Franța impune noi reguli la intrarea în țară

Franţa a anunţat că va impune călătorilor care vin din alte ţări europene să prezinte un test PCR realizat cu 72 de ore înainte de plecare. Regula este valabilă începând de duminică, 24 ianuarie.

Decizia a fost prezentată de preșdintele francez Emmanuel Macron la finalul reuniunii șefilor de stat sau de guvern din UE în format de videoconferință.

„Introducerea obligației de prezentare a unui test PCR realizat cu 72 de ore înaintea plecării pentru toți călătorii europeni (cu excepția celor considerați esențiali). Lucrătorii transfrontalieri și transportul terestru vor fi exceptați de la această obligație”, a precizat palatul Élysée la finalul reuniunii UE.

Această decizie se înscrie în recomandarea adoptată de Consiliu la 13 octombrie, destinată „adoptării de măsuri sanitare mai stricte garantând buna funcționare a pieței interne”. Potrivit reprezentanților președinției franceze, măsura nu se referă la călătoriile esenţiale, la muncitorii frontalieri.

sursa

Teatrul Dramatic de Stat Cehov își redeschide ușile cu 4 spectacole pentru copii și adulți
Articolul anterior
Melania Trump l-a lăsat pe soțul ei, Donald Trump, să pozeze singur în fața fotografilor la sosirea în Florida
Articolul următor
Alte articole interesante