Frați regăsiți după 30 de ani cu ajutorul Poliției! Povestea micuțului abandonat într-o gară din Târgu Jiu, recunoscut după o cicatrice

Poliția Română a publicat, marți, pe pagina de Facebook a instituției, povestea emoționantă a doi frați, Robert și Eduard, care au fost despărțiți la doar câțiva ani, în urma divorțului părinților.

Trista ruptură a avut loc în 1992, atunci când Robert a plecat cu tatăl său în Alba, iar fratele lui, Eduard, a rămas cu mama lui în Târgu Jiu.

De-atunci, frații nu au mai luat vreodată legătura. Robert a apelat la Poliție după trei decenii, timp în care susține că a fost măcinat de gândul că nu își va mai revedea fratele vreodată.

A durat o lună și jumătate până când polițiștii i-au identificat fratele, datorită unor cicatrici de pe mâna și piciorul stângi, semnalmente declarate de tatăl celor doi băieți.

Marți, Robert și Eduard s-au reîntâlnit, după 30 de ani, în sediul Poliției Gorj.

Povestea integrală, redată în mesajul publicat de Poliția Română:

”1 iulie a.c., ora 15:08, Robert H., cetăţean român cu domiciliul în străinătate, a transmis un e-mail pe adresa Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.
Deși ne aflam un fața unui text scris, simțeam strigătul de durere al bărbatului:
„Aş dori, dacă se poate, să îmi găsesc fratele… părinţii noştri s-au despărţit şi, undeva prin anul 1992-1993, fratele meu a fost abandonat. Avea vârsta de 2-3 ani şi îl chema Eduard E.H.…Din câte am aflat, la data respectivă, a fost abandonat la o secţie de poliţie…”.
Cum aspectele sesizate făceau referire la o posibilă dispariţie a unui „minor”, petiţia a fost transmisă Serviciul de Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri, spre competentă soluționare.
Iniţial, verificările păreau a fi uşor de realizat, având nume, prenume şi CNP.
Realitatea? A fost alta…
În bazele de date, Eduard figura „necunoscut la adresă”.
Trebuia să obţinem mai multe date.
Aşa că, l-am sunat pe Robert.
„- Vă salut! De la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj vă sunăm, ați făcut o sesizare la noi, pentru a vă găsi fratele dispărut. Ce s-a întâmplat mai exact?”
Pentru câteva secunde, nu se aude nimic… apoi Robert răspunde entuziasmat:
„- Vă mulţumesc că m-aţi sunat, chiar nu mă gândeam, ce bucurie, sper să fie cu noroc. Eu sunt în Anglia şi am supărarea asta, nu mai ştiu nimic de fratele meu, de 30 de ani, mai exact din anul 1992, când eu aveam 4 ani, iar părinţii noştri s-au despărţit. El a rămas la mamă, în Târgu-Jiu, iar eu la tatăl meu, în judeţul Alba şi în tot acest timp nu am mai reuşit să luăm legătura cu el, parcă a intrat în pământ.
– De ce spuneți asta?
– Păi, dacă noi, de 30 de ani, nu ştim nimic de el…doar ce am vorbit cu o mătuşă, sora mamei, care spunea că Eduard a fost abandonat de bunică, la o secţie de poliţie în Târgu-Jiu, dar chiar şi aşa, părea mereu confuză şi evita răspunsurile.
(…)povestea asta cu abandonatul la poliţie… nu pare plauzibilă.”
Discuţia a mai continuat, dar informaţiile esenţiale erau notate.
Prioritar era să găsim mătuşa, apoi bunica şi credeam noi, că după audieri, vom găsi „copilul”.
Nu a fost aşa…
După ce am identificat-o pe mătușă, undeva prin judeţul Arad, aceasta ne-a declarat că nu ştie nimic de Eduard, că are doar câteva amintiri neclare cu el, de prin anul 1992, dar menţionează că şi ea era mică, avea 7-8 ani şi nu îşi aminteşte mai nimic.
Spunea că acest subiect nu a fost discutat niciodată în familie, iar sora şi mama ei nu au mai amintit de Eduard niciodată.
Ne-a declarat că a fost căutată de Robert, că a discutat telefonic cu acesta, dar singurul lucru pe care i l-a spus despre Eduard era că, cel mai probabil, ar fi fost abandonat.
Am continuat „firul” poveștii și ne-am oprit la bunică.
O doamnă de 74 ani, ultima persoană în viaţă din familie (soţul şi alte două fiice ale acesteia erau decedate).
La birou, se discuta…„interesant caz”…
Aveam speranţa că bunica ne va lămuri.
Am chemat-o la sediu.
Răspunsuri? „Grele”…
În orice conversație, un om rămas singur trebuie ajutat să depășească momentele sensibile.
Prin urmare, după depășirea lor, am primit un răspuns:
„-…păi de unde să ştiu eu, ce ştiu eu ce a făcut mama sa cu el…după ce a divorţat, când a venit la Târgu-Jiu, era fără copil…de ce mă întrebaţi pe mine?”
Devenise agitată…
Nu ne aşteptam să primim acest răspuns şi din ce spunea, „copilul” era, teoretic, în Alba, la tatăl petentului.
Dar cum să fie acolo… ?!
Cu toate astea, trebuia să vorbim și cu tatăl. L-am sunat pe Robert și am cerut numărul de telefon.
„- Bună ziua, de la poliţie…” şi i-am spus toată povestea.
„- Mă aşteptam să mă sunaţi, mi-a spus Robert că a făcut o sesizare la dumneavoastră, dar nu ştiu dacă ne puteţi ajuta. Copilul a plecat cu mama în anul 1992, la Târgu-Jiu, când avea 2 ani şi de atunci nu mai ştiu nimic de el. Am venit în repetate rânduri la Târgu-Jiu să-l văd, dar fosta soţie îmi spunea că băieţelul nu vrea să mă vadă. Nici la divorţ nu l-am văzut şi din câte am auzit, ar fi fost abandonat.
– Cum vi-l amintiţi pe Eduard?
– Era şaten, ochii căprui şi avea la tâmplă, pe una din mâini şi picior, cicatrice de la o ardere/opărire, a căzut pe un calorifer încins. (…) mai mult nu ştiu, dar vă mulţumesc foarte mult că vă implicaţi, mai ales pentru Robert, care trăieşte de mic cu gândul la fratele lui şi visează mereu că se întâlneşte cu el.”
Lucrurile se complicau, erau numai contradicţii, iar „copilul” nu era de găsit.
Am schimbat „planul” şi am continuat verificările la instituții specializate în protecția copilului, pentru a verifica dacă acesta a fost instituţionalizat sau dacă a beneficiat de alocaţie de stat.
Bineînţeles, răspunsurile primite au fost negative.
Când toate variantele păreau epuizate, am hotărât să reaudiem bunica. În povestea ei, existau lucruri care nu se „legau”.
După lungi discuţii, a făcut o pauză, a cerut un pahar cu apă şi, cu capul plecat, ne-a spus:
„- Am luat decizia împreună cu fiica mea…şi l-am abandonat pe Eduard, în anul 1992, la o secţie de poliţie din Târgu-Jiu, întrucât nu aveam posibilităţi financiare să-l creştem şi fiica era divorţată.
Dar, pentru a i se pierde urma, am declarat la poliţie că ne aflam în Gara Târgu-Jiu şi am găsit acel copil pe peronul gării, că nu ştim cum se numește, câţi ani are sau al cui ar putea fi.
Nu m-am mai interesat niciodată de Eduard şi nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu el. Îmi pare rău…”
Din păcate, acum, povestea era credibilă…
Am revenit cu solicitări la instituțiile abilitate, încercând să aflăm detalii despre un copil, fără identitate, care, în anul 1992, ar fi ajuns într-un centru specializat.
Căutam „acul în carul cu fân”, având în vedere că evidenţele copiilor abandonaţi pentru anii 1992-1993 se aflau la fostele „Leagăne de copii”.
Am stabilit drept criterii de căutare, un băiat de 2-3 ani, şaten, ochi căprui, cu cicatrice în zona feţei, pe mână şi picior, care să fi fost abandonat în Gara din Târgu-Jiu.
Suntem convinși că volumul de muncă al personalului care a primit solicitarea noastră a fost colosal.
Aşteptam și chiar epuizasem toate verificările…
Într-una din zilele călduroase de august, a venit telefonul.
Era reprezentantul uneia dintre instituții.
Ne-a spus că s-ar putea să avem o urmă cu acest „copil”, numai că situaţia este puţin cam complicată, în sensul că, în perioada respectivă, au fost internaţi în centru, cu identităţi necunoscute, doi copii, ambii abandonaţi în Gara Târgu-Jiu, cu vârsta de aproximativ 3 ani, cărora le-ar fi fost atribuite noi identităţi şi ar fi fost reintegraţi în alte familii.
În dosarul unuia din copii, a fost găsit inclusiv procesul-verbal, încheiat în anul 1992, de poliţistul care a preluat copilul, proces-verbal în care acesta îi atribuie copilului prenumele Victor.
Ne-am gândit că poate poliţistul îşi mai aminteşte de acest copil, dar, din păcate, colegul nostru decedase.
Având datele celor doi „copii”, am început verificările, stabilind că unul se află la Timişoara şi altul la Târgu-Jiu.
După ce am exclus varianta cu Timişoara, a rămas să continuăm verificările cu privire la Ionel, băiatul din Târgu-Jiu şi după ce l-am întâlnit, văzând că şi acum, după 30 de ani, prezintă cicatrice la tâmplă, pe mâna stângă şi piciorul stâng, am realizat că povestea ajunsese la final.
Ştia că a fost abandonat în Gara Târgu-Jiu şi trăia şi el cu gândul la familia lui.
L-am informat de demersul făcut de Robert şi, când a auzit că are un frate, s-a emoționat și ne-a întrebat imediat:
– Unde este? Pot să mă întâlnesc cu el?
A fost un moment intens, în care cu greu ne stăpâneam emoţiile, dar toate informațiile solicitate de Ionel puteau fi diseminate către acesta doar după ce parcurgeam toţi paşii care asigurau protecţia datelor cu caracter personal.
Aşa că, după ce am avut acordul ambelor părţi, le-am promis să le facilităm întâlnirea.
Astăzi, 16 august 2022, Robert a ajuns în România, la Târgu-Jiu, însoţit de tatăl său.
Nerăbdător să se întâlnească cu Eduard?
PUȚIN spus!
Am fost nerăbdători și noi… ☺️
Și… am fost acolo…unde am „văzut”magia reîntâlnirii.
O poveste „desprinsă”, parcă, dintr-un film… cu un final… cât se poate de fericit.
Ne bucurăm pentru Robert și Eduard și suntem mândri de implicarea colegilor noștri din cadrul Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigații Criminale din Gorj”.

sursa: www.g4media.ro

Primul rus proaspăt mobilizat care se predă ucrainenilor: „Nu ascultați de propagandiștii lui Putin”

Un soldat rus s-a predat forțelor ucrainene la doar câteva zile după ce a fost trimis pentru a lupta în cadrul mobilizării parțiale la nivel național a președintelui Vladimir Putin, anunță Newsweek UȘA.

Anton Gerascenko, consilier al ministrului ucrainean de interne, a postat marți pe canalul sau Telegram o înregistrare video în care apare un soldat rus care a fost mobilizat în urmă cu cinci zile din regiunea vestică Rostov, care se învecinează cu Ucraina.

El a spus că este primul caz de predare a unui soldat mobilizat în Ucraina de la decretul lui Putin din 21 septembrie.

„Soldații brigăzii 92 au capturat un ‘soldat mobilizat’ speriat și înghețat în pădurea de lângă Kupiansk [în estul Ucrainei]. El a dezertat din unitatea sa militară și a încercat să se întoarcă în Rusia, dar s-a rătăcit”, a scris Gerascenko.

În clip, bărbatul a spus că a fost recrutat în rândurile forțelor armate ruse în baza unui contract. De asemenea, el și-a îndemnat compatrioții ruși să nu asculte propagandistii și să nu participe la războiul lui Putin împotriva Ucrainei, subliniind numărul mare de victime de partea rusă.

Rusul a spus că a fost capturat de forțele ucrainene în a treia zi de serviciu și că l-a văzut doar o singură dată pe comandantul unității sale.

Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat pe pagină să de Facebook că rușii sunt trimiși pe front fără o pregătire corespunzătoare.

Pervy Otdel, un grup juridic recent înființat de avocatul exilat pentru drepturile omului Ivan Pavlov, a informat, de asemenea, că trupele rusești mobilizate sunt trimise pe linia frontului fără a fi instruite sau fără a fi supuse unor controale de sănătate.

Grupul a publicat marți o înregistrare video cu un soldat mobilizat care spune că unitatea să a fost informată că va fi trimisă pe linia frontului fără pregătire.

„Bună ziua tuturor, va vorbește Regimentul 1 Blindat. Plecăm la Herson pe 29 septembrie. Așa că… Gândiți pentru voi înșivă. Faceți din asta ceea ce doriți. Fără antrenament la țintă, fără teorie – nimic”, a spus el.

Cu o zi mai devreme, postul de știri independent de limba rusă Mediazona a vorbit cu soția unui rezident mobilizat din Lipetsk, în vestul Rusiei, care a declarat că regimentul soțului ei a fost trimis „pe linia frontului” în Donbas după o zi de instrucție.

sursa

Explozie puternică în Rusia. Cel puţin 14 persoane au fost rănite

Cel puţin 14 persoane au fost rănite, miercuri, în urma unei explozii de muniţii în regiunea rusă Belgorod, situată în apropiere de frontiera cu Ucraina, a anunţat guvernatorul regiunii.

Foto cu caracter ilustrativ / Pixabay

„Din cauza unei erori umane, s-a produs o detonare de muniţii în districtul urban Valuiki. Sunt victime: 14 persoane cu răni de gravitate diferită”, a indicat Viaceslav Gladkov pe contul său de Telegram, relatează France Presse.

În prezent, la locul exploziei acţionează servicii operative, care investighează împrejurările producerii incidentului, a mai indicat el în aceeaşi postare.

Distanţa de la Valuiki până la graniţa cu Ucraina este de 15 km.

Rușii care așteaptă zile întregi la frontiera kazahă dorm în colibe din crengi și celofan

Bărbații fug cu zecile de mii din Rusia, de teama mobilizării lui Putin. Aceștia fac cozi kilometrice la vamele cu Finlanda, Kazahstan sau Georgia, unde așteaptă zile în șir să treacă frontiera, trăind asemeni refugiaților care în anii trecuți dădeau năvală în Europa. La punctul de trecere ”Teploe” de la granița ruso-kazahă, rușii și-au făcut colibe din celofan și crengi și se încălzesc și gătesc la focuri de tabără.

Presa internațională descrie scenele de la fața locului drept o catastrofă umanitară, iar pe rușii care fug de mobilizarea lui Putin – refugiați. În timp ce unii și-au făcut colibe, alții dorm sub cer deschis. Ei gătesc și se încălzesc la foc de tabără și sunt nevoiți să-și facă nevoile prin tufișurile din apropiere. 

Potrivit unor date preliminare, în ultima săptămână, din Rusia au fugit peste 200 de mii de oameni, dintre care majoritatea sunt bărbați care pot fi mobilizați și trimiși să moară în Ucraina. 

Săptămâna trecută, Putin a anunțat că a semnat un decret privind mobilizarea a 300 de mii de bărbați pentru a-i trimite să lupte în Ucraina. Presa însă scrie că ar fi vorba despre 1 milion de oameni prost echipați, nemotivați și nepregătiți. 

sursa: www.deschide.md

O parte a unei căi ferate din regiunea Kursk, în Rusia, a fost aruncată în aer
Articolul anterior
China vrea să descurajeze avorturile şi să ia măsuri pentru a creşte una dintre cele mai scăzute rate ale natalităţii din lume
Articolul următor