Franța prelungește starea de urgenţă sanitară până în februarie 2021

Franţa a depăşit, aseară, pragul celor 40 de mii de decese asociate COVID-19, înregistrate de la începutul epidemiei. Tot aseară, Parlamentul a dat votul definitiv pe legea care prelungeşte starea de urgenţă sanitară până în februarie 2021.

separator

Franţa este până pe 16 februarie în stare de urgenţă sanitară, ce va fi urmată, până la 1 aprilie, de o perioadă de tranziţie, în care continuă să fie urmărită evoluţia epidemiei şi menţinute unele măsuri – a decis majoritatea deputaţilor, după dezbateri aprinse.

Legea îi dă putere guvernului ca, prin ordonanţe şi decrete, să ia decizii de gestionare a crizei sanitare, mergând de la impunerea unor restricţii, care limitează anumite drepturi cetăţeneşti, şi până la rechiziţionarea de bunuri materiale necesare pentru a face faţă situaţiei.

Toate cele 3 grupuri ale partidelor din opoziţia de stânga s-au unit pentru a reclama această lege la Consiliul Constituţional, considerând că ea aduce grave atingeri libertăţilor fundamentale garantate de constituţia ţării, fără să ducă la combaterea epidemiei.

Pentru a justifica extinderea acestui regim excepțional, guvernul a arătat că situația sanitară provocată de al doilea val epidemic este „foarte îngrijorătoare”.

Franţa a anunţat, aseară, 40.169 de decese asociate bolii COVID-19, înregistrate din primăvară şi până acum, 306 fiind raportate în ultimele 24 de ore.

În prezent, peste 4 mii de pacienţi cu coronavirus sunt îngrijiţi la reanimare, ceea ce pune o presiune enormă pe sistemul public de sănătate.

sursa

Accident la Comrat. Mercedes plin cu tineri, cel puțin un mort. Șoferul beat criță
Articolul anterior
Atenție, la vitamina D: excesul poate fi periculos
Articolul următor
Alte articole interesante