rusia.

Recent, Alina Kabaeva a reapărut în public după o perioadă lungă de absență și a vorbit în public despre utilizarea propagandei de către mass-media de stat a Rusiei, potrivit La Stampa. Ea a comparat puterea informației cu cea a unei mitraliere Kalașnikov, mai exact, a declarat într-un discurs ținut în fața angajaților săi că informația are aceeași putere ca un Kalașnikov, în condițiile de azi din Rusia.

Șefa trustului de presă a sărbătorit cu angajații 15 ani de la înființarea trustului de presă, potrivit site-ului independent Meduza. Îmbrăcată în negru, pe sacou purtând o broșă în forma literei Z, simbolul războiului purtat de Rusia în Ucraina, ea a ținut un scurt discurs în fața angajaților.

„Oamenii au nevoie de succesul nostru pentru că informația funcționează, în condițiile în care trăim azi și luptăm pentru țara noastră, ca o armă de luptă. Este la fel de valoroasă ca o armă Kalașnikov. Iar corespondenții de război știu asta. Lucrăm la asta!”, le-a spus Alina Kabaeva angajaților săi.

Alina Kabaeva este o femeie foarte bogată. Unele documente scurse către presă indicau la un moment dat că ea ar câștiga aproximativ 12 milioane de dolari (9,7 milioane de lire sterline) pe an, potrivit newsweek.ro.

Un VIDEO tulburător cu o fetiță scoasă de sub dărânături de salvatorii greci în Turcia a cutremurat Internetul

Un video tulburător cu o fetiță scoasă de sub dărâmături de salvatorii greci în Turcia a zguduit Internetul.

Imaginile video au făcut furori pe rețelele de socializare.

De ce este Moldova mai atractivă decât Franța? Impresiile unui jurnalist britanic după vizita în țara noastră
Articolul anterior
Accident teribil la Hâncești. Un copil a decedat
Articolul următor